Traininguri pentru studenți la Timișoara

Product, Timisoara

Ieri, în deja binecunoscutul Little Pub a avut loc primul training pentru studenți susținut de traininguri.studenti@gmail.com. Cu tema ”Stabilirea obiectivelor”, trainingul este primul dintr-o serie de cinci. Toate au ca temă dezvoltarea personală și își propun să ajute studenții să își găsească mai ușor un job.

Începând de miercuri, 11 mai 2011, trainingul va avea loc săptămânal, în Little Pub, de la ora 18:00. Dragi studenți, să nu vă faceți griji dacă vreți să participați și ați ratat primul training. Fiecare are o tematică îndividuală și informația pe care o oferă este completă, deci pot fi înțelese și fiecare în parte. Din temele abordate: CV-ul și scrisoarea de intenție, Abilități de comunicare și lucru în echipă, Public Speaking, Cum te prezinți la interviu.

Înscrieri se pot face la noua pagină și Casandra vă va răspunde via mail la orice întrebări legate de organizare și tematică pe care le aveți. Până una alta, vă las cu niște poze de ieri, pe care le-am publicat și pe noua pagină de Facebook, făcută special pentru cei interesați de aceste traininguri.

No Comments

Să nu (mai) minți

Decalogul Cretian

Există un mit că ce nu știi nu-ți poate face rău. Într-o lume ipotetică așa o fi. Din păcate, mai devreme sau mai târziu aproape orice secret iese la iveală și, de obicei, cu cât ai încercat să-l ascunzi mai mult, cu atât e mai urât momentul în care se află adevărul. Nu neapărat pentru că era nu știu ce secret de stat, ci mai mult pentru că generezi în jurul lui un nor de incertitudini și jumătăți de adevăr care nu fac altceva decât să alimenteze mințile plictisite ale celor din jur. Minți care de cele mai multe ori denaturează adevărul atât de mult, că ajungi și tu să te crucești de ce auzi.

Jumătățile de adevăr sunt tot un fel de minciuni. Ori spui un lucru până la capăt, ori nu vorbești deloc despre el. Sunt singurele metode prin care nu ajungi să transformi cele mai banale lucruri în drame ale întregii comunități. Odată eliberat un sâmbure de adevăr, de cele mai multe ori crește și se transformă într-o buruiană, nu în ceva frumos. Pentru că oamenii sunt obișnuiți cu drame, scandaluri, bârfe de doi bani și nu prea sunt interesați de lucrurile bune și frumoase care se întâmplă în jurul lor. E greu pentru mulți să vadă că altora le e bine. Poate de-asta preferă să își imagineze că le este rău.

A nu vorbi deloc despre tine și ceea ce trăiești e destul de dificil. Dar dacă reușești asta, ți-ai asigurat liniștea. Cam câte bârfe ai auzit despre Enya? Și cam cât de des ai văzut-o pe paginile tabloidelor? Nici măcar atunci când era la apogeul carierei nu am auzit nimic despre viața ei personală. A știut să tacă de tot, să nu facă public nici măcar jumătăți de adevăr, pentru a nu oferi oamenilor posibilitatea să fabuleze și pentru a păstra persoanele dragi ei departe de orice scandal. E o metodă destul de dificilă de a evita bârfele nefondate, dar e foarte sigură.

Varianta cealaltă, mai simplă, dar nu întotdeauna recomandată e să spui adevărul verde în față. Cam cum a făcut Christina Aguilera (scuză-mi exemplul, dar ăsta mi-a venit acum în minte) cu relația ei cu actualul soț. A făcut-o publică încă de la început, s-a comportat foarte natural și presa de scandal a fugit speriată, pentru că nu a găsit niciun motiv de-a lansa zvonuri, din moment ce totul era la vedere și asumat cu naturalețe.

