TVR, cercei și cavaleri medievali

Uncategorized

Cu drag și mândrie scriu azi despre un membru al comunității timișorene. Milo, sârb din Banat, de felul lui programator, și-a descoperit o pasiune foarte migăloasă și cu rezultate de-a dreptul superbe: împletește bijuterii din zale de argint. Are o răbdare absolut uimitoare. Folosind doar sârmă de argint și clești speciali, Milo creează bijuterii unicat extrem de frumoase.

Știam despre el, de pe blog și din ce mi-a povestit, că lucreaza brățări, coliere și inele, plus diverse obiecte decorative, dar am fost uimită să aflu recent că a creat o vestă din zale. Nu este din argint, dar e de-a dreptul superbă. Nici nu-mi pot imagina cât timp a investit pentru relaizarea ai. Când am văzut-o, primul gând a fost că mai am nevoie de o sabie și mă transform în cavaler medieval. Cât de mult mi-ar plăcea.

Momentan mă rezum la statutul de domnișoară și port cu mândrie cerceii pe care îi lucrează. Îmi plac foarte mult bijuteriile din argint și, de câte ori am ocazia, mai cumpăr câte o pereche de cercei sau câte un inel. Sunt fericita posesoare a acestor ”Stele Celtice” și urmează să-mi îmbogățesc colecția cu încă vreo câteva inele.

De curând, Milo a fost invitat la televiziunea națională, la emisiunea Ne vedem la TVR! unde a povestit despre pasiunea lui și a prezentat câteva dintre minunatele lui bijuterii lucrate de mână. Vă las și pe voi să vedeți despre ce e vorba.

Bravo Milo!

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close