Seara de jocuri cu Lays

Events

Îmi era tare dor de-o seară de jocuri din aia, ca acum vreo 2 ani, când ne adunam câte 20-30 de oameni și ne jucam tot felul de boardgames și cărți și table și de toate. Așa că m-am gândit că era timpul să ne mobilizăm. Cu ajutor din partea colegului Richie și a amicei Noemi, am pus pe picioare o seară de jocuri superbă, de ne-am întâlnit la 19:00 și ne-am tot jucat până pe la 2:00 noaptea.

Am avut Catan, Rummy, joc de Cruce, Carcassonne și altele pe care eu n-am apucat să le joc. Spre surprinderea mea și bucuria celor din Bierhaus am fost vreo 60 de persoane, îmbucurător pentru o zi de marți. Vă las câteva poze făcute cu telefonul, că nu mi-a trecut prin cap să-mi iau de acasă aparatul de fotografiat.  More

2 Comments

Mai scrie-mi o scrisoare

Cum strică și interneții ăștia hobby-urile oamenilor! Parcă erau lucruri, în vremuri demult apuse, care s-au pierdut o dată cu toată tehnologizarea pe care o tot lăudăm.

Spre exemplu, era o vreme când îmi plăcea să verific căsuța poștală de-acasă. Primeam câte o scrisoare de la un prieten drag, câte o carte poștală de la cineva plecat în vacanță, așteptam cu nerăbdare cotidianul și revista lunară la care eram abonată. Acum, tot ce mai primesc în căsuța poștală sunt facturi și reviste de reclame de la supermarketurile din zonă. Trist. Nu îmi mai vine să o deschid și parcă, de multe ori, mi-aș dori să nici nu mai fie acolo, că e ca un membru al familiei Bundy care tot cere bani. Am devenit un Al Bundy modern din cauza internetului. More

6 Comments

Social Media Summit Timișoara – ediția 3

Events

Ieri, la Timișoara, a avut loc a 10-a ediție a Social Media Summit, un eveniment marca Biz despre Social Media, blogging și online în general. Cum mie-mi plac tare mult cifrele și statisticile, am pregătit un studiu de piață despre situația online-ului în zona de vest a țări, mai precis despre cum se promovează companiile de aici și cât de bine înțeleg fenomenul.

Am postat prezentarea pe blogul PRbeta, să o aveți la îndemână. Tot ce vă spun aici este că diferă mult de ceea ce susțin ”experții în Social Media”. La noi, în vest, companiile încă încearcă marea cu degetul. Nu zic că toate sunt așa, că veți vedea și voi că există un procent care se mișcă bine în online, dar majoritatea mai au mult de învățat. More

No Comments

Când te-am cunoscut Cristina

La Feminin

Unii îmi spun că atunci când vine vorba de oameni noi e bine să asculți de primul instinct. Însă hai să facem un exercițiu de imaginație. Să presupunem că azi cunosc pe cineva într-o conjunctură dubioasă. Poate fi prietenul unui prieten sau un străin oarecare. Să zicem că prezența omului mă încurcă. Poate vreau să-mi văd prietenii, nu cunoștințele lor. Poate vreau să aflu ce au mai făcut oamenii care mi-s dragi, nu să beau o limonadă conjuncturală cu două persoane care se cunosc între ele, dar cu a căror relație nu am nicio treabă. Și să presupunem că a treia roată la căruță mai face și o gafă monumentală.

Dacă m-aș lăsa dusă de primul instinct, omul nou din povestea asta n-ar ajunge să mă cunoască în vreun fel și până a doua zi aș uita cu totul de existența lui. Însă îmi place să mă joc cu ceea ce mi se oferă, așa că iau fiecare nouă cunoștință ca pe o posibilă prietenie sau cel puțin ca pe o posibilă colaborare și încerc să fac abstracție de tot ceea ce am învățat despre nota pe care TREBUIE să o dăm cuiva după prima întâlnire. More

5 Comments

Branduri românești: Farmec

Îmi plac brandurile românești și le susțin cum pot și cum știu: cumpăr produsele lor și le recomand de câte ori am ocazia. Nu-i chiar o noutate că-s fanul lor, dar am simțit nevoia să o mai spun o dată pentru că știu acum că pot face mai mult decât să povestesc prietenilor mei cât de mult îmi plac produsele autohtone și că le recomand.

De azi inaugurez o rubrică nouă pe blog care se numește chiar așa: Branduri românești. Veți citi articole despre diverse companii din țară care au produse de calitate. Să nu o luați ca pe o categorie de advertoriale, pentru că nu am de gând să încep să scriu despre orice companie dispusă să plătească pentru a apărea aici. Vreau să scriu doar despre branduri care îmi plac mie, ale căror produse le-am încercat sau le folosesc constant și care cred că fac țara asta mândră. În plus, voi adăuga (atunci când este cazul) companii care creează lucrui inovatoare în domeniul lor de activitate. More

1 Comment

Cadou pentru bărbatul din viața noastră

Advertoriale

Se întâmplă foarte des atunci când noi, femeile, trebuie să alegem cadouri pentru bărbaţi, mai ales pentru barbatul iubit, să întâmpinăm dificultăţi în a alege ceva.