Din păcate, majoritatea lumii ori minte, ori spune doar jumătăți de adevăr. Normal că în cazurile astea se nasc tot felul de bârfe și presupuneri, pentru că puțini sunt cei care pot lua ca atare ceea ce aud. Oamenii sunt obișnuiți să disece fiecare fir în patru și să caute înțelesuri ascunse în orice afirmație care lasă loc de interpretări. Cu cât e mai vagă o informație, cu atât mai mult buzz generează.

Zic că cel mai bine ar fi să ne asumăm ceea ce spunem și să fim mai atenți când scoatem ceva pe gură. Suntem singurii vinovați de faptul că lumea vorbește despre noi mai mult decât e cazul. Ori învățăm să devenim imuni la cei din jur și să aruncăm adevărul așa cum este el, ori învățăm să tăcem naibii din gură și să nu mai vorbim cu nimeni despre nimic. Cale de mijloc nu prea există, decât dacă ne dorim defapt să generăm reacții.

1 Comment

Cum să NU te prezinți în online

Product

În ultima vreme am circulat mai mult cu mașina. Am cam uitat, deci, ore de plecare/sosire și prețuri, atât pentru trenuri, cât și pentru autocare. Am zis că n-o fi mare problemă, doar avem interneții la îndemână tot timpul. Așa că azi dimineață m-am apucat să caut un mijloc de transport la o oră cât mai potrivită.

Pe Infofer.ro m-am lămurit cu trenurile. Nu pleacă nimic la ora la care îmi trebuie mie. Nu cred că o să înțeleg vreodată de ce pun ăștia câte 2 trenuri la intervale relativ mici (să zicem o oră între plecări, pe aceeași rută) în loc să se gândească și ei că poate oamenii ar călători și la alte ore. Da, știu că există undeva o logică, dar pe mine nu mă încălzește cu nimic.

Am căutat, deci, un autocar. Ceva mai incomplet ca autogari.ro n-am văzut de multă vreme. Ba îți afișează ore greșite, ba nu îți arată decât anumite companii, ba nu spune nimic de preț. Clar nu poți planifica vreo călătorie în funcție de site-ul ăsta. M-am văzut nevoită să iau la rând site-urile companiilor de transport care circulă pe ruta pe care vreau să plec. Din 7 site-uri, doar 5 au date de contact valabile, doar 4 afișează toate rutele și doar 3 oferă informații complete despre preț și stațiile în care oprește autocarul până să ajungă la destinație.

E clar că nu mă pot ghida după ce am găsit online. A trebuit să sun la fiecare în parte să cer detalii de la femei care nu au mâncat destulă ciocolată în ultima vreme. Așa acrituri rar am întâlnit. Înțeleg că e Vinerea Mare și poate fiecare și-ar dori să fie lângă cei dragi în loc să muncească. Totuși, dacă ești plătit să răspunzi la telefon și să oferi informații, n-o fă ca și când mi-ai face o favoare. Până la urmă, din banii mei și ai celorlalți călători ești plătit.

În fine, abia am găsit un autocar bun, adică unul care pleacă la o oră la care îmi convine mie. Dar l-am găsit sunând un prieten care circulă mai des decât mine pe ruta asta și care știa mai multe despre autocare decât 10 site-uri specializate în domeniu. Bine că site-urile astea știu să ceară bani pe reclame, dar să-ți ofere o informație corectă și completă nu pot.

7 Comments

Dulce, dulce, cel mai dulce!

Product, Timisoara

Îmi plac toate sărbătorile din lume. Toate! Pentru că fiecare din ele e o ocazie specială de a primi ciocolată. Bine, nu mă omor eu după dulciuri, dar o ciocolată la timpul ei face cât o mie de dimineți cu cafele și soare. Plus că, ciocolata primită în dar e muuuult mai bună decât cea pe care o cumpăr de la magazin. Are un ceva delicios pentru că e cadou. Prefer ciocolata amăruie și dacă se întâmplă să aibă și ceva cremă de alune prin ea, sunt mai fericită decât un copil în dimineața de Crăciun.

