Iași: un oraș care cântă

Recomandari, Turism

Mereu mi-am imaginat Iașul ca pe un loc idilic, în care poeți și critici literari necunoscuți încă se întâlnesc în cafenele obscure și pregătesc, conspirativ, următorul curent literar. Spre marea mea surpriză, n-am fost foarte departe de adevăr. Am descoperit că orașul forfotește de activități culturale de toate felurile, de la seri de literatură la concerte de pian și vioară într-un birt oarecare.

După o săptămână petrecută la Iași am rămas cu impresia că orașul ăsta cântă. Pe strada pietonală auzi un fluier sau o vioară care interpretează doine celebre. Lângă hotel, un nene de vreo 60 de ani cântă la acordeon. Ceasul din centru cântă și el la fiecare oră fixă. Din mitropolie se aude un murmur de voci care recită chestii bisericești. Într-o seară, în fața Palatului Culturii, vreo 300 de studenți, care participau la ceva eveniment, cântau. În plus, la tot pasul găsești afișe ale evenimentelor culturale care au loc în oraș. Ba teatru, ba operă, ba întâlniri literare ale tinerilor scriitori, ba concerte.

Musas

 

Mereu se întâmplă câte ceva frumos. Într-o seară am descoperit, mulțumită unor prieteni, o altă față a Iașului, tot muzicală. În mijlocul centrului au un fel de univers al birturilor underground care chiar se află sub oraș. După ce cobori câteva minute bune, ajungi într-un loc al birturilor rock, punk, indie și blues. În funcție de starea de spirit poți alege fără prea mari bătăi de cap genul muzical cu care să-ți umpli seara. Noi am ales un concert de blues de la care nu m-aș mai fi dat dusă. Dacă auziți cumva că Vali Răcilă are concert pe undeva pe aproape de voi, vă recomand să mergeți. Dacă sunteți fani ai blues-ului o să vă placă sigur.

În altă seară, în timp ce ne luam cina la Atelierul de bere, am avut parte de o altă surpriză muzicală. Nu te prea aștepți să auzi pian și vioară într-o berărie, însă uite că la Iași se poate. Doi băieți foarte tineri, probabil elevi sau studenți în primii ani la o facultate de muzică, ne-au interpretat, într-un stil destul de jazzy și foarte pe gustul meu, câteva melodii cunoscute ale marilor artiști din anii 40 – 50. Bine, au fost și câteva piese mai noi, însă fiecare reține ce-i place mai mult, nu?

Am plecat din Iași cu o impresie foarte bună. Cine a spus că orașul trebuie vizitat toamna a avut mare dreptate. Un sentiment pozitiv, boem și plin de zâmbete m-a cuprins din prima zi în care am ajuns și încă mai vibrează undeva în sufletul meu. Voi reveni mereu cu drag și, chiar de-o fi să nu mai găsesc întotdeauna toamna caldă de acum, muzica orașului îmi va face zilele mai frumoase de fiecare dată.

4 Comments

  1. Este un oras aparte, am trecut de cateva ori si de fiecare data am vazuta cate ceva care mi-a amintit ca la Iasi au poposit cei mai importanti oameni, cel putin pentru mine. E fantastic sa bei o cafea in locul unde Eminescu a sorbit un ceai, sau Toparceanu scria primele versuri. In comparatie cu Timisoara…Iasul s-a pastrat bine. Iar edificiile istorice nu au ajuns pe mainile celor care le transforma in turnulete.

       0 likes

  2. Buna,

    te invit la un concurs simplu pe blogul meu. Cu 2 distriburi pe facebook poti castiga unul din cele doua pandantive gravate dupa placul inimii tale, cu foto sau text. Unul este placat cu aur, altul cu rodiu.

    Concursul se afla pe prima pagina a blogului meu, sper ca vei participa.

    Numai daca vrei, scuze de off-topic. 🙂

    Te pup si multumesc!

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close