Se întâmplă destul de rar în ultima perioadă să-mi amintesc de prieteni vechi şi pierduţi peste tot prin lume. Şi mai rar mă opresc să şi fac ceva în sensul ăsta. Azi, ca un copil lovit în plex de astenie ce sunt, am lovit butonul de youtube şi pe search……ceva de demult. Bineînţeles că l-am trântit şi status. Doar e aproape ora 2 noaptea. Toţi dorm, beau sau nu-i interesează. Şi bine fac.
Ce nu înţeleg, e cum se poate întâmpla ca, de acele puţine ori când am reacţii de genul ăsta, să primesc fără excepţie feedback de unde mi-aş dori. Şi nu, nu e întotdeauna acelaşi loc. Rămân mereu mută de uimire să redescopăr aceleaşi gesturi, aceleaşi stări, după atât de mult timp. Nu e prea plăcut când realizez că timpul trece, mă îndepărtez din ce în ce mai mult de oamenii frumoşi şi de departe şi abia uneori schiţez un gest de reapropiere. Dar e al naibii de plăcut să ştiu că lumea chiar îmi urmăreşte statusurile :). Mulţumesc.