Blogmeet cu pac,pac!

Events, Timisoara

Am jucat pac,pac! ultima dată acum vreo 10-12 ani. Îmi plăcea la nebunie, chiar dacă de cele mai multe ori trăgeam întâi o tură de bătăi pe bune cu băieţii să mă lase să joc cu ei. Că fetele nu se băgau la din astea, în general.

De dor ce-mi era, am vorbit cu Richie şi Dan să facem blogmeet-ul timişorean de luna asta la Laser Land-ul de la Mall, să înlocuim fumul din birturi cu fumul din arenă şi luminile galbene din Irish Pub  cu cele roşii ale puştilor de laser tag. Şi bine m-am gândit, ţinând cont că am fost vreo 25 de oameni să ne împuşcăm şi să facem febră musculară alergând timp de câte 20 de minute înspre baza inamică (scuze Cipri, ştim că nu era voie să alergăm, dar ne-a luat valul pe alocuri).

Pentru mulţi dintre noi a fost prima dată când am jucat laser tag. Aşa că prima tură am fost cam debusolaţi şi, echipa verzilor (în care erau mai mult băieţi) ne-au cam făcut praf. Dar ne-am revenit rapid. Am pus la cale o strategie de luptă şi în meciurile 2 şi 3 am condus detaşat. Să mai zică cineva că fetele nu-s bune la pac-pac.

Am dus un război continuu cu Richie şi Dan, cu care m-am împuşcat cel mai mult, dar am uitat să iau în calcul că ţi se scad puncte dacă eşti împuşcat de coechipieri. Deme, din propria mea echipă, m-a omorât de mai multe ori decât a reuşit Richie în 2 meciuri. Crunt!

Oricum, din echipa mea s-au remarcat Serginho, Tomata şi Milo, care au nenorocit baza inamică de vreo câteva ori bune. De Tomata am fost cea mai impresionată. Cred că pe ascuns se antrenează jucând Counterstrike.

Cum a observat şi Adi, nu ne-am văzut la faţă mai deloc în timpul meciurilor. E destul de mare arena aia încât să te poţi ascunde liniştit de ceilalţi şi să ataci de după colţuri. Dude, dacă tu nu m-ai văzut, nu înseamnă că n-ai murit pentru asta. Ia verifică listele de puncte, hehe.

Eu am de gând să mai merg la Laser Land, de cum îi trece Doinei febra musculară. Poate ne mai strângem o mână de oameni şi repetăm seara de duminică.

PS. Poze pe Facebook

11 Comments

Fals în acte

La Feminin

Aveam 9 ani când am falsificat prima semnătură. Luasem un 8 la istorie şi nu vroiam să ştie mama de el. Aşa că, atunci când învăţătoarea ne-a dat câte o foaie care anunţa şedinţă cu părinţii, am ascuns-o bine. M-am chinuit atunci vreo două zile să pot imita semnătura mamei, dar până la urmă am reuşit.

Bineînţeles, am mai repetat figura de atunci, mai ales în liceu, când, deşi eram printre primii din clasă, absenţele mele erau mai multe decât notele. Am aflat mai târziu că nu numai eu făceam din astea. Şi prietenii mei practicau falsificarea semnăturilor părinţilor pe tot felul de hârtii, de la lucrări de control, la note în carnet. Nu mi se mai părea nimic greşit în a falsifica mici lucruri care nu afectează pe nimeni.

Acum câteva zile cineva m-a sunat să-mi propună un parteneriat. Mi-a cerut să semnez un contract şi să i-l trimit semnat. Azi, când am sunat la firma respectivă să văd dacă a ajuns contractul, sectretara mi-a răspuns că a ajuns, dar şeful e plecat până săptămna viitoare. Ok, zic. Aştept până se întoarce, deşi era destul de important să fie semnat înainte de sfârşitul lunii.

În momentul ăsta, secretara, drăguţă şi săritoare, mă întreabă dacă am nevoie urgent de semnătura aia. Păi cam am, dar dacă nu se poate, asta e. S-a oferit aşa, din senin, să falsifice semnătura. M-a întrebat, ce-i drept, înaine, dacă omul e ok cu contractul şi dacă am stabilit înainte toţi termenii. Dacă schimbam ceva acolo? Dacă în loc de suma X scriam altceva? Dacă îi modificam condiţiile de plată? Nu, ea se oferă, grijulie, să semneze în locul lui.

