O șansă, două șanse

La Feminin

Una din cele mai frumoase promisiuni: a doua șansă. Că vine vorba de o relație care se destramă, de un job la care trebuie să renunți fără voia ta, de o prietenie pe care aproape ai stricat-o, nu contează. Important e că, la un moment dat, oricine cere o a doua șansă.

De cele mai multe ori, bineînțeles că nu funcționează. A doua șansă, asta, ajunge să fie doar o prelungire la ceva ce știi deja că nu e bun și că ar trebui lăsat în plata domnului. Om fiind, nu te lasă sufletul totuși să nu fii de acord cu încă o încercare. C-o faci pentru că simți tu că se mai poate repara ceva sau doar pentru că nu vrei să fii tu ”ăla rău” în toată povestea ține mai mult de o percepție personală și nu prea are legătură cu rezultatele pe care le-ai putea obține.

Totuși, când știi deja că nu mai are niciun rost, că ai oferit deja a doua șansă în același context și n-a ieșit nimic sau nimic bun, ce faci? Corect ar fi să recunoști că situațiile pot fi asemănătoare, dar niciodată identice și să fii de acord cu a încerca din nou. O perspectivă personală ar fi că dacă până acum nu a funcționat, aproape sigur nu va funcționa nici de acum înainte. Un mare balmoș.

Personal, de fiecare dată când ofer a doua șansă cuiva iese nasol. Dar totuși, de fiecare dată, nu pot spune nu. Pentru că am teoria asta proastă cum că oamenii sunt diferiți și nu reacționează la fel dacă îi pui în situații asemănătoare. Nu știu însă de ce de fiecare dată se întâmplă la fel. Or fi ei diferiți, or fi situațiile diferite, dar nesimțirea e doar una.

Acum, vorba aia, nu-i prost cine cere, e prost cine dă.

5 Comments

Should I stay or should I go?

La Feminin

De câteva luni mă plimb foarte mult. Alerg dintr-un oraș în altul, dintr-un capăt de țară în altul, de la Ana la Caiafa. De cele mai multe ori îmi spun că motivele ”delegațiilor” mele sunt legate de business. Plec pentru că am treabă. Relativ, da. Practic, plec pentru că simt că trebuie să plec.

Bramburesc într-una și fac planuri de noi plecări în timp ce sunt deja plecată. Haos. Aș vrea să spun că am obosit să tot plec. Defapt, am obosit să mă tot întorc. Când pornesc spre diverse locuri, întotdeauna plec cu zâmbetul pe buze. Când vin către casă, îmi vine să opresc trenurile, să aduc furtuni să nu mai poată decola avionul, să pierd cheile de la mașină.

Aseară, un prieten îmi spunea că ieri a avut toată ziua o stare ciudată și destul de aiurea. ”Ca atunci când te întorci acasă dintr-un loc frumos”. Da, l-am înțeles prea bine. Abia atunci mi-am dat seama și că toate stările astea nu au defapt nicio legătură cu faptul că plec sau vin. Sunt strâns legate doar de niște lucruri care nu-mi plac și pe care aș vrea să le fac pierdute undeva în eter. Am realizat că fug de mine și nu e tocmai plăcut. Oriunde aș merge, până la urmă tot mă ajung din urmă stările inițiale.

Inutil să spun, azi dimineață m-am întors acasă.

9 Comments

Yugoslavia – o mică Serbie în mijlocul Timișoarei

Product

Trăiesc în Timișoara de aproape 8 ani deja. De ceva timp mă tot bat cu pumnul în piept că am ajuns să cunosc toate localurile care ar merita cunoscute. Ei, uite că a trebuit să vină tocmai un om din Cluj să-mi dovedească contrariul.

L-am cunoscut pe Andrei Crivăț la Timișoara, cu ocazia unui eveniment la care am participat amândoi. Eram foarte curioasă să văd ce fel de om e, deoarece auzisem o mulțime de lucruri despre el. Cel mai important era că gătește divin. Și am ajuns să confirm chestia asta. Da, într-adevăr gătește cum numai Adi Hădean mai știe. Un alt lucru deosebit e că-i plac sârbii. Toți. Cei din Serbia, cei din România, cei de peste tot. Și îi plac atât de mult încât le-a împrumutat o mulțime de obiceiuri.