M-am gândit de vreo câteva ori cum ar fi dacă toate ambalajele cadourilor ar fi făcute din ciocolată. Cred că ar fi ceva delicios. Savurezi minunea și mai găsești și ceva drăguț înăuntrul ei. Cei de la Kinder sunt de vină pentru asta. Că aveau mai demult jucăriile alea minuscule ascunse în ouă de ciocolată. Dar erau mici de tot.

Cum ar fi dacă aș primi cadouri imense ambalate în ciocolată? Să mănânc trei zile numai dulciuri și apoi să găsesc un cadou mare și frumos înăuntru. Yum! Mno cred că la asta s-au gândit și cei de la Ottima Pan când au pregătit Ottima Pan, în care poți pune ce cadou vrei. Adică mergi frumos la magazin, îmi cumperi cartea și ceaiul ăla care-mi plac mult (știi tu) și mi le ambalezi în ciocolată. Care nu-i exagerat de dulce, că la cât de mari sunt ouăle alea s-ar topi. Gata, te-ai scos! Nu trebuie să te mai gândești ce cadou minunat să-mi faci, pentru că tocmai ți-am spus ce mi-aș dori.

Să nu-ți bați capul deloc, îți spun că poți face comanda la ei la sediu Ottima Pan, în Piața Victoriei (la târgul de Paște) sau la Mezzo în Mall. Acum să fiu copil cuminte și să aștept să ne întâlnim. Între timp nu mă pot abține și ascult un cântecel.

No Comments

Leapșă chinezească în cuvinte românești

leapsa

Am primit o leapșă de la Chinezu săptămâna trecută și poate ar fi trebuit s-o onorez mai repede. Adevăru-i că mă despart cu greu de cărțile mele, dar de data asta e pentru o cauză nobilă. Așa că hai s-o fac și pe asta.

Despre ce-i vorba în povestire: Chinezu spune că împreună cu băieții din Dream Team s-a hotărât să lanseze o leapșă cu carte. Adică fiecare om din gașcă alege un om în blogosferă căruia îi face cadou o carte din biblioteca personală și dă leapșa mai departe la alți câțiva bloggeri. Foarte simplu.

M-a plesnit și pe mine cu leapșa asta, că tot n-am mai făcut demult Lecturile Urbane în Timișoara. Măcar să ofer cărți celor care mă citesc. Așadar, cartea mea merge la Alle, pentru că e copil cu potențial și merită susținere. Leapșa o dau mai departe următorilor fericiți: Adi Dragoș, Richie, Bloo și Lilișor. Să găsiți și voi oameni faini și cărți faine de dat!

6 Comments

După 20 de ani. O poveste cu Farmec

Product

Întreba Alina zilele trecute la ce ne duce cu gândul Farmec. S-au dat 10 răspunsuri diferite, toate bune și toate de bine. Pentru mine, Farmec înseamnă prea multe lucruri, de-asta n-am putut rezuma răspunsul într-un cuvânt. Îmi aduce aminte de cremele mamei din copilărie și de cât de mult îmi plăcea că sunt fine și frumos mirositoare. Îmi aduce aminte de cât de mult îmi doream să cresc mare și să am și eu creme în tot felul de cutii și cutiuțe, să stau în fața oglinzii și să le înțeleg tainele.

Acum, după 20 de ani (ca-n romanele lui Alexandre Dumas) mă surprind dimineața și seara cotrobăind prin universul meu de creme. Parcă o văd pe mama făcând același lucru și zâmbesc cu nostalgie. E o chestie mare ca un om să folosească același brand timp de o viață întreagă.

Bine, recunosc, pe vremea mamei cremele erau altele și Gerovital Plant încă nu se inventase. Și ambalajul era altul, și mirosul cremelor era altul. Până și calitatea era alta. Îmi zice mama că acum i se par mult mai bune cremele decât atunci. Eu n-am termen de comparație, așa că am pus mâna (și fața) și le-am probat pe majoritatea dintre ele.

