Ce știe o femeie despre un bărbat

Zicea Makavelis mai devreme că un bărbat își dorește o femeie credulă. Una care să-i înghită toate născocirile și să prefere să fie mințită decât să i se arunce în față crudul adevăr. M-am gândit să povestesc câte ceva despre perspectiva femeii asupra situației date. A femeii cu un minim de experiență într-ale relațiilor mai bune sau mai proaste cu sexul opus.

Din fericire, am învățat toate la școală că exemplarul masculin caută diversitate și că se pot număra pe degete cazurile în care nu-i așa. Încă de la început știm că va veni un moment (sau mai multe) de derivă, când EL va avea tendința să-și caute distracție și-n alte părți. Că ajunge să calce strâmb sau nu, depinde și de cum știm noi, ca femei, să abordăm problema. Că o face public sau o ține pentru el în mare parte depinde de cum am relaționat până în momentul acela și de respectul pe care l-am învățat să ni-l acorde.

Nu cred că există vreo femeie care să recunoască public că vrea să fie mințită. Dar vor fi destule care vor prefera tăcerea și nu crudul adevăr. Totuși, asta nu înseamnă că dacă tăcem și înghițim uneori prostiile pe care le face EL, nu știm de existența lor. Să fim serioși. Nu trăim în junglă. Informația circulă cu viteza luminii MB/s și aflăm lucruri pe care poate nici n-am vrea să le știm. Adevăruri pe care tot EL sau apropiați de-ai lui ni le comunică (de obicei fără să vrea).

Oricum, nu trebuie să stăm cu EL la telefon și să cerem dovezi explicite despre poziționarea exactă în spațiu sau anturajul în care se învârte. Ne dăm seama dacă merge la bere cu băieții sau la cafea cu o alta după modul în care se îmbracă, se aranjează, se bărbierește, se parfumează. Știm de unde vine după modul în care zâmbește când intră pe ușă sau după cum răspunde la telefon după 2-3 ore de tăcere absolută.

Nu-i greu să știm ce face un bărbat când nu-i lângă noi. E greu însă să acceptăm că nu ne place ce se întâmplă, chiar dacă de multe ori ne repetăm la nesfârșit că noi suntem mature și ei sunt niște copii mai mari, care vor rămâne așa.

13 Comments

Primele 50 de întâlniri

De vreo 3 ani încoace am început un experiment social. Cred că e momentul să vorbesc despre el, deși poate unii se vor revolta. Îmi place să cunosc necunoscuți și să-i pun în situații similare, aproape identice, numai pentru a le studia reacția la anumiți stimuli. Am luat o situație care-mi era foarte la îndemână.

Sunt foarte sociabilă din fire și nu mi-e frică să cunosc oameni noi. Mi-e foarte ușor să inițiez discuții cu necunoscuți și să îi fac să-și aducă aminte de mine după anumite intervale de timp, fără a mă chinui prea mult. Am hotărât, deci, să mă întâlnesc la cafea cu 50 de oameni total diferiți cu care să discut exact aceleași lucruri. Să mă întâlnesc o singură dată cu fiecare și să văd cum reacționează. Și când zic ”să mă întâlnesc”, call it a date. Pentru că la genul ăsta de întâlnire mă refer.

Săptămâna asta a avut loc întâlnirea cu numărul 50. Știi, ca-n filmul ăla: 50 first dates. Numai că în film erau 50 de întâlniri cu aceeași persoana. La mine au fost 50 de întâlniri cu persoane diferite. Fiecare a fost specială în felul ei. Fiecare s-a terminat cu ”Mulțumesc pentru o zi superbă” și atât. Pentru că nu am vrut să denatureze în altceva. Întâlnirea de săptămâna asta a fost totuși mai mult și oarecum diferită de cele de până acum. Oricum, a fost a cincizecea și experimentul meu a luat sfârșit.

Ce am câștigat din toată treaba? Niște oameni care mi-au devenit prieteni (6), niște oameni cu care am ajuns să fac business (4), un prieten foarte bun, un om special care mi-a ocupat o mare parte din suflet, 50 de păreri diferite despre aceleași subiecte de discuție și o mână de oameni care nu au vrut să priceapă că o primă întâlnire cu cineva nu înseamnă că e prima dintr-un șir de mai multe. Unii m-au sâcâit o vreme, până au înțeles că nu mai are rost. Unii încă mai încearcă. Alții au înțeles din prima că nu e loc de mai mult.