Era normal să cunoască și specificul culinar al oamenilor ăstora. L-am cunoscut, deci, într-un restaurant sârbesc. În Timișoara. Cum ziceam, credeam că știu toate locurile frumoase din orașul care m-a adoptat. Dar, se pare că n-a fost chiar așa.

Yugoslavia, restaurantul despre care vorbesc, e un loc excepțional. De când intri parcă treci într-o altă lume. Decorurile și atitudinea ”gospodinilor” care se ocupă de restaurant te trimit undeva înapoi în timp, într-o lume cu miros de nostalgie, așa cum zice și Andrei.

Despre mâncare, nu am cuvinte. Eu am încercat de două ori, de fiecare dată la recomandarea lui Andrei. Nu cred că se mai găsește în Timișoara o ciorbă de văcuță mai bună ca în Yugoslavia. Dar, să lăsăm expertul să vorbească. Azi, Andrei a făcut o recenzie despre Yugoslavia pe eBucataria.ro. A pus atât de multă pasiune în ce-a scris, încât orice alte completări nu și-ar avea rostul. Vă invit să-i citiți articolul și, bineînțeles, ne vedem la prânz în Yugoslavia când mă întorc acasă.

3 Comments

Bună dimineața, Cluj!

Events

Pentru a treia oară în 4 săptămâni sunt la Cluj. De data asta n-am venit doar să-mi văd prietenii superbi de aici. N-am venit nici cu ceva business. M-am împachetat aseară special pentru Online Business Forum și am bătut jumătate de țară pentru eveniment. Pentru că merită și pentru că-mi doresc foarte mult să cunosc câțiva oameni de pe lista de participanți și speakeri.

Evenimentul promite să fie o bună oportunitate să mai învăț câte ceva despre online. În plus, am de plătit o datorie morală. Pentru că duminică nu am reușit să ajung la Geekmeet Timișoara (să-mi fie rușine că am lipsit fix la aniversarea de 10 ediții) nu l-am cunoscut pe Filip Cherecheș-Toșa. Așa că o voi face azi.

Pe listă mai am un party în La Gazette, cina în Irish Music Pub (unde altundeva?) vreo câteva cafele cu oamenii dragi de aici și o plimbare pe strazile clujene (că tot e soare și asta se întâmplă cam rar în Cluj).

Ah, pe tren, am nimerit în compartiment cu cel mai ciudat om inventat pe planetă. Încă din gara din Timișoara m-a luat la întrebări că unde merg, cât stau, ce fac la Cluj, etc. Pe la 12 trecute fix, îmi povestise deja cam toată viața lui, probabil și pentru că de la mine nu a primit decât răspunsuri monosilabice. Pe la 1:30 începea să-mi spună că-și dorește nevastă și pe la 3 (în timp ce eu încercam cu disperare să adorm) mi-a propus să rămân cu el la Cluj.

Fenomene paranormale. Se bătea cu pumnul în piept că familia lui m-ar accepta dacă nu mi-aș mai vopsi unghiile, nu m-aș mai îmbrăca în pantaloni și aș învăța să cos. În plus, dumnezeul penticostalilor ar fi cel puțin mulțumit că și-a găsit el așa nevastă deșteaptă și frumoasă. Speram să aiurez eu de somn și să nu se întâmple ce tocmai se întâmpla, așa că am tras pe dreapta și m-am trezit direct în Cluj.

Am scăpat prin urcare în taxi și deplasat la McDonalds. Trebuia să-mi beau cafeaua după așa o noapte. Acum aștept clujenii să dea un semn când se trezesc, să fac ziua asta mai frumoasă decât a început. Între timp, bună dimineața Cluj!

7 Comments

O zi fără soare

La Feminin

Stările mele de dimineață sunt ca melodiile dintr-un playlist cu de toate. Azi o stare de Walking on Sunshine, mâine una de Dire Straits, poimâine ceva Lilly Alen. Uneori, din ce în ce mai rar, ce-i drept, se întâmplă să am stări de Cohen. Mno cu astea mă descurc mai greu. Cred că playerul meu intern are ceva defecțiuni și se blochează la cele mai ciudate stări. Pur și simplu nu pot trece peste ele.