Fie că vorbim despre taţi, fraţi, soţ, prieteni, şefi sau poate doar un coleg de birou, nu e niciodată uşor să ne decidem ce cadou să le luăm, indiferent de gradul de apropiere care există între noi.

De fapt, lucrurile stau foarte simplu. În momentul în care alegem un cadou pentru cei de sex masculin, este important să nu ne zgârcim şi să ne gândim că şi nouă ne-ar plăcea să primim cadouri de o calitate superioară, că deh, suntem femei şi luxul este prietenul nostru cel mai bun. Aşa că, fetelor şi doamnelor, haideţi să nu punem mare preţ pe preţ şi să ne surprindem bărbaţii cu un cadou frumos şi de calitate. More

3 Comments

Clujul și administrația locală

Events

cluj brands tour logo insignaSunt în vizită în Cluj după mult timp de când n-am mai fost pe aici. Recunosc c este unul din orașele mele preferate din țară și, dacă n-aș fi ales să locuiesc în Timișoara, cu siguranță aș fi optat pentru Cluj. De vreo câteva ori chiar am stat serios să mă gândesc dacă nu cumva o fi mai bine să mă mut. Deși nu am făcut-o încă, opțiunea rămâne încă valabilă și, de câte ori vin în vizită parcă îmi vine să rămân.

Nu-i o alegere subiectivă. Clujul are foarte multe de oferit. Inițial am crezut că este doar meritul companiilor care aleg să investească în oraș. Însă ieri dimineață, după o discuție între bloggeri și primarul Clujului, mi-am dat seama că bunăstarea orașului se datorează și administrațiel locale care încearcă să se implice cât mai mult în dezvoltarea orașului. Cred că Timișoarei i-a lipsit o vreme treaba asta și, din păcate, se vede. V-am mai spus eu cum mi se pare că și-a pierdut din strălucire.  More

6 Comments

Da, e musai să vedeți Despre Oameni și Melci!

Recomandari

N-am vrut să mai scriu despre film, ținând cont că a primit atât de multe recenzii pozitive și că oamenii care știu cum să scrie pe subiect au făcut-o deja. Dar uite că mă tot întreabă lumea dacă merită văzut, ținând cont că-i un film românesc. Cum nu-s vreun expert în cinematografie, dar îmi plac filmele bune, vă scriu părerea sinceră a unui profan.

Merită văzut Despre Oameni și Melci pentru că este una dintre cele mai bune comedii românești pe care le-am găsit până acum. Și-am avut parte de vreo câteva. Dacă aveți până în 30 de ani veți râde cu lacrimi. Dacă aveți peste 30 de ani veți răde nostalgic pe alocuri, pentru că atmosfera din film e destul de realistă și o să vă amintiți de o anumită perioadă din viața voastră, mai exact momentul 1992 în România. Eu eram cam mică în ’92, tot ce-mi amintesc e că aveam mai multe canale la TV și puteam să beau litri de Pepsi, ceea ce până atunci nu era posibil. More

1 Comment

Ce faci ca turist în Timișoara într-o zi ploioasă

Timisoara, Turism

Un prieten de-al lui Dragoș a venit în vizită pentru câteva zile. Inițial credeam că o să se simtă minunat aici, ținând cont că în Timișoara mereu sunt festivaluri, concerte și diverse activități recreative. În weekend am avut Plai, unul dintre cele mai așteptate avenimente ale toamnei. În fiecare seară ai unde ieși, că localuri sunt din plin. Poți merge la teatru, la filarmonică sau la un film dacă nu ai chef de ieșit.

Însă azi dimineață mi-am dat seama că nu prea ai ce face ca turist în timpul zilei. Noi, cei care locuim în Timișoara, nu ne punem problema asta, pentru că lucrăm până în jurul orei 18:00. Dar ca turist ce poți să vezi? Ai puține opțiuni. Există, într-adevăr câteva muzee pe care le poți vizita. Dacă ești bisericos sau interesat de partea mai laică a lucrurilor, poți vizita una dintre multele biserici și catedrale. Dar dacă nu ești? Ce poți face în Timișoara? More

8 Comments

Plec la Cluuuuuj Brands Tour

Events

Pentru mine Clujul este orașul de unde a început totul. Chiar dacă locuiesc în Timișoara de 10 ani deja, primul meu client, ca freelancer, l-am găsit în Cluj. Așa că, în sufletul meu, capitala Ardealului are un loc special. În plus, Clujul este orașul de baștină al unui brand pe care eu îl apreciez și-l recomand de câte ori am ocazia: FarmecDe vreo 3 ani deja îmi tot promit că le calc pragul, să le vizitez fabrica, dar uite că până acum nu mi s-a oferit ocazia.

Când mi-au scris Alina și Răzvan de la TVdece să mă invite la a doua ediție Cluj Brands Tour m-am bucurat ca un copil în dimineața de Crăciun. Am răspuns invitației lor fără să stau pe gânduri. Evenimentul este unul foarte inspirat, în sensul că oferă companiilor posibilitatea de a comunica în mod direct cu bloggerii de prin țară. E un sentiment foarte fain să vezi unde și cum se face crema ta preferată sau vinul pe care îl bei seara.  More

No Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close