Cel mai mult mi-au plăcut serul pentru ochi și buze și crema antiimperfecțiuni din gama Gerovital Plant. Sunt două produse cu care îmi încep și îmi închei fiecare zi. Pentru că zilele pot fi mai bune sau mai rele, dar sentimentul plăcut pe care mi-l oferă serul și crema asta sunt mereu un răsfăț. Îmi plac mirosul, textura, efectele vizibile încă din primele zile. Recunosc, îmi place și că sunt ambalate în recipiente alb cu verde, care transmit stil și simplitate.

Mama e foarte mândră de mine că folosesc produse Farmec și îmi mai recomandă și ea crema de mâini cu gălbenele și miere, despre care are numai cuvinte de laudă. Că la vârsta ei nu folosește gama asta pe care o testez eu, pe care scrie 20+. Deși, mi-a zis că oricum 20+ e până la orice vârstă, dacă ai grijă de tenul tău din vreme. Adevăru-i că are cam puține riduri pentru vârsta ei…știam eu că există undeva un secret.

Acum, să nu ziceți că îmi place Farmec doar pentru că e o tradiție de familie, am rugat o prietenă care a încercat și ea gama Gerovital Plant să-și dea cu părerea. Uite ce spune Casandra:

”Susțin Onlineritze cu Farmec, în primul rând pentru că fetele care participă la concurs îmi sunt drage și știu că merită să câștige și în al doilea rând pentru că de patru luni folosesc produsele de la Gerovital și sunt extraordinar de încântată de ele.
Până acum nu mi s-a mai întâmplat niciodată să rămân la aceeași gamă de produse o perioadă atât de lungă de timp.
Pentru mine e foarte important cum miroase produsul pe care folosesc, așa că, pe lângă faptul că produsele de la Gerovital se absorb foarte bine în piele și nu îți încarcă fața, acesta este înca unul dintre motive pentru care le ador. Produsele Gerovital Plant sunt fără conservanţi, cu parfum hipoalergenic și cu extract organic de Floare de colţ.”

Păreri despre produsele Gerovital Plant mai găsiți și la colegele mele de echipă: Alina, Ruxa, Nebuloasa, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

PS: Nu uitați să ne vizitați pagina de facebook.

4 Comments

Noi doi

La Feminin

La început eram un fel de cunoștințe foarte îndepărtate. Știi cum e: afli de existența lui de la un cineva, care cunoaște pe cineva, care cunoaște pe altcineva. Mi s-a părut interesant și, mai apoi, intrigant că toată lumea în jurul meu a ajuns să vorbească despre el. Nici măcar nu m-am apropiat de el de la început. Mi se părea că are o personalitate alambicată și puțin cam prea pretențioasă pentru gustul meu, deși la o primă vedere am zis că nu există nimic mai deschis și mai amuzant.

Ne-a luat ceva timp să ne obișnuim unul cu celălalt pentru că suntem destul de diferiți. El e plin de cifre și linii de cod, de grafice și statistici, eu am numai texte și conținut în cap. Când mi-am dat seama că putem funcționa foarte bine împreună, tocmai pentru că suntem atât de diferiți, a început să mă preocupe soarta lui. L-am căutat zilnic și am ajuns să fim chiar buni prieteni. Nu o dată s-a întâmplat să-mi scriu noaptea notițe pe telefon despre ce aveam de gând să-i povestesc a doua zi.

Apoi au apărut prietenii noștri comuni. Ne fac câte o vizită, intră și ei în discuțiile noastre, mai dau cu părerea de una-alta și pleacă în lumea lor. Nouă ne plac și îi așteptăm întotdeauna cu drag. Inevitabil, au apărut și gurile rele. Norocul meu că știe el tot felul de chestii magice și m-a ajutat să-i țin la distanță cu cea mai folositoare funcție din lume: /ignore. Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama cum se face, dar până la urmă am reușit. Și e bine. Că cei care vorbesc doar să se afle în treabă, dacă văd că nu primesc răspuns se plictisesc și pleacă.