Azi m-am trezit foarte aiurea, deși ar fi trebuit să fiu bine dispusă. Mă așteaptă un weekend grozav, cu niște oameni minunați. Totuși…cum naiba să scap de refrenul ăsta? Help?

4 Comments

Ce weekend #smen mă așteaptă

Events

În sfârșit am un weekend în care nu plec din Timișoara. Frumos, zic. Dacă tot stau acasă, să-mi găsesc și niște activități interesante, că doar n-o să-mi petrec timpul dormind.

Am dat cu ochii de chestia asta care e foarte foarte șmen. Habar n-am cu ce se mănâncă, dar promite că dacă te duce capul și faci chestii șmen ajungi să fii mai tare ca Chuck Norris. Vineri seara de la 19:00, în Garaj Pink Freud se lansează oficial. Deci am bifat pe lista de MUST DO și pregătesc liste cu chestii șmen.

Sâmbătă va trebui să fiu geană înainte de 10:00. Grea probă de voință pentru mine. Dar ce nu fac eu pentru o tură de dat cu bicileta? Ne strângem cu mic cu mare să bicilim, că doar a dat căldura în urbea metropolitană Timișoara. Șoferi, feriți-vă că venim. Dacă vrei să vii și tu, vezi aici detalii.

Mult așteptatul și mult doritul BlogTrip se întâmplă sâmbătă. Musafiri de la București, Iași și alte plaiuri însorite și fără nori de cenușă vulcanică vin să ne facă o vizită constructivă. Bobby ne promite că plecăm acasă mai deștepti, mai frumoși și cu poftă de scris mai bine pe blogguri. E cu înscriere, deci nu uita să vii cu argumente solide, că e înghesuială.

Minunata seară de sâmbătă seară (vorba lui Ovi) mi-o voi petrece cu toată suflarea bloggăricească și twitterească din oraș în Fratelli. Nu merg să fac fițe, merg să mă simt bine împreună cu oamenii faini  într-un loc minunat. Așa, de pe la ora 20:00.

Bine că duminică începe GeekMeet la ora 14:00, să am și eu timp să dorm vreo 2-3 ore. Așa mult îmi place la întâlnirile astea unde se adună geeks și discută chestii deștepte. Mă bucur zilnic că îi cunosc și pot învăța căte ceva de la ei. Abia aștept să-l cunosc pe Filip Cherecheș-Toșa, care vine tocmai de la Oradea Cluj pentru eveniment. În plus, ediția asta sărbătorim 10 întâlniri în Timișoara și primim și prăji. Femeia din mine se simte deja răsfățată. Și asta e cu înscriere, deci pentru prezență completează formularul.

Ca să închei weekendul frumos, duminică seara merg la Blogmeet. Era cazul să revină la casa lui, în Irish Public House, că așa am un chef să joc cuie și să pierd la darts, cum rar mi se întâmplă. De la 18:00, să fie bloggăreală maximă. Am zis!

Se mai întâmplă în weekend și alte lucruri frumoase, dar din considerente de timp, chiar nu pot fi peste tot. Așa-mi trebuie dacă lipsesc cu zilele din oraș. Nu apuc să recuperez totul într-o săptămână.

3 Comments

Cum mi-ai schimbat viata

La Feminin

Te-am cunoscut undeva în noiembrie anul trecut și simt că te cunosc de-o viață. Bine, știam de existența ta, dar nu am interacționat pentru că…nici nu știu de ce. Așa a fost să fie. Te-am primit la pachet cu o listă lungă de instrucțiuni. Vocile din jur mi-au spus: e capricios, e rege în grădina lui și știe asta, trebuie tratat cu grijă și atenție, trebuie să simtă că e important și să fie iubit necondiționat.

M-am gândit atunci că n-o să mă conformez. În general, personajele ca tine nu mă prea interesează și nu simt nevoia să le am pe aproape. Cine erai tu să fac toate astea pentru tine? În lumea mea lucrurile se întâmplau cum vreau eu, nu cum vrei tu. Pentru că și eu sunt capricioasă și autosuficientă. Și eu am nevoie, ca și tine, să simt că sunt apreciată și iubită necondiționat. De-asta mi-am strâns o hală întreagă de admiratori mai mult sau mai puțin secreți.

