Weekend la schi – Crivaia și Văliug

O gașcă de câțiva oameni am plănuit să mergem la schi weekendul trecut. Am ales Crivaia/Văliug (asta-i undeva în zona Semenic, de lângă Reșița) pentru că am aflat că s-a deschis o pârtie nouă și despre cazare știam doar lucruri bune, doar vara mergem des pe acolo.

Am făcut rezervare din timp, la Vila Avocaților, despre care știam că au condiții bune de cazare și mâncare ok, ne-am pregătit echipamentul și am așteptat cu nerăbdare ziua de sâmbătă, ora 6 AM să plecăm. Din nefericire, karma și-a bătut joc de noi.

1. Cu 2 zile înainte de sâmbătă, s-a anunțat cod galben, portocaliu sau nu mai știu de ce culoare periculoasă. Așa că am decis să îmi întreb niște prieteni, care au plecat de joi la munte, care sunt condițiile meteo la Crivaia. Se pare că ningea și nu se putea circula decât până la pârtie, eventual încă 2 km în sus. Pensiunea la care ne-am cazat e la vreo 5-6 km de pârtie.

2. Am sunat cabanierul, să-mi spună care sunt condițiile de drum, să știu dacă are rost să urcăm sau nu. După ce m-a asigurat că drumul e proaspăt curățat și se poate urca, am decis să mergem.

3. Bootsii mei n-au reușit să ajungă până la mine, dintr-o încurcătură a sorții, care a ales să-și bată joc de un biet muritor. Așa că am plecat fără placă sau schiuri, știind că sus, la Văliug, cunosc pe cineva care îmi poate împrumuta, pentru 2 zile schiurile. Da, aveam de gând să încerc să învăț să schiez.

4. În dimineața plecării nu ne-am auzit alarma. Nici ceilalți. Așa că am pornit cu o oră mai târziu.

5. Când am început să ne bucurăm de drum (care până la Reșița a fost curățat bine și utilajele încă își făceau treaba) am început să urcăm înspre Văliug. La 10 km de cabană un autocar a rătăcit drumul. În loc să meargă spre Gărâna, a luat-o spre Văliug, deși s-a împotmolit de două ori fix la intersecția cu indicatorul imens care arăta pe unde trebuie să meargă.

6.  Ne-am bucurat fix 5 minute că am reușit să trecem de autocarul blocat, când ne-am trezit într-o coloană de vreo câteva mașini blocate și ele, pe drumul acela despre care cabanierul tocmai ne asigurase că-i curat ca lacrima. Între timp, cretinul șofer de autocar s-a deblocat și a insistat să vină după noi, pe un drum pe care era evident imposibil să-l parcurcă. Așa că s-a blocat din nou și ne-am trezit prinși între un drum blocat  și 4 mașini în față și o coloană imensă în spate.

7. Înafară de șofer, toți membrii echipajului ne-am apucat să săpăm un loc de parcare în marginea drumului (necurățat). 3 oameni, 3 lopeți, 40 de minute de săpat în zăpadă. Am obținut locul de parcare și două persoane s-au ales și cu bătături în palmă. Copii de la oraș, hehe.

8. După încă 30 de minute ne-am recuperat șoferul și mașina, însă ne-am dat seama că e imposibil să mai urcăm la pensiune și am decis să mergem direct la pârtie. Cazarea am lăsat-o pe mai târziu. Și bine am făcut.

9. Pârtia, o miniatură, o glumă, un loc tocmai bun pentru cei mai începători dintre începători, a fost tot ce mai lipsea după așa o zi. O urcare cu telescaunul – 4 lei. Timpul petrecut la coadă să poți urca – 30 de minute, cel puțin. Dificultatea pârtiei – redusă. Lungimea pârtiei – 800 m. Zăpada (cum am nimerit-o noi) – foarte udă. Nervii făcuți cu toată treaba asta – priceless, vorba reclamei de la mastercard. Nu, nu ne-a costat mult, dar a fost o bătaie de joc pe banii noștri.

10. Așa că nu ne-am mai cazat nicăieri, că ne-a trecut orice poftă de zăpadă la cât și-a bătut karma joc de noi. Ne-am strâns jucăriile și-am plecat acasă. La ora 6 PM eram în living, jucând Catan, ca și cum nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Uneori karma simte nevoia să-mi dea câte una după ceafă. Probabil n-o să înțeleg prea curând de ce alege numai zilele libere. Oare nu s-ar putea manifesta într-o zi normală, de lucru, să zicem într-o marți?