Vă mulțumesc tuturor că, fără voia voastră mi-ați făcut zilele mai frumoase și m-ați ajutat să petrec câteva ore de calitate într-o companie plăcută. Nu voi da niciun nume și sper că niciunul dintre cei care se simt nu se va supăra că a făcut parte din experiment. A fost minunat să fac celași lucru de 50 de ori fără a mă plictisi nici măcar o dată.

12 Comments

Expresii românești în practică

Cum să scoți cămașa într-un mod cât mai original nu-i o chestie ce ține de stil. E o artă într-ale comunicării și se învață destul de greu. Nu oricine poate deveni un maestru al eschivei, așa cum nu oricine se poate băga în destule probleme încât să fie nevoit să inventeze scheme complicate de-a se scoate basma curată.

Zice o vorbă din bătrâni că nu-i frumos să speli rufele în public, să intri în gura lumii adică. Dar, dacă uneori cea mai bună metodă de-a te spăla pe mâini de-o chestie este tocmai modul în care o faci publică și le-o arunci tuturor în față?

Să folosim ca exemplu un cuplu cu o existență medie spre lungă (să zicem câțiva ani buni, căsătoriți sau nu). O casă în care cântă găina și în care poartă fustă EL e un exemplu destul de des întâlnit pe meleagurile mioritice, deși puțini sunt cei ce au curaj să recunoască. Totuși, atitudinile de genul ăsta nu-s prea sănătoase. După ce trage ca boul la jug o vreme,  bărbatului i se acrește și începe să-și clătească ochii cu noutăți. Ea închide ochii când el mai calcă strâmb, el vine spășit acasă de fiecare dată.

Până într-o sfântă zi, când el își pierde capul după vreo muierușcă și uită că acasă nevasta stă cu nasul în crătiți. El începe să fie dus cu doru’ tot mai des, ea dă apă la șoareci în fiecare seară. El începe să-și ia nasul la purtare, apare în public cu mândra nouă, i se scurg ochii de drag și toată lumea începe să se întrebe de ce umblă cu cioara vopsită și nu are curajul să-și dea arama pe față și când stă la masă cu nevasta. De care, în continuare, se ascunde. De ea și de tot neamul ei.

Pasul următor: la ceas de seară, un domn și-o domnișoară, se poartă agale pe alei. Pe cât posibil, la ora când se scot câinii la plimbare, când se deretică prin fața casei sau când se știe sigur – de către EL, bineînțeles – că există toate șansele să-i iasă-n cale vreun cunoscut de-ai EI. Cunoscutul apare, observă, merge și dă tot din casă. Vestea merge din gură în gură, EA află ce poamă de bărbat și-a găsit și începe să facă precum toți dracii.

De aici, e apă de ploaie. EA e aia nasoală, că nu-i nevastă bună, că nu-l îngrijește, că îi face ca trenul de câte ori dă ochii cu el. EL, bietul, își oblojește bubele în brațele alteia, că nebuna de acasă e dusă cu pluta. Și s-a scos basma curată, că el, bietul, n-are nicio vină că nebuna de găină l-a înciocat. Ce mai rasă de bărbat!

3 Comments

Veșnicul sărac

E specimenul care cel puțin două săptămâni pe lună plânge că a rămas fără bani. Când te vede prima dată, în loc de salut îți spune cum nu mai are bani de țigări sau de cafea. Nu-i treaba ta că el tocmai vine de la o bere, două, trei cu prietenii. Ideea e că, atunci când te vede îți cere o țigară. E foarte posibil și probabil să mai aibă un pachet dosit pe undeva prin buzunare, dar ăla e pentru zile negre, vorba aia, doar e criză.

Mănâncă zilnic în oraș, că acasă nu are cine-i găti, dar nici nu se sinchisește să învețe cum se face o supă la plic. Cine știe de ce cunoștințe magnifice poți avea nevoie să fierbi o apă și să verși conținutul unui plic peste ea. La fel și cu serile de gătit pe la prieteni. Ăia sunt prieteni adevărați, care nu-ți cer să cotizezi cu nimic când îți gătesc. Nu se simte niciodată să apară cu o bere sau o sticlă de vin, dar nu uită sub nicio formă să se plângă  că a rămas iar fără bani și că e de-a dreptul trist că perechea aia de blugi noi l-a costat și așa o avere.