Atunci m-au lovit toate isteriile. Mi-am adus aminte, totuşi, cum falsificam şi eu semnături acum ceva timp. Adevărat e că nu erau aşa importante.  Mă întreb câte hârtii a semnat aşa, fără să ştie şeful de ele. Câte contracte şi câţi furnizori au răsărit din senin, cu semnătura ei pe hârtii?

Şi acum, să simt totuşi că există şi oameni corecţi în lumea asta, mi-a trântit soră-mea una, fix pe subiect. Am rugat-o azi să îmi printeze ceva, să semneze ea şi să facă un scann. Nu a fost în stare să-mi falsifice semnătura. Soră-mea, care mă cunoaşte de 23 de ani şi ştie foarte bine cum semnez. Niciodată nu a falsificat nimic. Niciodată nu a modificat vreo semnătură. Nici măcar semnătura mamei, atunci când ar fi scos-o dintr-o grămadă de încurcături. Asta da palmă dată conştiinţei mele. Frumos, soră-mea.

12 Comments

Tu ce ţii prin buzunare?

La Feminin

La masă cu nişte prieteni. Nu ştiu cum ajunge unul din el să scotocească prin buzunare. Căuta nişte şerveţele sau un telefon. Irelevant. Dintr-o dată ne trezim cu nişte bilete de tren pe masă.

Astea sunt de când am fost la Bucureşti, astea de când am fost la prietenul Cutărică, astea nu mai ştiu de ce le ţin. În fine, vreo 10 bilete de tren. Şi eu le păstrez, să-mi aducă aminte de călătorii şi să-mi fie mai uşor la sfârşit de an să-mi calculez kilometri parcurşi în anul respectiv. Dar nu le ţin prin buzunare sau prin genţi. Am acasă un loc special pentru ele.

Omul mai scoate de prin buzunare nişte poze cu el, cu prietenul lui cel mai bun (nu, nu e vreo naţie de gay, ştiu din surse sigure), o mulţime de bileţele şi hârtii, acte, nişte chestii de care nu-mi amintesc ce erau etc. Unde au încăput toate, nu pot înţelege nici acum.

Cireaşa de pe tort a fost o radiografie dentară, de când a avut nişte dureri groaznice şi nu ştia că poţi merge la Urgenţe să-ţi tratezi dinţii. Acum ştie şi nu mai pierde nopţile căutând numere de telefon de-ale stomatologilor.

Înainte să plec l-am întrebat dacă are un prezervativ cu el. Nu-i aşa, un om serios nu ar trebui să plece de acasă fără un prezervativ.

M-am gândit acasă să văd ce ţin şi eu prin buzunare. Chei, nişte bilete de tramvai, vreo 2-3 bonuri, nişte mărunţiş şi câteva brichete, că sunt puţin cleptomană. Nimic spectaculos. Tu ce ţii prin buzunare?

14 Comments

Cu luciditate despre pasiune

La Feminin

La începutul secolului trecut, la Londra, Tango era considerat un dans erotic și imoral. Pasiunea, mișcările sincopate și pauzele dramatice care apar în dans nu au prea fost pe gustul englezilor, proaspăt treziți din amorțeala victoriană. Unii au văzut dincolo de pasiune. În cercurile aristocrate, atât din Anglia, cât și din Franța, dincolo de pasiunea dansului erau discutate tensiunile dintre dansatori. O întreagă dezbatere despre cine pe cine conduce în timpul dansului, despre dominațe și război al simțurilor.

Până la urmă, explicația a venit din partea spaniolilor. În tango ambii parteneri trebuie să depună același efort. Dacă EL nu o poate susține și dacă EA nu știe cum să aducă o contră în mișcări, dansul își pierde suplețea și tensiunile nu se mai nasc. Adică pasiunea dispare, odată cu lipsa de sincron dintre dansatori.

Pe undeva, pasiunea se rezumă la legile simple ale fizicii. Prin definiţie două forţe egale, paralele, de sensuri contrare, având suporturi diferite formează un cuplu de forţe. Un sistem de cupluri este în echilibru dacă momentul lor rezultant este nul. Adică dacă forțele sunt cumva egale.

