Limba română: încotro?

Am aflat recent, de la părinți care au copii în clasele primare, că temele pe care le primesc la Limba română sună cam așa: ”Scrieți o compunere despre cât de minunată este primăvara. Căutați pe Google (sigur găsiți ceva) faceți un text de vreo 5-7 paragrafe și aduceți foile printate la școală. Nu contează foarte mult ce scrieți, important este să veniți cu tema făcută”. Știu, nu toate cadrele didactice sunt așa. Am și eu o profesoară în familie și am văzut că lucrează mult să pregătească elevilor lecții interesante pentru ei, dar care să respecte și programa.

Nu vreau să încep iar o discuție despre cât dezinteres există în rândul profesorilor, că oricum nu ajungem niciodată la altă concuzie decât că Statul este de vină pentru tot ce se întâmplă în sistemul nostru de învățământ. Ideea este alta. Copiii care au acum 8-10-12 ani ar trebui să învețe să gândească cu reierele lor, nu cu tata Google. Ar trebui să fie capabili să își exprime ideile în mod coerent, să formeze propoziții și fraze care au un cap și-o coadă. Unii dintre ei vor deveni, la rândul lor, profesori. Alții se vor face ingineri, dar o parte dintre copii vor crește mari și vor vrea să lucreze în PR sau Marketing sau domenii conexe.

Cum vor fi acești copii capabili să scrie un comunicat de presă sau un articol pe blogul companiei pe care o reprezintă? De unde vor ști ei să exprime o idee în scris, dacă nu au pic de exercițiu în domeniu? Și ce se va alege de limba română, dacă niciodată nu au fost puși în situația de a identifica o parte de propoziție sau o parte de vorbire? Ne manifestăm zilnic indignarea față de generația Facebook. Nu știu să pună cratime, nu știu cu câți i se scriu cuvintele, folosesc prescurtări aberante și înșiruiri de litere care nu au nicio noimă pentru noi. Dar hai să facem un exercițiu de imaginație. Peste 10-15 ani, când copiii care acum copiază teme de pe net vor ajunge mari, cam câți vor fi capabili să scrie corect românește?

Este doar vina noastră, a segmentului de vârstă 25 – 45. Noi suntem cei care avem copii, dar și job-uri solicitante. Noi suntem cei care ne bucurăm că odraslele noastre sunt capabile să își facă singure temele și că nu ne chinuie pe noi cu întrebări. Nu toți părinții sunt așa, însă o bună parte dintre ei preferă să facă altceva decât să verifice temele copiilor. Ba, mai mult, am auzit părinți care habar n-au ce profesori au copiii lor. Mult dezinteres.

Degeaba facem cursuri de parenting i ne înscriem copiiiminori la școli de antreprenoriat pentru copii (?!), degeama ne trimitem fetele la cursuri de modeling și băieții la ore de tenis. Ar trebui, poate, să fim mai atenți la lucrurile simple, cum ar fi orele de română și istorie din programa  obigatorie.