Cel mai mult îmi place când voi, cititorii mei dragi, îmi trimiteți mailuri sau îmi dați un telefon să vorbim despre ceva ce am scris pe blog. Am primit tot felul de întrebări despre tot felul de lucruri, de la cum se ajunge cel mai rapid în Belgrad, la ce școală de dans e cea mai bună din oraș. Ba, uneori, atunci când scriu despre câte un festival sau câte un concert, primesc mailuri de la cei care vor să vină cu mine la spectacole. Mă bucură enorm și vreau să vă mulțumesc tuturor.
Pentru că în ultimele două luni am primit mai multe mailuri de la oameni interesați de cursuri de dans în București, m-am gândit să fac un mic research și să vă recomand ceva de calitate, chiar dacă eu scriu din Timișoara. Prietenii bucureșteni pasionați de dansuri mi-au recomandat mai multe cluburi, însă doar unul dintre ele mi-a atras atenția. Înainte de a vă spune câteva cuvinte despre el, vreau să vă mai răspund a câteva întrebări.
Doamna Mihaela mă întreabă dacă nu cumva vârsta va fi un impediment în procesul de învățare a dansurilor noi și dacă nu cumva sunt prea solicitante. Dansul este o formă de a ne menține tineri și plini de energie. Sunt sigură că dacă începeți să dansați veși simți că întineriți și veți avea un tonus mult mai bun. În plus, la o școală bună, profesorii vor avea grijă să nu vă suprasolicite și nu vor forța nota.
Răzvan îmi scrie că vrea să învețe să danseze, dar îi e teamă că va fi subiect de glume pentru colegii lui de liceu. Părerea mea, Răzvan, este că ar trebui să te gândești la cei care te vor aprecia, nu la cei care se vor uita ciudat la tine. Să-ți povestesc o treabă. Când am început eu să dansez, la 14 ani, partenerul meu de dansuri era și el elev în clasa a 9-a. La început colegii lui de clasă făceau tot felul de glume. Apoi, când au văzut că succesul lui începe să crească și că nicio fată nu-l mai refuză atunci când este invitată la dans, 4 din cei 9 care glumeau s-au înscris și ei la dansuri.
Raluca îmi spune că-i este frică de ridicol, că nu a dansat niciodată frumos și că poate acolo sunt doar oameni experimentați. Raluca, grupele de dansuri se formează în funcție de nivelul de experiență al dansatorilor. De aceea există grupe de începători. Acolo înveți de la zero fiecare pas, ți se explică totul, de la mișcare, la postură, la mimica feței și lumea are răbdare cu tine, nu râde.
La orice școală de dansuri care se respectă veți găsi profesioniști care să vă ajute să învățați să dansați, vă vor arăta cum puteți iubi dansul și, de ce nu, vă vor fi suport și inspirație pentru a deveni la rândul vostru profesioniști. În Timișoara v-am spus deja une îi găsiți. Pentru București vă recomand o scoala de dans despre care am auzit numai lucruri bune. Probabil pe măsură ce descopăr școli de dans și în alte orașe, mai revin cu informații.
Eu si sotul meu ne doream mult sa invatam sa dansam. Am urmat o scoala de dans si am dat o gramada de bani ca sa ne descurcam mai prost ca inainte si sa ne dam seama ca nu suntem facuti pentru asa ceva, nici macar pentru un dans gen clasa V. bine macar ca amandoi suntem paraleli cu dansul ca altfel era nasol si bine ca am avut parte de aceasta experienta ca altfel ne-am fi intrebat toata viata cum ar fi fost sa invatam sa dansam.
0 likes