Zilele trecute a făcut o aroganță și a hotărât că nu mai vrea să afișeze public toate aberațiile mele. S-a închis în el și n-a mai comunicat nimic, deși am insistat să-și revină la normal. Doar suntem prieteni de atâta timp deja. Am suferit ca un câine părăsit. Cu cine să-mi mai împart eu poveștile? Cum să mă mai găsească oamenii dacă el nu-i aici? Cui să mă plâng și cu cine să mă bucur de toți și de toate?

Adevăru-i că a fost numai vina mea. Prea am crezut că eu sunt aia importantă și de neînlocuit în povestea asta. Ei, uite că mi-a dat o lecție. Dureroasă, dar necesară. Azi, la insistențele mele s-a întors. Am făcut ce-am făcut și l-am convins că noi putem funcționa bine doar împreună. El e jumătatea mea bună și eu sunt jumătatea lui bună. De acum promit că sunt mai atentă cu nevoile lui și că fac tot ce trebuie făcut în timp util, să ne fie bine.

Da, am uitat, ca o zăpăcită ce sunt, să-mi plătesc domeniul. Așa că blogul meu și-a luat vacanță în weekend. Acum e înapoi și nu-l mai ignor veac. Să-mi trăiești și să-mi fii alături, așa cum mi-ai fost în fiecare zi a ultimilor ani.

7 Comments

Agenda de weekend

Events, Timisoara

Iar urmează un weekend plin în Timișoara. Și nu mai știu cum să îmi împart timpul să ajung la toate concertele și evenimentele la care mi-aș dori. Mi-am făcut totuși o agendă de weekend, că mai am și de lucru, nu doar de dansat săptămâna asta. Așadar, în ordine cronologică, merg la următoarele evenimente:

Azi, vineri 15 aprilie, avem concert byron la Jaxx Café & Pub din Timișoara. Startul se dă la ora 21.00, intrarea este 15 lei și rezervări se pot face la numerele de telefon 0724 373 608 sau 0722 808 098. Am uitat să-mi fac rezervare, abia acum mi-am dat seama. Oare mai sunt mese libere?

Tot azi, după concertul byron, merg la Little Pub, la o seara de rock, ca în vremurile bune. Mi-era tare dor de așa ceva și, după ce atmosferă a fost în micul pub aseară, la cântare, mă aștept să nu plec prea devreme de acolo nici azi. Evident, o să închei seara în minunatul și inconfundabilul D’arc, așa cum fac în fiecare vineri.

Mâine, 16 aprilie, YouClubVideo sărbătoresc 2 ani. La mulți ani! Felicitări! Venim și noi să petrecem cu voi, în Club No Name. Băieții s-au gândit că nouă ne place place place muzica și ne așteaptă cu un line-up minunat: SOLOMUN (Diynamic,Mobilee, Hamburg, DE) în premieră în România, NTFO (Sintope, Diynamic),  Rhadow (Sintope, Bla Bla) din Brașov, timișoreanul  Nazo (MWB). Pentru cei care nu reușesc să ajungă la party mai dau eu câte un tweet și câte o poză, să știți ce pierdeți.

Duminică dimineață mă trezesc devreme. Merg la Pedalarea de primăvară. Noroc că startul se dă la 10:00 pe platforma Timco, adică aproape peste drum de mine. Anul trecut au participat peste 1000 de bicicliști. Era ploaie și vânt. oare anul ăsta, dacă va fi soare, dublăm numărul?

Mno să-mi ziceți care pe unde veniți, să bem un citro împreună sau să pedalăm cot la cot bicicletă la bicicletă.

2 Comments

Dictatori în mizerie

La Feminin

…sunt acei oameni care la un moment dat erau ”Cineva”. Îi cunoștea toată lumea, aveau propriul cerc de lingăi, emiteau teorii care mai de care mai îndrăznețe și cuvântul lor era literă de lege în anumite comunități. Poate erau și ceva Don Juani, că de obicei merg bine la pachet treburile astea.

