Pur întâmplător, mini excursia mea de ieri, prin județul Arad, a coincis cu vizita plină de tam tam a Elenei Udrea prin același județ. Eu plecasem să descopăr urme ale vieții lui Slavici. Ea, probabil, e într-un fel de pre-campanie pentru unii alții. Nu mă interesează aproape deloc detaliile politice, deci trecem peste analiza scopurilor vizitei ei. Dar istoria țării în care m-am născut mă interesează și ar trebui s-o intereseze și pe ea, ca ministru al turismului.
Clădirile vechi și ceea ce comunică ele despre trecut sunt fascinante. Suntem niște norocoși să avem o țară plină de clădiri istorice, biserici vechi, case memoriale, muzee, cetăți, castele și tot felul de urme care spun povestea strămășilor noștri. Crescută în Ardeal, sunt obișnuită să găsesc la tot pasul urme ale multiculturalității care ne caracterizează ca popor. Să mă înjure naționaliștii, dar cred că și ungurii, și sașii, și secuii, și turcii, și slavii care au trecut prin țara asta au lăsat în urmă lucruri mărețe, pe care noi, ca popor, le-am asimilat și le-am integrat frumos.
Păcat că multe din mărturiile istorice se pierd din lipsă de interes. Sunt atât de prost conservate unele dintre ele și atât de puțin promovate încât stai și bâjbâi cu orele până să găsești pe cineva care să știe povestea unui loc anume. Localnicii de prin sate și orașe mici nu mai știu poveștile de demult. Nu-și cunosc valorile locale și habar n-au să-ți spună care clădire e casa unui scriitor renumit sau unde sunt ruinele unui castel. Când vine vorba de un oraș mare înțeleg că n-au de unde să știe toți istoria locală. Sunt mulți care vin din sate și orașe mai mici, unii de la mii de km distanță. Dar să nu cunoști detaliile importante ale orașului în care te-ai născut este ca și când nu ai știi cum se numeau bunicii tăi sau ce școală au terminat părinții.
Doar bătrânii mai știu câte ceva despre istoria orașului. Ieri, spre exemplu, o bătrânică gârbovită ne-a povestit istoria fostului tribunal din Lipova, care înainte de primul război mondial a fost și sediul Cenaclului Literar Astra, la care activa Slavici. Nu era plătită de nimeni să facă asta. Pur și simplu am oprit-o pe stradă și am întrebat-o ce este clădirea aia paraginită, cu inimi, de peste drum (vezi foto).
Din păcate sunt oameni plătiți să vorbească despre locuri și nu știu mai mult decât ce scrie în broșura pe care o cumperi la intrare. Nu trebuie să fii profesor de literatură să poți spune câteva cuvinte despre Slavici și viața lui, dar nici cele 3 rânduri pe care le conține pliantul de la casa memorială nu sunt suficiente. Casă memorială care e defapt un castel mai mic al unui boier regional. Ungur. Că de-asta ni s-a povestit de el numai cu jumătate de gură. În fine, doamna asta nu-i prima peste care dau și habar n-are de multe lucruri esențiale. Am găsit angajate ale muzeelor care habar n-aveau să-ți spună altceva înafară de poezia pe care au învățat-o despre exponate. Sau administratori de biserici care nu știu să-ți spună prea bine ce stil arhitectural au clădirile, în ce perioadă au fost construite sau cine a făcut modificări esențiale la un iconoclast. Detalii care fac diferenta, pierdute in negura uitării pentru că niște oameni fac ceea ce fac doar pentru puținii bani pe care-i primesc de la stat.
Rari sunt oamenii care pun suflet și știu să spună câte ceva despre locul pe care-l au în grijă. Pe ei, când îi asculți, ai impresia că timpul a fugit înapoi cu câteva sute de ani și simți cum învie, pentru câteva minute, o perioadă de mult apusă (vezi clipul de mai jos pentru a înțelege). Dar ei sunt tot mai puțini și tot mai greu de găsit. În schimb, parcă tot mai des întâlnesc rămășițe ale angajaților din perioada comunistă, obișnuiți să muncească după un program fix, să-și ia banii și să plece acasă. Să ne fie rușine că ne batem joc de istorie. Avem un patrimoniu impresionant. Să nu-l lăsăm să se irosească.
Madame Udrea, cred că ar trebui să iei și asta în considerare când pleci în vizită prin țară. Locuri frumoase avem. Cu personalul dezinteresat ce facem? Și cu semnalizarea monumentelor cum stăm? Că de recondiționare văd că se ocupă fondurile europene, deci de-o grijă măcar am scăpat.
Si prin articolele acestea se face ceva cu istoria, prin online, in momentul de fata ne promovam cel mai bine tara, prin retele de socializare, prin bloguri..
Tanti pUDREA stie doar sa pape banii nostri…pacat ca acceptam asta.
Apropo de madame Nuți, să vezi ce vânzoleală și agitație era prin centrul Lipovei sâmbătă, când am trecut pe acolo. Mai aveau puțin și scoteau pâine și sare s-o întâmpine. Cred că bieții oameni trăiesc cu impresia că dacă ministrul vede paragina din orașul lor, o să facă ceva în sensul ăsta. tare mi-e că a fost trimisă prin țară în precampanie electorală, fără nicio legătură cu statusul patrimoniului sau starea turismului.