Cu luciditate despre pasiune

Uncategorized

La începutul secolului trecut, la Londra, Tango era considerat un dans erotic și imoral. Pasiunea, mișcările sincopate și pauzele dramatice care apar în dans nu au prea fost pe gustul englezilor, proaspăt treziți din amorțeala victoriană. Unii au văzut dincolo de pasiune. În cercurile aristocrate, atât din Anglia, cât și din Franța, dincolo de pasiunea dansului erau discutate tensiunile dintre dansatori. O întreagă dezbatere despre cine pe cine conduce în timpul dansului, despre dominațe și război al simțurilor.

Până la urmă, explicația a venit din partea spaniolilor. În tango ambii parteneri trebuie să depună același efort. Dacă EL nu o poate susține și dacă EA nu știe cum să aducă o contră în mișcări, dansul își pierde suplețea și tensiunile nu se mai nasc. Adică pasiunea dispare, odată cu lipsa de sincron dintre dansatori.

Pe undeva, pasiunea se rezumă la legile simple ale fizicii. Prin definiţie două forţe egale, paralele, de sensuri contrare, având suporturi diferite formează un cuplu de forţe. Un sistem de cupluri este în echilibru dacă momentul lor rezultant este nul. Adică dacă forțele sunt cumva egale.

E foarte simplu. Tensiunile dintre dansatori trebuie să fie egale, EL și EA trebuie să fie egali. Fiecare depune un efort în a genera o acțiune și o reacțiune la mișcările celuilalt. Pasiunea este metoda prin care își comunică unul altuia intensitatea mișcărilor.

Suplețea se naște din echilibrul forțelor. EL face o mișcare către EA, EA reacționează cu o mișcare egală ca intensitate. Ca într-o discuție în care EL și EA aduc argumente și contraargumente pentru a-și susține punctele de vedere. Armonia în discuțe se păstrează atât timp cât argumentele și contraargumentele au o intensitate asemănătoare. Când unele sau celelalte devin mai puternice, discuțiile degenerează în ceartă, dansatorii se împiedică, cuplurile de forțe se destramă  și pasiunea dispare.

21 Comments

  1. lasand la o parte seriozitatea postului la care ader si sunt de acord cu ceea ce ai spus despre tango. te intreb cum crezi ca ar fi cuplul de forte dintre mine si orice fata normala, de exemplu nevasta-mea. la mine in casa eu castig tot pentru ca am FORTA !!! 🙂

       0 likes

    1. @enzo, sa fie clar, nevasta-ta nu e o fata normala. Ei avea tu FORTA, dar dc ea te are pe tine+ forta ei, nu-ti trebuie multa fizica pentru a calcula cuplul de forte cine-l face:))

         0 likes

  2. Tin sa te contrazic. Chiar de curand am vazut un spectacol unde sincronizarea si tehnica erau la inaltime, iar pasiunea era sublima, dar lipsea cu desavarsire.
    Pasiunea vine din alta parte 🙂

       0 likes

    1. După nişte ani de dansuri, pot spune cu mâna pe inimă că în tango, pasiunea e un element important care se naşte, de multe ori din mişcare. Partenerul meu îmi era un bun prieten. Atunci când dansam împreună tango…era altceva. puteai jura că suntem un cuplu, deşi nu s+a pus niciodată problema asta. E natura dansului să fie oarecum erotic.

      Da, pasiunea se naşte şi din altceva. Ideea era că, pentru tango, ea e doar una dintre forţele care compun cuplul ăla despre care scriam mai sus.

         0 likes

      1. Pasiunea nu trebuie sa fie neaparat de natura erotica. Si chiar cred ca nu apare intre orice doi parteneri de dans, oricat de bine si-ar cunoaste rolul.