E foarte simplu. Tensiunile dintre dansatori trebuie să fie egale, EL și EA trebuie să fie egali. Fiecare depune un efort în a genera o acțiune și o reacțiune la mișcările celuilalt. Pasiunea este metoda prin care își comunică unul altuia intensitatea mișcărilor.

Suplețea se naște din echilibrul forțelor. EL face o mișcare către EA, EA reacționează cu o mișcare egală ca intensitate. Ca într-o discuție în care EL și EA aduc argumente și contraargumente pentru a-și susține punctele de vedere. Armonia în discuțe se păstrează atât timp cât argumentele și contraargumentele au o intensitate asemănătoare. Când unele sau celelalte devin mai puternice, discuțiile degenerează în ceartă, dansatorii se împiedică, cuplurile de forțe se destramă  și pasiunea dispare.

21 Comments

Ca-ntre prieteni cu controlorii RATT

La Feminin, Timisoara

Zi ploioasă, multă alergătură, oboseală. Zic să iau tramvaiul până acasă, să nu ajung castravete murat și cu gripă în oase. Îmi amintesc că mi-a expirat abonamentul de RATT și-mi cumpăr bilet.

În tramvai, aparatul de taxat are beculețul roșu aprins. Adică nu funcționează. Încerc totuși să compostez. Nu merge. Mai încearcă și alții. Nu, nu merge. Ne strângem vreo 7-8 oameni ciorchine lângă aparat. Toți cu bilete în mână, toți cu intenția de a composta. Noi am încercat. Dacă RATT-ul nu ne vrea banii, nu putem decât să zicem mersi și să ne vedem de drum.

În Piața 700 (la vreo 3 stații distață de unde am urcat) urcă doi controlori. Verifică ei abonamente, bilete și o gașcă mare de bătrâni cu abonament social. Ajung la noi. O mână de oameni cu bilet, niciunul compostat. Beculețul roșu încă pâlpâie, deci e clar că nu funcționa aparatul. ”Biletele, vă rog!” Explicăm frumos că nu funcționează, arătăm toți biletele necompostate și ne așteptăm să nu se întâmple nimic.

Controlorul, pe un ton de parcă vorbește cu o gașcă de gunoieri, începe. ”La următoatea coborâți. Vorbim jos. Hai, că vedem cum facem.” Clar vroia o mită mică, deși era vina RATT-ului că noi n-am putut composta. Mă enervez colosal. Îi cer să se legitimeze, dacă tot ține de RATT și-l întreb unde-i Poliția. Controalele se fac cu Poliție. El se enervează, începe să mă urle. Cum îndrăznesc eu să-i cer lui să se legitimeze? De unde atâta nesimțire. Îi spun că n-o să vadă nicio rezolvare ”ca-ntre prieteni” din partea mea și îi mai cer o dată să se legitimeze, să-l pot reclama. I-o spun așa, în față, poate poate se liniștește. Da’ cere prostului de unde nu-i.

Ceilalți oameni, când văd că cineva începe să se ia de controlor, sar și ei. Că de unde se trezește el să vină seara la ciubuc fix într-un tramvai în care nu se poate composta, că ce-i cu găinăriile astea, că să coboare, dar înainte să se legitimeze, să-l putem reclama. Bravo! Ce m-am bucurat când am văzut că nu m-au lăsat singură să mă țigănesc cu el. Într-un final, controlorul mormăie un nume de neînțeles, scoate legitimația și o bagă rapid în buzunar, se liniștește și rămâne la doi pași în spatele meu.

Ajungem la stația următoare, unde eu cobor, că ajung acasă. Înainte să cobor scot telefonul, să-mi sun colegul de apartament. Din categoria: ce mai trebuie cumpărat de jos. Când controlorul mă vede cu telefonul în mână începe: ”Domnișoară, haideți că ne înțelegem cumva. Nu mă reclamați, că am și eu familie și copii. Dacă mă dau afară rămân șomer.” Schițez un gest de lehamite și cobor. El coboară după mine. Nu stau să îl mai ascult, vorbesc deja cu colegul de apartament și mă îndrept spre casă. Mă întreb, totuși, cum ar fi decurs discuția cu controlorul dacă rămâneam să mă târguiesc cu el.

