PRbeta Iași – live la privesc.eu

Events

Am ignorat blogul aproape o săptămână și-mi pare rău că v-am abandonat așa. Dar Bucureștiul mă copleștește și munca vine în cascade, de abia reușesc să termit tot în fiecare zi. Însă nu mă plâng, vă scriu cu vești bune și cu zâmbetul pe buze, pentru că workshop-urile PRbeta (știți deja, sunt făcute în parteneriat cu Romtelecom) au fost foarte bine primite și de studenții bucureșteni, cu care ne-am împrietenit și pe care-i îndrăgim și eu, și Oltea. More

4 Comments

Noii mei clienți: amuzanți, dar monstruoși

Îmi place să mă joc, chiar dacă nu mai am cinci ani și, cum din fericire meseria mea e una creativă, îmi place să mă joc tot timpul, inclusiv atunci când lucrez. Dacă mai am și norocul să găsesc câte un client deschis la minte și la fel de pus pe năzbâtii, ne distrăm colosal și muncim de drag.

Așa se face că, fix de Halloween, am început să lucrez cu monstruleți.ro. Mi s-a părut amuzant de la bun început, deși nu am planificat să batem palma fix de Halloween. Așa s-a întâmplat. Oamenii ăștia de la monstruleți.ro sunt niște tineri creativi și entuziaști, mari fani de tricouri inscripționate. Așa le-a venit ideea să-și deschidă un business din treaba asta. Au adăugat, mai apoi, stickere de perete de toate formele și mărimile. Într-un final, au apărut și ceasurile de perete. Povestea ceasurilor am scris-o aici, că-i mai lungă și e drăguță, așa.  More

3 Comments

Topul preferințelor la concursul Folk Alba

Events

Ieri, la Alba Iulia, în cadrul Folk Alba, tinerii folkiști care au participat la concurs s-au prezentat plini de emoții pe scena Casei de Cultură a Studenților. Mi-au plăcut toți, însă, așa cum era și normal, am și eu un top al preferințelor. Înainte să vă povestesc câte ceva despre fiecare, musai să precizez că, de ieri începând, am reînceput să sper că folk-ul nu e pe moarte, că urmează generații tinere și pline de entuziasm, că încă mai sunt copii frumoși care cântă bine și care iubesc genul.

Și-acum, să vă povestesc câte ceva despre concurenții care mi-au plăcut mie cel mai mult.

În topul preferințelor sunt, de departe More

No Comments

Lansare de carte și video-expoziție de caricatură la Folk Alba

Events

M-am trezit cu muzica lui Alifantis încă proaspătă în memorie și am coborât rapid să beau o cafea, înainte să-mi treacă euforia. Apoi, la 11:00, împreună cu participanții la festivalul de folk ”Ziua de Mâine” (pe scurt Folk Alba) și cu bloggerii invitați, am participat la lansarea volulului de poezie ”Oricine, oricum” – ”Oricum, oricine”, la ”Cafeneaua cu Folk”.

Întâlnirea asta la cafea și povești cu artiștii se desfășoară în fiecare zi a festivalului, începând cu ora 11:00, la Artcafe Downtown. Cum spuneam, azi am avut parte de lansarea unui volum de poezie, semnat de Adrian Puiuleț și Stelian Petrescu și ilustrat de artistul Ștefan Balog din Aiud. A participat la lansare și Ioan Hadarig, directorul artistic al Asociației Inter-Art din Aiud, care sprijină activitățile culturale de acest tip.  More

No Comments

Alexandra Andrei, Nicu Alifantis și perfecționismul artiștilor. La Folk Alba

Events

Alexandra Andrei, câștigătoarea concursului din cadrul Festivalului de Folk ”Ziua de mâine”, a deschis prima dintre cele trei seri de concerte, la Alba Iulia. Am văzut-o repetând, cu voce joasă, în culise, cu vreo 15-20 de minute înainte de concert. Recunosc că nu am știut cine este, deși mi-au povestit alții despre ea. Am văzut-o ca pe un copil emotiv, cu o chitară în mână.

Când a intrat pe scenă, însă, mi-am dat seama imediat că ea este minunea lăudată de toată lumea. Are o voce caldă și curată, cum îi stă bine unui folkist și cântă cu suflet și din suflet. Ceea ce m-a câștigat pe mine a fost însă profesionalismul de care a dat dovadă în timpul concertului. Chiar povesteam cu cineva că este impresionant cum s-a oprit ea să-și acordeze chitara, cu tot calmul din lume. A explicat frumos că există o diferență de temperatură între culise și sală și că simte că trebuie să-și acordeze din nou chitara. Și asta a făcut, pentru că probabil, în sufletul ei de artist perfecționist își dorea ca totul să sune exemplar. Tare mult mi-a plăcut.  More

4 Comments

Cum m-am lăsat de Coca Cola

How to

De prin 2003 începând, de când îmi pierdeam tot mai multe nopți cu prietenii gameri, Cola a devenit băutura de căpătâi, împreună cu cafeaua în cantități din ce în ce mai mari. Îi ador gustul, aș puteam să beau cantități industriale de Cola fără să mă satur. De fapt, asta am și făcut timp de aproape 9 ani.

