La multe se închină oamenii de pe planeta asta. De la lună, la soare, de la câmpurile verzi, la ploaia de vară, din tot și-au făcut un motiv de sărbătoare. Există zei ai apelor, ai vântului sau ai reproducerii sănătoase, zeițe ale pământului, ale frumuseții sau ale înțelepciunii. Chiar dacă nu prea cred eu în chestii din astea mistice, pot spune că favoritul meu e zeul Timp. Și sărbătoarea mea preferată e cea a Sânzienelor.
Citeam în ceva cărți despre ortodoxie că Sânzienele sunt singura sărbătoare păgână introdusă în calendarul creștin. Asta susțin ei, dar sunt multe altele adaptate la ”noua religie”. Spre exemplu Crăciunul (care are brad și Moș Crăciun) Paștele (care la origini sărbătorea exodul evreilor din Egipt), Dragobetele (care e sărbătoare dacică) și altele. Dar să închidem paranteza.
Sânzienele nu sunt sărbătoarea ielelor, cum susțin unii și alții. Ca și îngerii sau zeii, și zânele sunt de mai multe feluri. Ielele sunt zâne diabolice care, la fel ca sirenele din alte mitologii, atrag prin dansul lor bărbații singuri și îi înnebunesc. Sunt zâne ale pedepsei și ale dreptății. Sânzienele sunt zâne bune, ale fertilității. Dansul lor se presupune că transformă buruienile din pădure în plante medicinale, aduc fertilitate femeilor căsătorite și umplu sufletele tinerilor de dorința de a deveni un cuplu. Bineînțeles, dacă nu sunt slăvite cum se cuvine, se supără și prezintă comportament de iele nebune. Exact ca și cărțile de tarot întoarse, tot ceea ce ar trebui să aducă bun transformă în rău.
La origine, Sânzienele provin dintr-un cult geto-dacic care slăvea soarele. Sunt reprezentate grafic ca trei sau patru fete care poartă cununi de flori de sânziene și se învârt într-o horă amețitoare. În Noaptea de Sânziene, Eliade spune că dansul lor deschide cerurile ”pentru cei care știu să le privească”. Mitologia spune că ele sunt deasupra de timp și/sau înafara lui. În romanul lui Eliade personajele principale discută mai ales despre acest aspect al sărbătorii: “Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne. Încrede-te în semne. Urmăreşte-le…”
Bun, și-acum să vină cineva să îmi explice și mie cum a ajuns sărbătoarea asta în calendarul creștin ortodox și care e scopul ei acolo. O fi vreun fel de compromis între religii vechi și noi? Una dintre dovezile că creștinismul nu e religia pură pe care o proclamă Biserica, ci o sumă de credințe păgâne îmbrăcate în uniformă nouă? Nu știu voi, dar eu am azi dileme mistice. Cred că mi se trage de la faptul că azi noapte n-am putut dormi aproape deloc. M-or fi pedepsit zânele că n-am vrut să mă mărit nici anul ăsta, mai știi?
Toata religia ortodoxa e diluata cu superstitii pentru ca oamenii nu vor sa accepte dogma ca la carte (asa ca o sarbatoare acolo, sa fie, nu cred ca e such a big deal). Asta-i concluzia mea in urma observatie unul subiect din familie (extrem de religios).
Cine-o auzit să se iexiste religie pură pe undeva? Toate la vremea lor au trebuit să facă niște compromisuri și nici una nu a prea recunoscut.
Din cate stiu eu, conform calendarului ortodox, in 24 iunie se sarbatoreste nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Sanzienele este o sarbatoare pagana, celebrata in aceeasi zi.
Ma bucur ca ai dileme mistice. Sunt curios cat de multa importanta le dai, ca din tonul textului de mai sus am sesizat ca ti-ar fi un pic rusine 😀
Daca vrei sa auzi o opinie pertinenta despre relatia crestinism/paganism, vezi ce spune Shaykh Abdullah Hakim Quick. Apoi, dupa documentarea de la el, sa judeci daca e ok sa ai credintele pagane pe care le aveau si stramosii tai sau nu, asta-ti dai tu seama.
Daca sarbatoarea ta preferata e cea a Sanzielelor, poate stii tu ceva. Sau nu? 😀
Let me know, sunt curios.
Relația mea cu creștinismul e una pur teoretică. Adică l-am studiat ca pe orice altă religie, pentru că mă pasionează religia ca instrument de manipulare mai mult decât metodele prin care cineva ar putea atinge calea spre absolut/integrarea în nirvana/mântuirea/cunoașterea divină.
Sânzienele îmi plac pentru că sărbătoarea asta e una dintre puținele care, sub o formă sau alta, se regăsește în aproape toate religiile lumii, nu din alte considerente. ”Misticismul” de care vorbeam era puțin ironic. Doar puțin.
PS: O să studiez și revin cu un comentariu despre textul pe care mi l-ai propus. Mulțumesc de recomandare.