Dar să nu vorbim la masculin, că specimenul se manifestă și la feminin. Poate cu precădere la feminin. Te trezești că după ce timp de o săptămână a ținut cură cu fructe exotice comandate pe internet ( la care taxele de curierat sunt de 5 ori mai mari decât orice dietă neaoșă) începe să se plângă cum a sărăcit încercând să-și facă bine. Nu înțelege cum se poate să fi rămas fără bani, deși primește lunar sume cu mai multe zerouri decât ai visat tu vreodată să câștigi.

Își cumpără doar haine din Mall și de la firme de renume, dar când vine vorba de plătit cafeaua pe care o bea, își dă seama că nu are cash. S-a inventat plata cu cardul, știai? Seara, când se iese printr-un club, își ia doar apă plată. Nu uită, însă, să-ți aducă aminte cât de săracă e, când te vede că-ți iei ceva cocktail. După primele 2-3 băuturi care îți stau în gât de cât se holbează, vine timid să te roage să-i iei și ei una, cu promisiunea că se va revanșa când își primește banii. Totuși, pleacă acasă cu taxi-ul. Doar n-o să străbată tot orașul pe jos. A doua zi, oricum îți povestește că a plătit 10 lei pe taxi-ul ăla și te face să te simți tot tu aiurea că nu ai dus-o acasă când avea chef să doarmă.

Am lăsat la final ce era mai important. Veșnicul sărac e ăla care nu te cheamă niciodată în vizită, pentru că, nu-i așa, ar trebui să te servească cu diverse chestii și nu are bani. dacă totuși te nimerești prin zonă și trebuie să îi calci pragul, nu uită să te roage să cumperi diverse chestii pentru a-i umple frigiderul. Chestii pe care nu numai că nu le împarte cu tine, dar uită cu desăvârșire să ți le plătească. Pe toată durata vizitei se va plânge că nu are bani nici să mănânce. Înainte să pleci, nu va uita să-ți arate ce rochie nouă și-a achiziționat sau ce pantofi scumpi trebuie să primească săptămâna viitoare (și ăștia cu taxe de curierat cât cinci plinuri la mașină).

Dar să nu judec aiurea oamenii. Se întâmplă, e criză peste tot, nu numai la mine în curte, nu-i așa?

13 Comments

Oameni și jocuri

De când am descoperit calculatorul, pe vremea HC-ului, m-au fascinat jocurile. Defapt dinainte, dar acum despre cele pe calculator vreau să vorbesc. De când aveam casete care scoteau un zgomot ciudat, până când am descoperit Pirate Bay, dar mai ales pe urmă, am fost fascinată de jocurile pe calculator. Poate sună ciudat pentru o fată. Dar le ador.

Am la activ trei ani de Lineage (da, pe oficial) și aproape doi de World of Warcraft (tot pe oficial, clar). Însă de-a lungul timpului am jucat toate prostiile de pe planetă. De la Mario și Tetris, la Call of Duty, Age of Empires, Heroes, NFS, GTA, Oblivion și multe, multe altele m-am jucat mult. Încă mă joc.

Singura problemă e că, inevitabil, după ceva timp mă plictisesc grav. La început joc cu pasiune. Abia aștept să descopăr jocul, să cochetez cu diverse strategii (unde e cazul), să mă abandonez lui. Îmi place să simt cum câstig teren și cum se dezvăluie în fața minții mele cele mai subtile chestii.

Din păcate, am dezvoltat o atitudine asemănătoare față de mai multe aspecte din viața mea. Cunosc pe cineva nou, mi se pare fascinant. Mă joc o vreme cu situația, lansez tot felul de provocări, ajung să cunosc omul destul de bine, după care încep să mă plictisesc. Acum știu că oamenii nu-s chiar ca un joc pe calculator și-ți pot oferi noi și noi provocări. Dar, în esența lor, sunt simpli. Când ajung să mă simt foarte confortabil lângă cineva nu mai am aceeași curiozitate să-l descopăr. Excepție fac cazurile care mereu sunt surprinzătoate. Dar și asta e ca un joc pe calculator. Există jocuri de care te îndrăgostești iremediabil și care ți se par fascinante oricât de mult le-ai juca. Nu ține neapărat de mine să mă chinui să descopăr ceva fascinant. Ține de el sau de ei, mă rog.