           0 likes

  3. poa sa fie orice. daca iti place cu cine dansezi iti iese. va zice rechinul deghizat in balena care nu se da in laturi de la niciun dans .. de la miezu noptii in colo cand pleaca batranii :))

       0 likes

  4. Cred ca de aici (filmuletzul exemplifica bine) si vorba: It takes two for a tango. Este nevoie de doi pentru un tango, pentru ca pasiunea sa se nasca…foarte refreshing postul. 😉

       0 likes

  5. “Prin definiţie două forţe egale, paralele, de sensuri contrare, având suporturi diferite formează un cuplu de forţe. Un sistem de cupluri este în echilibru dacă momentul lor rezultant este nul. Adică dacă forțele sunt cumva egale.” – Nu chiar. Moment inseamna forta x brat. Daca sunt mai multe cupluri de forte trebuie ales un punct in care calculezi un moment. Doar in punctul in care se reduc acele forte se atinge echilibrul. Prin urmare conteaza marimile bratelor acestor forte, nu numai scalarii atribuiti fortelor.

    @Crina: Pasiunea vine la semafor (sau de la semafor).
    @oanabarbu10: Nu stiu cum e mirodenia un joc sinestezic. Iar “nu-ti trebuie multa fizica pentru a calcula cuplul de forte cine-l face:))” e o perla frumoasa – te pot heitui pentru faultul de cartonas rosu asupra coerentei?
    @Cristina: Stiu ca nu aduc mare lucru articolului/discutiei dar ma gandeam ca poate ti-a fost dor de mine.

    P.S. Daca citeste domnul Paul Coman: scalar = numar.

       0 likes

    1. lol, chiar ca am scos o perla frumoasa.:))) Am sarbatorit cu aceasta ocazie si eu “Yoda day”.

      “Mirodenia e un joc sinestezic” n-am de gand sa ti-o explic pentru ca o metafora se simte nu se explica.

      In rest, daca ocupatia ta de “heităr” ne face sa-ti simtim lipsa, sa auzim numai de bine:)

         0 likes

  6. Asa ca o paranteza, ipotetic vorbind, ce fain e sa citesti una alta pe un blog si sa comentezi “pe persoana fizica” si sa lasi link-ul cu scop de reclama. Nu stiu ce parere au oamenii sperficiali despre asta dar mie mi se pare bestial. Bine, asta in faza incipienta. Dupa un timp comentezi pe mai multe bloguri din acelasi nobil motiv. Foarte fain, zic!
    Normal ca nu ma refer la tanarul cu RCA-ul…doar vorbeam ipotetic, ce reclama mea!

       0 likes

    1. Zic că-i mai bine aşa decât să trimită un link de spam. Măcar oamenii sunt inventivi şi fac un efrt în sensul ăsta. Bineânţeles, tot ipotetic vorbind.

         0 likes

  7. Bine atunci. Hai sa incerc si eu.
    Sunt de acord ca tensiunile dintre dansatori trebuie sa fie egale. Si trebuie sa fie pasiune. Pasiunea cu care lucrez, pentru rezultate fantastice. Deci daca vrei sa ai si tu rezultate fantastice, suna la 0723 Proiectant si nu vei regreta. Asa cum tnsiunile intre dansatori sunt egale, tensiunile normale sau tangentiale trebuie sa fie egale cu valorile normate corectate cu coeficientii de siguranta din euronorme.
    (Sa se consemneze ca nu este reclama ci este un comentariu pertinent la articolul de mai sus).
    Si da, oamenii sunt cu atat mai inventivi cu cat sunt mai romani.

       0 likes

  8. Hei, ce sa zic? Tangoul ca expresie a pasiunii e o metafora oarecum potrivita, numai ca e un dans care te cam aduce (foarte pasional, ce-i drept) to acolo de unde ai plecat. Frumos e cu pasiunea, ce-i drept, dar cu urcatul pe munte cum ramane?

       0 likes

    1. Alte forţe şi alte tipuri de pasiuni se iau în calcul în cazul muntelui. Să zicem că sunt două poveşti foarte diferite şi cu termeni incomparabili.

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close