25 Comments

Un job pentru cine știe ce vrea

Product, Timisoara

Că tot ziceam zilele trecute că se găsesc job-uri, dacă știi să le cauți, m-am gândit că ar fi util să mai anunț și pe blog când găsesc câte ceva interesant. Alex a scris că EXswap angajează Marketing Manager în Timișoara. După o mică cercetare, am găsit mai multe detalii. Să-ți spun despre ce e vorba.

În primul rând, omul pe care îl caută compania trebuie să știe bine engleză. Job-ul presupune și interacțiune cu clienți străini, deci o limbă de circulație internațională e obligatorie. Ei au preferat engleza. Cred că majoritatea celor care își caută un job și sunt absolvenți de o facultate în România știu engleză. Primul pas, deci, ar trebui să fie făcut.

În al doilea rând, oamenii își doresc pe cineva care se pricepe la Social Media. Vor să își crească awareness-ul pe online și caută o persoană care să poată pune problema din perspectiva unei companii. Atenție, a reprezenta o companie în online nu e aceeași treabă cu a te reprezenta pe tine. Totuși, zic că sunteți destul de mulți care aveți un cuvât de spus în acest domeniu. Nu-i un capăt de țară și presupune interacțiune cu oamenii și mult internet. Suna drăguț, așa-i?

Bun. Acum că am stabilit niște criterii de bază, să îți spun ce altceva și-ar mai dori compania. Vor o persoană care are habar de marketing, preferabil cu ceva experiență în domeniu. În prezentarea pe care au făcut-o job-ului, nu spun că experiența este obligatorie, deci proaspăt absolvenții care se încadrează în primele două categorii de care ți-am povestit, pot aplica liniștiți. Vor pe cineva cu multe idei și entuziasm. Pentru că sunt o companie deschisă spre nou, caută inovație și idei inovatoare. Nu spune nimeni că tu ar trebui să aduci toate ideile geniale în companie, dar se așteaptă de la tine să vii cu propuneri de campanii de marketing care să spună ceva interesant. Mai vor pe cineva care să știe puțin copywriting și să aibă habar cum se ține un blog. Va fi vorba și de articole pe blogul lor, pe lângă celelalte taskuri.

Știu, dacă ai citit până aici, urmează o întrebare gen: ”Bine, bine și mie ce-mi iese?”. În primul rând vei fi plătit pentru munca ta. Fiind vorba de o companie serioasă, vei beneficia de toate drepturile unui angajat. Pe lângă asta ai șansa de a lucra cu o companie care vinde pe o piață internațională, deci vei intra în contact și cu altceva decât România. În contextul actual nu poate decât să-ți facă bine. Vei fi primul Marketing Manager al companiei. Până acum s-au bazat mai mult pe dezvoltarea produselor și mai puțin pe promovarea lor în online. Practic, vei găsi minți deschise spre nou și n-o să auzi replica aia veche cu ”fostul angajat făcea altcumva treaba asta, de ce s-o schimbăm?”

Acum că ți-ai dat seama cu ce se mănâncă job-ul, te invit să depui un CV și o scrisoare de intenție cât mai originală. Alex propunea un filmuleț în care să explici de ce crezi că ești potrivit pentru job și ce anume te recomandă. Trimite CV-ul tau si link-ul la interviul video la adresa marketingmanager [at] mindomo [punct] com.

De curiozitate, lasă-mi un comment sau scrie-mi pe mail că ai aplicat. Vreau să văd câți dintre cei care spun că își găsesc cu greu un job, deși au pregătire, vor fi pe lista asta.

EXCLUSIV pentru bloggeri:

Recomandă job-ul și câștigă 300 euro

EXswap pune la bataie 300 euro pentru cine recomandă persoana care va câștiga job-ul. Daca ști pe cineva care se potriveste profilului, trimite un mail la adresa de e-mail a companiei  cu numele complet al persoanei și datele de contact (mail și telefon) pentru identificare.  Dacă EXswap angajează persoana recomandată de tine, câștigi automat banii.