Momentan pot spune că tocmai am terminat un joc. Nu pe calculator. Mi-am dat seama că am început să mă plictisesc. Cred că e momentul să încep unul nou. Problema-i că mi-e foarte lene. Cred că o să-mi iau un joc pe calculator nou, să mă țină ocupată cel puțin câteva săptămâni.

6 Comments

Uite și tricoul cu Metallica

De când temperatura de afară nu mă mai satisface, m-am închis în peșteră. Lucrez din casă, deleg toate plimbările (pe cât posibil) și nici după țigări nu cobor, că vine destulă lume în vizită (deci pot să deleg și asta). Cu ocazia asta mi-am redescoperit tot felul de lucruri.

De exemplu, am un tricou care anul ăsta a împlinit 11 ani. L-am primit de la prietenii mei minunați, care mi l-au adus de la primul concert Metallica din România. L-am purtat de nenumărate ori cât eram în liceu și l-am iubit cu pasiune. Încă îl port când dorm, uneori. Din negru, cum era, a ajuns un fel de gri spălăcit. Dacă îl mai spăl de vreo câteva ori, o să ajungă aproape alb. Nu mai seamănă cu ce era, dar țin mult la el și îl port mai ales în perioada asta a anului, când mi se face un dor imens de omul care mi l-a dat.

Maică-mea îmi spune să-l arunc, de câte ori mă vede cu el (adică de vreo 2 ori pe an, că nu ne prea întâlnim în ultima vreme). Soră-mea la fel. Dar cine ascultă? Eu îmi iubesc tricoul cu pasiunea bărbatului de 40 de ani care păstrează într-o găleată piesele de Lego de când era mic. E o parte din mine și nu pot renunța la ea.

Acum întreb: voi ce obiecte ați păstrat peste ani? Sau sunt eu una din puținii care se atașează atât de mult de anumite lucruri?

5 Comments

Antreprenorul cu figuri de Businessman

S-au trezit unii să se dea deștepți. Azi toată lumea e antreprenor, că e la modă. Răsar ideile de afaceri mai ceva ca ciupercile după o zi ploioasă de mai. Se bat toți cu pumnul în piept că ei fac și dreg și se îmbogățesc cât ai zice ”pește”. Sau ”antreprenor”.

Fac ei cum fac și ajung să strângă niște fonduri, să-și pornească minunata idee (care, între noi fie vorba, de cele mai multe ori e luată cu copy/paste din altă parte sau furată cu nesimțire de la ceva cunoscut cu gura mai mare și capul mai înghesuit) și ajung uneori chiar să-și facă o echipă de oameni care să-i ajute. Totul frumos până aici. Vine și primul succes, prima laudă, primul proiect cu încasări de peste 10.000 de euro.

Mno, de aici se împute treaba. Că banii ăia nu-s încasați cu unicul scop de-a plăti vacanțe în alte țări, prezența la evenimente care mai de care mai mondene (că doar dă bine la imaginea ta să te vadă lumea peste tot, nu?) sau de-a cumpăra gadget-uri cu care să se laude antreprenorul minunat și îmbogățit pe spatele și munca lui (ce contează echipa din spate?) în câteva luni.

După primul succes începe să se autointituleze profesionist și om de afaceri, se pune la același nivel cu oameni care sunt în industria lui de ani de zile și face consultanță gratuită și degeaba oricui îi pune în mână un microfon. Ce mai contează că arată penibil din afară? Oricum, altcineva decât cei care chiar sunt specialiști în domeniul lui nu ar înțelege că aberează încontinuu. E un bun comunicator, dar comunică doar rahaturi. Lasă că proștii nu se prind de subtilități din astea.

În plus, se bazează pe echipă să-i facă toată munca. Doar el e prea ocupat cu păstratul imaginii de antreprenor de succes. Muncesc proștii de dimineața până seara, că doar de-aia sunt plătiți. Să vină ei cu idei noi, că domnul antreprenor nu mai are timp. Să facă ei munca pe proiecte, că doar domnul antreprenor e plecat cu alte treburi. Să-și găsească singuri și surse de finanțare, că domnul antreprenor uită să-i mai și plătească. Nu se gândește cât își permite să se întindă și când se vede în imposibilități de plată, dă vina pe clienți.