Însă, după ce în primăvară m-am trezit cu o criză cruntă de gastrită spre ulcer, m-am lecuit rapid. Nu-i ca și cum a fost prima revoltă a stomacului meu, însă a fost mai gravă decât celelalte. În plus, kilogramele alea în plus cu care m-am tot luptat în ultimii ani, nu se dădeau nicicum bătute, așa că era cazul să iau atitudine. Și, recunosc, să mă apuc de altă cură de slăbire nu-mi prea venea. More

11 Comments

AROBS lansează TraficOK

Product

V-am mai povestit de AROBS când am fost la Cluj Brands Tour. Știți voi, sunt compania aceea despre care lumea știe că face GPS-uri, dar care în realitate face tot felul de soluții software. Pe lângă faptul că-s români de-ai noștri, deci îmi plac din start, au mai venit și cu o chestie tare drăguță.

Zilele trecute au lansat , în parteneriat cu compania belgiană Be-Mobile și Europa FM, TraficOK, primul sistem privat care colectează, interpretează și livrează date din trafic în timp real, la nivel național. Soluția va fi disponibilă atât ca aplicație TMC (Traffic Message Channel) pentru GPS-uri cât și ca aplicație pentru smartphones și tablete. More

2 Comments

Întâmplări cu controlori

Eu cu mine

Doi aurolaci, o femeie de serviciu și un student beat. Nu-i începutul unui banc. E compania pe care am avut-o duminică dimineața, la ora 6, în tramvai. Studentul vorbea cu cineva la telefon despre o romanță eșuată, aurolacii dormeau, tanti era tăcută și, probabil, încă adormită.

În tramvaie se întâmplă lucruri ciudate. De multe ori mă simt ca în La țigănci. Știi de unde pleci, dar nu știi unde poți ajunge. Eu am plecat spre casă, cu laptopul pe umăr, obosită și mulțumită că mi-am terminat toată munca. Urma să am o zi liniștită. Probabil și doamna în uniformă albastră (din aceea de femeie serviciu la o companie cu peste 300 de angajați) se gândea tot la ziua de duminică ce-o aștepta. Cred că-i tare trist să lucrezi duminica de dimineața de la ora 5-6. Studentul tocmai făcea o melodramă alcolizată în telefon și aurolacii dormeau în continuare. More

4 Comments

PLAI în finala European Festival Awards 2012

Events


PLAI este unul dintre festivalurile organizate de timișoreni, în exclusivitate cu voluntari. Sunt oamenii ăia minunați care i-au adus pe Patrice, Misia, Mariza, Fanfara Ciocârlia, Paco de Lucia, Al Di Meola și mulți alții pe scena de la Muzeul Satului, din Timișoara. Sunt minunați, noi (timișorenii) ne mândrim cu ei și îi recomandăm tuturor și, așa cum era cazul, încep să primească recunoaștere internațională pe măsura eforturilor pe care le depun.

PLAI este singurul festival românesc nominalizat la categoria Best Small European Festival (adică evenimente cu mai puțin de 9999 participanți). Din câte știu, anul acesta la PLAI Muzeul Satului a fost plin până a refuz. A fost un an în care festivalul a fost sold-out și asta spune multe despre el. More

No Comments

Cum selectez bloggerii în campanii

How to

Azi vă scriu din perspectiva omului de comunicare, nu a bloggerului. Simt eu că e momentul potrivit să discutăm despre cum aleg bloggerii în campaniile făcute cu clienții cu care colaborez.

De vreo 2 ani încoace, de când lucrez cu diverse companii mai mici sau mai mari, periodic trebuie să organizez campanii pe bloguri. Nu vă imaginați că este vorba de super campanii pe blogurile de top, pentru că majoritatea clienților mei sunt IMM-uri și nu au bugete de promovare de anvergura multinaționalelor. Însă, încerc să ofer clientului o acoperire cât mai mare, cu un buget cât mai mic, fără a apela la relațiile de prietenie pe care le am cu alți bloggeri. Adică încerc ca de fiecare dată să fie toată lumea mulțumită, plătită la timp și cu rezultate bune. More

16 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close