Trec zilnic prin șantierul din zona centrală a Timișoarei. Cum am birou acolo, m-am obișnuit deja cu zgomotele generatorului de curent care huruie încontinuu, cu gălăgia armatei de utilaje cu forme ciudate pe care le manevrează muncitorii și cu băieții de la Penitenciar care se ocupă, sub supraveghere, de cărat/montat/asamblat țevi și-alte minuni.
Am observat de la o vreme că muncitorii salută oamenii care lucrează în zonă și aceștia, la rândul lor, salută înapoi. S-a întâmplat, nu o dată, ca muncitorii să fie foarte săritori când am avut de cărat ceva greu. La fel, destul de des se sesizează singuri și aranjează scândurile care funcționează pe post de poduri provizorii să putem trece noi. Cumva, ne-am obișnuit atât de mult unii cu alții, că mă gândesc uneori c-o să-mi lipsească șantierul ăsta când va fi gata.
Oamenii ăia muncesc în fiecare zi și a început să se vadă. În Piața Libertății se pune pavajul deja. Vreo 2 străzi sunt cimentate, pregătite pentru finisaje, încă vreo două sau trei acum sunt în plin proces de cimentare. Abia aștept să văd cum va fi când voi putea purta din nou tocuri în drum spre birou (că anul ăsta am umblat mai mult în teniși și-n balerini decât în toată viața mea).
Timișoara se schimbă și începe să arate frumos. Între timp, am observat că fotograful timișorean Flavius Neamciuc se plimbă destul de des prin șantier și imortalizează schimbările astea care se produc de la o zi la alta. Urmăresc hashtag-ul #timisoaraseschimba, pe Facebook și mă tot mir cum de eu n-am văzut până acum diverse detalii. Mi se pare foarte fain că cineva își rupe din timp pentru a ne arăta o altă față a lucrărilor. Pentru că, în fotografiile lui Flavius, Timișoara în plin șantier arată foarte frumos. Așa că, zilnic, când trec cu pantofii mei fără toc prin șantier, ascultând muzica utilajelor și salutând cu un zâmbet muncitorii, mă gândesc la cât de frumos poate fi orașul ăsta, chiar și așa, în plină schimbare.
credit foto: Flavius Neamciuc