Nu e el de vină că nu s-a gândit la timp ce costuri are să întrețină o echipă. Nici că nu a făcut un calcul înainte să plece la ultimele evenimente de la care nu putea să lipsească. Clienții sunt vinovați că întârzie plățile. Doar n-ar trebui să se gândească el în perspectivă și să ia decizii conforme cu evoluția pieței și cu bugetul lui? El e antreprenor de succes și toată treaba lui e să zâmbească frumos la evenimente și să lucreze la imaginea companiei. De managementul ei să se ocupe alții. Care alții, nu se știe și nici nu se preconizează că se va ști.

*Orice asemănare cu antreprenorul din tine nu este deloc întâmplătoare. Dacă te simți măcar la una sau două chestii de mai sus, bravo ție. Înseamnă că nu-i totul pierdut și mai există o șansă să fi auzit de bun simț sau conștiință. Acest articol se vrea a fi un fel de pamflet și te rog să-l tratezi ca atare.

PS: Pentru ca unii să nu înțeleagă prostii, povestea mea cu antreprenorul cu fițe de businessman începe cu ceva timp în urmă. Mai multe detalii se găsesc și aici.

16 Comments

Despre gafe

Mă tot bat cu pumnul în piept că sunt atentă la detalii, că văd în jurul meu lucruri pe care alții le ignoră complet. În mare parte așa e. Păcat că, uneori, văd și lucruri care nu există. Am un stil original prin care îmi fac o mulțime de filme în capul ăsta îndopat cu informație de toate felurile. Acum, nu zic că n-au și filmele astea o parte de adevăr în ele. Dar, uneori, le duc într-o direcție foarte greșită.

Nu te gândi că mă refer aici la vreo problemă de corazon, că nu e cazul. N-am din astea sau, cele pe care le am sunt destul de calme. Nu prea am timp și energie să-mi bat capul cu ele, decât atunci când urlă că vor atenție și afecțiune. Mă refer aici la filmele pe care mi le fac în legătură cu oamenii ăia cu care îmi petrec mult timp din viață și pe care încerc să-i fericesc cât pot de mult și să-i supăr cât pot de puțin.

Azi mă doare îngrozitor că am pus un sad smiley pe fața cuiva drag mie. Nu am făcut-o intenționat, îți dai seama. Am interpretat aiurea un gest mic și, în loc să întreb ce se întâmplă, am tras singură niște concluzii greșite. Iar m-am crezut eu deșteaptă.

Aveam la un moment dat un prieten care, orice aș fi făcut, orice aș fi tăcut el înțelegea că sunt în altă parte. Fiecare absență a mea, fiecare tăcere, fiecare moment în care vroiam să mă uit pe pereți cu orele era interpretat ca lipsă de afecțiune. Pentru că nu aveam chef să vorbesc despre asta. Așa am făcut și eu azi, deși mi-am promis că nu fac ca el niciodată.

Uite-mă acum dându-mi palme și făcându-mi mustrări de conștiință că n-am știut să pun o simplă întrebare la momentul potrivit, pentru că eu credeam că am deja un răspuns la ea.

Așadar, îmi cer scuze încă o dată. Dacă ar trece cu o înghețată, aș coborî pe ploaie să cumpăr una, să aduc zâmbetul înapoi pe buzele de pe care l-am luat.

5 Comments

TEAMișoara

Events

S-a tot discutat în ultima vreme despre cum noi, comunitatea de online din Timișoara suntem ca o gașcă mare de prieteni. Acum, perspectiva mea, de om care trăiește aici, în minunata Timișoară e una foarte personală. Petrecem mult timp împreună chefuind, dar atunci când vine vorba de muncă, apoi muncim cot la cot până iese treaba bună. Și iese de fiecare dată excepțional. Să luăm, spre exemplu, 30 de zile de evenimente, de săptămâna asta începând.

A fost conferința Marketing NOW, susținută de Nicolae Naumof. Proiectul aparține lui Alex Blogu și Bogdan Cristea, cunoscuți ca Alterna. Dani Sima și Casandra i-au ajutat cel mai mult pe partea de răspândire a veștii și evenimentul a fost unul foarte viu, plin de discuții și cu multe idei.

Urmează un follow up la Conferințele The Next Web din Amsterdam. Chiar dacă la locul faptei au ajuns doar Adi și Bleau, nu țin toată știința pentru ei. Ne întâlnim luni la 19:00 în Funky, să învățăm împreună ce spun alții mai deștepți ca noi la conferințele europene. Pentru că suntem o echipă frumoasă, Crina și cu mine ne ocupăm cu răspânditul știrii că se va întâmpla întâlnirea de Follow Up.