Apoi li s-a urcat vedetismul la cap. Au început să aibă impresia că pot face orice, că au dreptul ăsta prin faptul că sunt cei mai tari din parcare. Și-au schimbat comportamentul, limbajul, atitudinea, au uitat de cei șapte ani de-acasă (defapt…oare i-au avut vreodată?) și au început să trateze oamenii din jur ca pe o gloată de supuși idioți care nu merită mai multă atenție decât un pachet gol de țigări. Au început să dea ordine în stânga și în dreapta, ca orice dictator veritabil și, chiar dacă ei erau găunoși până în adâncul inimii, nu știau decât să critice acțiunile oamenilor din jur.

Bineînțeles, atunci când doar ceri și nu oferi la schimb nimic înafară de fițe, lumea se mai și satură și pleacă. Așa că, mulți dintre dictatorii cândva glorioși se trezesc vorbind singuri sau cu pereții frumos spoiți ai unei camere pline de fumuri, nu și de oameni. Ei își imaginează, în continuare, că sunt cele mai strălucite exponate ale omenirii și nu pot înțelege de ce toți ”îi sapă” pe la spate. De ce ajung alții mai cunoscuți, mai apreciați, mai iubiți și cum e posibil ca pe ei, care sunt buricul pământului, să-i ignore cu desăvârșire.

Cam ăsta e momentul în care încep să devină alcoolici, să-și bată nevasta și să-și urască odraslele. N-ar accepta vreodată că din vina lor se întâmplă tot ce se întâmplă. Ei știu una și bună: lumea trebuie să li se supună! Cuvântul lor e mai presus de orice. Și dacă nici măcar copiii nu mai vin în vizită, atunci rămâne cu siguranță proasta de nevastă care să încaseze toate palmele, injuriile și care a învățat să spună ”Mulțumesc” dacă seara primește mâncare și nu bătaie.

4 Comments

De zile proaste

La Feminin

Uneori lucrurile merg prost. Sau foarte prost, după caz. Că nu poate fi soare chiar în fiecare zi, oricât ne-am dori noi asta. Se întâmplă să trăim câte o zi care parcă nu se mai termină și să ne simțim înconjurați de toți oamenii nepotriviți care ar putea să apară. E cam ca atunci când vrei să dormi o oră și telefonul începe să sune. Te caută oameni cu care nu ai mai vorbit de ani de zile și încep să-ți ceară diverse chestii sau unii care te sună doar pentru că simt nevoia să-ți povestească idioțenii. Oricum, oricine ar fi, deranjează prin simpla prezență.

În zilele astea greșite am obiceiul să mă izolez de lume și să lucrez până la epuizare. Nu vreau să știu nici ce se întâmplă în țară, nici ce fac prietenii mei, nici ce mai e pe la TV. Nu răspund la telefon decât dacă știu că e urgență mare de tot. Pur și simplu mă îngrop în muncă și încerc să nu mă gândesc la nimic altceva. Din păcate, pentru că nu reușesc întotdeauna să mă deconectez total de lumea din jur, randamentul meu e scăzut. Și uite așa, din cauză că nici nu pot lucra prea eficient, ziua mea devine și mai proastă.

Totuși, am învățat de la Omul Liniște ceva absolut superb. Atunci când toate ițele sunt încurcate ca-ntr-un nod marinăresc, iau o pauză și ies să mă plimb aiurea pe străzi, cu căștile în urechi. Muzica și aerul mă liniștesc. Dintr-o dată, toți omuleții de pe stradă mi se par din altă poveste, fiecare grăbit să ajungă nicăieri. De obicei, după o jumătate de oră de bramburit aiurea pe străzi, toate problemele omenirii mi se par inexistente, râd în sinea mea că iar mă consum pentru nimic și mă întorc, cu spor, la muncă. Nu-i ca și cum mi-aș șterge cu buretele toate problemele. Doar le acord o importanță mult mai mică. Până la urmă, dacă mă las afectată mai tare de ceva, nu înseamnă că soluțiile apar mai rapid. Înseamnă doar că pierd timp prețios agitându-mă aiurea. Indiferența e, uneori, o binecuvântare.

[trilu-video]http://www.trilulilu.ro/Imakandi/b8a8a352062560[/trilu-video]

3 Comments