Obiceiurile vechi mor greu

Uncategorized

Obișnuiam să dansez. Mult, frenetic, până la epuizare. Când simțeam că nu-mi mai ajunge aerul mă opream pentru un moment, inspiram cu sete și continuam să dansez. După fiecare sesiune de dans simțeam că am renăscut și pofta de viață era infinită.

Obișnuiam să râd. Uneori râdeam din cele mai nesemnificative motive. Dar râdeam cu poftă, ”cu ochii” cum zicea tata.

Obișnuiam să colorez cărțile fraților mei mai mici. Îmi plăcea să văd că lucrurile prind culoare mulțumită mie. Coloram din suflet și, când se rupeau vârfurile creioanelor, coloram cu mintea un alt desen, mai viu decât primul.

Obișnuiam să scriu pagini întregi de caiete simple, fără linii. Până terminam cerneala stiloului, pentru că am scris cu stilou până am ajuns la facultate și, uneori, chiar și după aceea.

Obișnuiam să îmi ascult muzica sufletului. Acum ascult doar ce cântă alții și nu-i înțeleg întodeauna sau nu mă fascinează atât de mult încât să îi ascult constant. Noroc că, uneori, găsesc câte un străin care cântă pe limba mea. E ca o briză de aer proaspăt, atât de necesară printre mirourile de infatuare cu care se parfumează tot mai des oamenii din jurul meu.

Obișnuiam să-mi acord timp în fiecare zi și să nu-mi pese cum privesc alții micile mele momente cu mine. Acum prea des îmi cenzurez cuvintele, gesturile, impulsurile doar pentru a nu știrbi cumva imaginile conturate de alții în mintea lor. Să nu distrug karma cuiva, să nu se ciufulească vreo minte dimineața, să nu se șifoneze vreun orgoliu.

Obișnuiam să scriu despre orice aveam în minte. Acum mi-au trebuit 40 de minute să mă hotărăsc să apăs butonul ”Publish”.

Și cică suntem oameni liberi.


 

5 Comments

  1. La fel cum “Obisnuiai” acum trebuie sa te “Dezobisnuiesti” de unele elemente demult trecute ..unele nemaiputand fi practicate iar altele pur si simplu uitate ..

       0 likes

  2. Bun venit in lumea ‘adultilor’ 🙂

    Desi poti in continuare colora carti frumoase, poti asculta muzica si poti sa fii tu insati fara sa te intereseze parerea altora. Iar dansul poate fi practicat oricand. Si probabil iti va face din nou ziua senina, asa cum o facea odata 🙂

       0 likes

  3. lumea adultilor e cam taioasa. mai mult mi-ar conveni o combinatie intre cele 2, cu posibilitatea de a extinde perioada cu muzica vesela si carti pentru copii.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close