Vinerea viitoare, în 21 mai, de la 18:00, ne strângem în Unirii să citim și să împărțim cărți cui o vrea. Lecturi Urbane vine pentru prima dată în Timișoara, dar echipa cu care lucrez pe eveniment este atât de frumoasă și de bine închegată, încât am impresia că facem evenimente de genul ăsta dintotdeauna și mi se pare totul foarte simplu. Nebuloasa scrie încontinuu întru răspândirea veștii, Raul vine cu tot felul de idei bune, Ovi a făcut o frumusețe de afis, Cori s-a ocupat de cutiile în care vom colecta cărți. Sunt mari de tot cutiile astea și mi le-aș dori pline ochi pe toate trei. Ba, scuze, patru. Că Bleau se ocupă să avem o cutie și în Cărturești de luni începând.

Că tot vorbim de cărți, pentru cine nu știe deja, lunar avem și Schimb de Cărți în Timișoara. Andra se ocupă de asta și reușește cumva să strângă în fiecare lună pasionații de lectură, printre care Richie, Tomata, Anda, Dora, Răzvan, Izabela și alții care o susțin și o ajută atunci când e necesar.

Vine încă o ediție de TweetMeet, (în 4 iunie, la 18:00, în Fratelli – despre locul de desfășurare, mai multe într-un articol viitor) care nu s-ar putea întâmpla fără  Alex moderator de discuții (că mie îmi place să fiu maestru de ceremonii, mai mult decât să vorbesc oamenilor, oricât de ciudat ar părea), fără statisticile lui Cristi și fără ca Eleny să-și bage codița în punctele esențiale.

Cristi Teichner, Alex și cu mine pregătim o întâlnire despre viitoarea ediție de Startup Days, că deja toată lumea ne întreabă când se va întâmpla. Alex și Cristi au fost de părere că, dacă tot iubesc eu atât de mult oamenii și comunicarea, să-mi facă un cadou de ziua mea: 40 de oameni la un loc, muncind împreună într-o cabană în mijlocul naturii. Așa că, de ziua mea, în primul weekend din octombrie, primesc a doua ediție de Startup Days. Sunt mai mult decât entuziasmată.

Pe lângă asta, e musai să precizez fetele din presă (Alexandra, Roxi, Andra și Alina) cu care seara ne chefuim, dar care ziua scriu frumos despre toate evenimentele pe care noi, comunitatea, le facem. Sunt un fel de cronicari timișoreni care scriu o pagină de istorie.

La final, trebuie precizați băieții care, tehnic vorbind, fac totul posibil în online. Trebuie să avem site-uri funcționale, căi de comunicare eficiente, pluginuri care să facă tot ce ne trece nouă prin cap, progrămele și gadgeturi complicate, design drăguț la toate, logo-uri și sigle de calitate, afișe care să atragă. De asta se ocupă dragii noștri Dan, Horia, Tudor, Cosmin, Andrei, Ovi, Cristi și, mai nou, învățăcelul Raka (căruia îi doresc să devină cel mai bun programator).

Creștem împreună și creștem frumos. De-asta ne văd toți ca pe o gașcă mare, veselă și unită. Pentru că asta suntem. O gașcă de oameni frumoși care cresc, muncesc și se distrează împreună în fiecare zi. Pentru că putem și pentru că ne place să fim TEAMișoara.

10 Comments

Marketing NOW cu Nicolae Naumof

Events

Azi, începând cu ora 16:00, o să fiu la Marketing NOW. O discuție cu Nicolae Naumof de la Picant, unde sper să învăț câte ceva despre noi strategii de marketing, mai ales că în perioada următoare am de lucrat pe o mulțime de evenimente.

De la Alex Blogu citire, uite câteva detalii despre eveniment

Indiferent de dificultatile generate de instabilitatea mediului economic in care opereaza, o companie trebuie sa se axeze in primul rand pe intelegerea contextului si pe elaborearea unei strategii corecte de abordare a pietei.

Marketing NOW! propune o abordare pragmatica a optiunilor pe care le are o companie pentru abordarea pietei in care actioneaza si prezinta pasii de baza in crearea si comunicarea unui brand solid.

Seminarul se adreseaza persoanelor cu responsabilitati de marketing si management care doresc sa isi imbunatateasca cunostintele, in special in ceea ce priveste strategia de marketing.

Mai multe detalii găsiți aici.

No Comments