Uite-mă după tot acest timp cum îți ofer toată grija și atenția mea. Uite-mă cum mă trezesc dimineața cu tine în gând și adorm seara cu zâmbetul pe buze că, pentru încă o zi, am fost acolo, în imediata ta apropiere. Nu mi-ai cerut niciodată nimic, dar am intuit ce ți-ai dori și am încercat să îți ofer totul. Sentimentul că ți-e bine înseamnă pentru mine mai mult decât orice.

Nu ești doar al meu, dar asta nu mă prea interesează. Cei cu care te împart sunt prea ocupați cu ale lor. Muncesc mult și au tot felul de proiecte. Dacă am plecat pentru un weekend, te-au uitat de tot. Eu am fost cea care ți-a redat energia la întoarcere. Te uscai de dor și se vedea de la o poștă. M-ai așteptat ca pe o gură de apă de izvor. Atunci am simțit că îți sunt necesară, așa cum îmi ești și tu mie.

Pentru că acum știu că-ți pasă și că îmi pasă în aceeași măsură, am decis că e momentul ca lumea să te cunoască. Așadar, lume, aveți obicetul dragostei mele sincere AICI.

10 Comments

Umple-mi-ar garajul

leapsa

Mă lăudam eu acum o vreme că nu mai fac nicio leapșă, că nu am răbdare și chef de ele vreodată. Apoi uite că a venit ziua în care ”niciodată” a fost batut la puncte de ”de data asta”. Mi-a aruncat frate-miu (aka Raka) o ditai leapșa cu mașini. Acum, oi fi eu femeie care adoră toate prostiile alea mici și dubioase, dar când vine vorba de mașini sunt mai rea ca un bărbat. Așadar, mai jos, o mini expoziție cu mașinile pe care mi le-aș dori în garaj.

1. Mini Cooper. Pentru că e o mașină care respiră stil prin toți porii. Nu-ți faci probleme că treci neobservată la semafor, ca s-ar putea să nu fie confortabilă sau că nu se potrivește cu hainele de pe tine. Mini se potrivește cu tot ce are bun gust. Ah, și la depășit tiruri nu riști să te abandoneze, doar are motor de BMW sub capotă.

2. Noul Volkswagen Beetle. Pentru că sunt fan înfocat de tot ceea ce înseamnă Beetle și abia aștept să am destui bani să-mi cumpăr unul. Voi merge cu el la întâlnirile de broscuțe și în vacanțele din Europa Centrală. Pentru că vreau.

3. BMW 501 din 1952. Pentru că l-au denumit ”Barockengel“ cu un motiv și pentru că a scris o pagină de istorie. Deci, respect.

4. VW Golf 6. Da, nu-i nu știu ce mașină, comparat cu celelalte de pe listă. Dar mi-o doresc și va fi a mea. O iubesc cu atât mai mult cu cât știu că e un vis realizabil. Abia aștept să am și eu relația aia stabilă pe care mi-o doresc ai mei. Sorry mama, nu va fi un tip, va fi o mașină. Dar promit că vom avea cea mai fericită relație din câte există.

5. Porsche Carerra GT3. Pentru că uneori vreau să simt că trăiesc. Simt nevoia să apăs pedala de accelerație până când în jurul meu nu se mai derulează un peisaj, ci o linie infinită care să mă despartă de tot ce mă înconjoară. E mașina cu care mi-aș ”urla” nevoia de viteză, cu care aș evada din realitate și cu care mi-aș înșela iubitul. Probabil zilnic.


5 Comments

De ce e viata mea bestială

La Feminin

Am citit la Ovi un articol magnific în care ne povestea el de ce e viața lui bestială și ne invita să ne lăudăm și noi cu ale noastre. Azi văd că și-a dat și Richie cu părerea, dar zice că viața lui nu-i încă bestială (deși din ce scrie el acolo pare că ar fi). Cred că-i cazul să-mi dau și eu cu părerea.

Viața mea e bestială pentru că am reușit să o complic atât de mult încât nu mai înțeleg nici eu nimic din ea. E ca un puzzle cu care mă joc în fiecare zi și căruia îi tot descopăr noi și noi piese. Dacă m-ai întreba de ce fac tot ce fac, n-aș ști să-ti răspund decât că îmi place și așa vreau să se întâmple lucrurile.