Poți să recomanzi mai multe persoane, dar nu fă spam. Vorbește întâi cu cei care crezi că ar fi potriviți pentru job și întreabă-i dacă vor să aplice. Dacă nu câștigi cei 300 de euro, nu înseamnă că te-ai ales cu treaba făcută fără recompensă. Primești automat, după ce ai scris pe blog, un cont Mindomo premium valabil 6 luni.

9 Comments

Bloguri proaspete, bune ca pâinea caldă

La Feminin

Îmi place să descopăr bloguri. Scrise de oameni din online, de oameni care nu prea au treabă cu online-ul, de tineri, de foarte tineri sau de tineri…mai puțin tineri. Azi vreau să vă prezint și vouă câteva dintre ele. Poate vă plac.

1. Fără sfere – blog de om frumos, care vede lucrurile dinafară

2. Metafizicx – poezie pură, scrisă de un om pe care îl citesc încă de pe vremea când ar fi fost ilegal să mă uit după el pe stradă

3. Pe față și pe dos – vă las să descoperiți voi cum stă treaba pe aici. Scris de un om matur, cu suflet încă tânăr

4. Pe contrasens – tot blog de poezie (da, îmi place poezia. da, știu că multă lume nu mai citește așa ceva)

5. oanabarbu.com – ze Oana Barbu, pe care timișorenii o cunosc și pe care ceilalți români ar trebui să o cunoscă :). Blog nou, care promite

6. amicii – dacă crezi vreodată că ceva e greșit în viața ta, intri aici și-ți trece. oamenii ăștia găsesc un motiv de mișto cam în orice. și când nu fac mișto, se plâng mai rău ca un șofer în trafic

7. Cerbu’ – că nu-i pot scrie numele blogului (mi-am promis că nu folosesc cuvinte obscene aici; cu plăcere, mama 🙂 ) scrie răutăcios de sincer

8. ozeneu.com – film, muzică, foto și poezie. yummi

9. Nu sunt printesa – și chiar nu e. Un blog foarte sincer, despre ce ne doare.

Booon. Acum vă rog pe voi să-mi spuneți ce mai citiți din blogurile mai puțin cunoscute. Tare sunt curioasă.

13 Comments

Vreau orice job!

How to

Puține lucruri mă bucură mai mult decât starea de bine a prietenilor mei. Îmi place să îi știu mulțumiți cu ceea ce fac, motivați să-și ducă visele cât mai departe. Din cauza asta, de câte ori îmi cer ajutorul, fac tot posibilul să îi ajut. Singura problemă în toată povestea e că, deși uneori poate părea tăios sau arogant, cer de la cei care vin să mă roage diverse lucruri să fie expliciți. Să ceară  exact ceea ce cred că au nevoie, indiferent că e vorba de un sfat, un serviciu sau un obiect.

Încă de când eram studentă, m-am văzut de multe ori pusă în postura de a-mi ajuta cunoscuții să-și găsească un job. Uneori a fost simplu, alteori nu prea. Cel mai ușor a fost cu cei care am venit și mi-au spus: ”Știu să fac X, Y, Z lucruri, vreau să lucrez aia, preferabil pe atâți bani”. Am dat niște telefoane, am întrebat niște cunoscuți, de obicei am putut ajuta omul sau am știut la cine să-l trimit pentru a obține ceea ce avea nevoie.

Ce mă calcă pe toți nervii e că mă trezesc cu câte cineva care mă sună, din senin, că și-ar dori un job. Punct. Când întrebi frumos omul ce anume caută, vine și cuvântul magic: ORICE. Cum poți răspunde așa? Mie, ca om care te cunosc, expresia asta îmi sună ceva de genul: ”Nu prea știu să fac nimic concret, am nevoie urgentă de bani și, pentru că nu pot să îi mai obțin altfel decât muncind, mă văd nevoit să-mi caut un job”. Ce te face să crezi că o să te pot ajuta, dacă nici tu nu știi să spui exact ce vrei?

Există șanse să chiar ajungi la un interviu (nu s-au terminat job-urile în lumea asta, povestea cum că  îți poți căuta un job ani la rând, e doar un mit). Când angajatorul o să te întrebe ce știi să faci, ce-i vei răspune? Orice? De toate? Nimic? Pentru că în contextul ăsta sunt oarecum sinonime. Și când nu știi să faci nimic, cu siguranță n-o să ajungi să câștigi o pâine.

20 Comments