336 Radio Taxi – un indicativ de care să te ferești

Uncategorized

Sunt client al Radio Taxi de vreo câțiva ani deja.  În general, n-am ce să mă plâng de serviciile lor, pentru că lucrează bine. Trimit mașinile la timp, dispecera chiar înceracă să-mi găsească mașină, nu face schimb de rețete cu colege, ca la alte firme și șoferii sunt ok.

Azi am găsit însă primul șofer idiot în compania asta. A spus dispecerei că ajunge în 3 minute, a ajuns în aproape 6. M-a întrebat dacă să meargă pe Gh. Lazăr, că mergeam înspre Irish, am confirmat. Dar, în loc să meargă pe drumul obișnuit, s-a apucat să o ia pe tot felul de străduțe dubioase, printre blocuri, a ieșit pe Cetății, de acolo abia Gheorghe Lazăr și către Irish Pub.  Nu mai spun că am crezut că mă omoară de vreo două ori. Un om mai neatent în trafic n-am întâlnit de ani buni.

Colac peste pupăză, la una din intersecții a deschis geamul și a început să înjure pietonii că de ce traversează (pe trecere!) atât de încet. Da’ înjurături din alea neaoșe, românești, de m-am roșit toată și m-am făcut mică în scaun, chiar dacă nu-s eu omul care se jenează prea ușor de orice înjurătură. În fine, am ajuns la Irish Pub toată tremurând de frică și indignare. Ceasul arăta 6.03 lei. El m-a taxat 7, deși nu aveam de gând să-i las vreun ciubuc în viața asta.

Are indicativ 336. Dacă sunați la Radio Taxi și auziți că vi-l trimite pe el, mai bine cereți pe altcineva. Pentru siguranța voastră și a urechilor voastre, e cel mai sănătos.

2 Comments

    1. Am sunat la dispecera si i-am zis, dupa ce am coborat din taxi. Si-a cerut ea scuze si m-a pus sa-i las niste date sa-l poata raporta la superiori. Nu-i iert, Ghery, ca daca stam si plecam capul, nu rezolvam nicio treaba.

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close