Am mai mulți prieteni decât duce SIM-ul telefonului și știu că sunt acolo și dacă vreau să ies cu ei la un citro, și dacă mă încui pe afară (mi se întâmplă uneori) și nu am unde dormi, și dacă îi sun la trei noaptea că am nevoie să vorbesc cu cineva. Sunt superbi pentru că, la fel ca mine, mă sună în cele mai ciudate momente și pentru cele mai inedite motive din lume. Reușesc întotdeauna să-mi lase un zâmbet pe buze după ce vorbesc cu fiecare dintre ei.

În plus, e superbă pentru că am timp să mă bucur de soare, de mirosul de cafea, de înghețată și desene animate, chiar dacă lucrez uneori 20 de ore într-o zi. Am învățat să prețuiesc fiecare secundă și mă bucur mult pentru asta. Cred că, defapt, ăsta e motivul pentru care îmi iubesc viața: lucrurile mici care apar acolo să-mi spună cât e de bestială.

Există undeva doi poli în jurul cărora gravitez de-o vreme. Balanță fiind, nu o să mă pot vreodată hotărî când vine vorba de lucrurile importante. Dar dacă îmi dai două variante bestiale între care pot alege, mă pot bucura atât de mult de starea de incertitudine, încât nici nu mai contează dacă aleg sau nu ceva. Pendulez la nesfârșit, până una sau alta dintre variabile dispare de la sine. Atunci încep să caut alta. Și viața devine iar bestială pentru că îmi oferă provocări noi.

Am un job magnific și mai fac pe lângă asta încă vreo câteva zeci de chestii absolut superbe cu niște oameni absolut superbi. Nu aș renunța la niciunul din proiectele mele. Ba, mai mult, mereu apare câte unul nou.

E bestială pentru că în fiecare zi mă trezesc cu sentimentul că sunt un om liber. Știu că oricând aș vrea să renunț la orice aspect, pot foarte simplu să mă ridic și să plec de unde sunt acum, cu un zâmbet mare pe buze și fără niciun regret, știind că am lăsat în urma mea oameni și lucruri frumoase. Nu mă leagă nimic și nu mă obligă nimeni să fac ceva ce nu vreau.

Ca o concluzie, azi mi-am amintit de ce acum ceva timp am lăsat un draft în care am scris doar atât: ”Sunt femeie”. Pentru că sunt. Și tare mă mândresc cu asta. 🙂

20 Comments

Înghețată, înghețată, înghețată!

La Feminin

Iubesc înghețata. Dar sunt tare mofturoasă când vine vorba de sortimente. Nu-mi place nimic de cularea verde sau galbenă (cu excepția pepenelui), nu-mi plac fructele de pădure, nu-mi place vanilia decât dacă e în cantități de bun simț și așa mai departe. Singuele sortimente pe care le mănânc necondiționat sunt ciocolată, cafea, caramel și topingurile de pe ele.

Pentru că ieri era o magnifică zi cu ploaie torențială în Timișoara, l-am luat pe Dan de-o aripă să ne plimbăm până în Mall. Eu vroiam înghețată mai rău ca o femeie gravidă și nu mă interesa prea tare că plouă cu găleata. Așa că ne-am plimbat lejer (cu taxiul, evident, doar nu era să ne plimbăm ca melcii prin ploaie) până la noua gelaterie Ice Dyp din Mall nostru mult iubit.

Cu 4 sau 5 lei ne-am luat câte o înghețată magnifică. A mea era, după cum cere protocolul, cu ciocolată, caramel și niște cafea. Foarte bună. Dar Dan a găsit ceva cu piure de castane. Evident, ne-am luptat pentru el (piureul) care a fost delicios. M-am și mirat cât de multă înghețată se poate mânca cu 4 lei. Nici la mine în Sebeș nu găsești așa ceva. Dacă ajungeți pe la Ice Dyp vă recomand cu căldură să încercați Casata, chestia asta bună cu piure de castane sau Mega, un sortiment cu ciocolată, caramel și alune.

Ah, până am scris articolul mi s-a făcut iar poftă de înghețată. Vine cineva până în Mall azi?

8 Comments