Prin liceu fiind, mă rugam de-ai mei cu orele să primesc învoire la discotecă. Și când în sfârșit se lăsau convinși, după sute de promisiuni că merg doar cu prietenii mei buni și mă întorc la ora stabilită, începea nebunia. Cu ce mă îmbrac? Cum mă fardez? Ce lac de unghii folosesc?
Dacă cu hainele rezolvam oarecum rapid și fardurile pe vremea aia însemnau pentru mine un rimel și-un dermatograf, cu unghiile îmi făceam de cap. De la negru, roșu și verde, la țiclam (cred că așa îi spune) și portocaliu fosforescent, le-am încercat pe toate. Ba, mai mult, obișnuiam să-mi cumpăr ceva lac de unghii cu sclipici, să le fac mai strălucitoare. Din păcate pentru unghiile mele, sclipiciul ăla le cam distrugea, așa că nu-l foloseam prea des. Bine, recunosc, îmi era și puțin lene să-l șterg de pe unghii, să abia puteam scăpa de el.
Din fericire, Farmec ș-a gândit la noi și a lansat o nouă gamă de lacuri de unghii cu sclipici, Gama Disco! Și pentru că nimic din ceea ce fac oamenii de la Farmec nu rămâne neobservat, fericitele fermecate din Cluj Napoca au avut parte și de-o sesiune de testing în premieră la salonul Ideal Estet. Lacurile se pot folosi direct pe unghii sau în combinație cu diverse alte culori, așa că imaginația e liberă s-o ia razna.
În semn de consolare, că n-am putut fi acolo, la Cluj Napoca, am primit de la Farmec lac de unghii spre testare. Unul vi-l ofer vouă, cititoarelor mele, pentru că sunteți fermecătoare. Pentru a participa trebuie s-mi lăsați un comentariu în care să-mi povestiți cam ce trebuia să faceți pentru a putea merge la discotecă pe vremurile liceului. Concursul începe azi și se termină vineri, iar câștigătoarea va fi aleasă în funcție de răspunsul care-mi place cel mai mult.
Update: cu o întârziere de 2 zile, din motiv de concerte și weekend, vin cu lista de câștigătoare. Nu am putut alege doar una dintre voi, că prea frumoase povești aveți. Așadar, câștigătoarele sunt: Ely Lucaci, Baticzky Noemi și Monica. Felicitări fetelor! Vă rog să îmi trimiteți mail cu adresa de livrare.
Eu la disco (Park Place), la Balul Bobocilor din clasa a 10-a l-am cunoscut pe Alex, iubitul meu cu care sunt si acum impreuna. Nu faceam eu prea multe sa ma pregatesc, fiindca eram mai baietoasa, dar se pare ca l-am cucerit si intr-un tricou si tenisi in picioare.
Acum, insa, am crescut si imi plaaac unghiile frumos colorate, mai ales vara si mai ales la picioare! 🙂
0 likes
Măi deşi par eu mai pitzipoancă aşa, nu prea umblam prin discoteci în timpul liceului. Preocuparea mea principală la acea vreme ea sportul iar singurele escapade nocturne pe care mi le permiteam erau la momentul Balulurilor Bobocilor, când nu ratam nici unul. Şi atunci îmi pregăteam cel puţin 2-3 ore ca sa mă pot găti aşa cum se cuvinte.
Ieşeam rar, dar şi atunci când ieşeam era mare nebunie. 😀 Cu părinţii nu am avut probleme, au fost înţelegători, că doar deh, ieşeam şi eu de 3 ori în tot anul. 😀
Lucrurile s-au schimbat între timp şi acum pun mare preţ pe cum mă prezint “la exterior”, motiv pentru care unghiile au o mare importanţă. Şi apropo, chiar ieri am achiziţionat o nuanţă corai tare drăguţă de la Farmec de care sunt tare mândră.
Ah, şi lacul asta Disco ar fi tare drăguţ ca un cadou că tot e ziua mea săptămâna asta. 😀
0 likes
ei bine la mine cel mai greu e sa o conving pe mama sa ma lase…o rog mult bine inteles ii promit ca nu stau mult..ca ma duc cu prietenele…ca am sa vin la ce ora vrea. ca toate astea sa aiba efect am grija cu o zi sau 2 inainte sa iau o nota mare la ceva gen romana mate bio…si uneori o mai ajut prin casa in ziua respectiva…
0 likes
Eu nu am avut probleme cu convinsul parintilor sa ma lase. De lasat, ma mai lasau… Problema era sa-i conving de hainele potrivite. Lor tot timpul li se parea ca voi raci in maieu ori tricou si ma puneau sa iau bluze. La un moment dat am aparut cu un pulover rosu pe gat la discoteca. Am crezut ca lesin de cald… Cred ca asta era o strategie, sa nu se dea baietii la mine =))
0 likes
Era greu sa ii convingi pe parinti sa te lase la discoteca,asa ca mereu gaseam cate un motiv pentru a putea iesi.
Ba era ziua unui coleg/prieten…ba ca mergeam cu profesorii …ba ca era bal.orice numai sa ies:))dupa ce ii convingea incepea nebunia..2 ore stateam cu fetele si ne pregateam sa fim cele mai frumoase apoi in sfarsit plecam:)Unghiile avau si ele un rol important .De obicei le faceam cu alb sidefat….peste tot sclipici si eram gata de mers.
Desi am 20 de ani,tot folosesc sclipici.e preferatul meu:)abia astept sa tesetez lacurile Disco
0 likes
Da,da era greu sa conving pe ai mei,sa ma lase la discoteca.Cu cine merg?….Cind plecati pina la ce ora….Trebuia sa la spun din timp,dar mai era si cazul in care le spuneam ,in ultima clipa,cind eram deja imbracate dupa care……Ariba,ariba…..andale,andale…pana sa se dezmeticeasca,eu eram deja pe usa afara.Mama mea ,striga pe geam ca la ora cu tare sa fiu acasa.Putin fard,haine lejere,cam asta era.Mereu am avut unghii fragile,care se exfoliau.Nu mai stiu ce e de facut.
0 likes
Ce trebuia să faceți pentru a putea merge la discotecă pe vremurile liceului.,un subiect minunat ptr a-mi aduce aminte de frumoasele zile de liceu si mai ales distractia din acei ani minunati.Am avut ocazia sa am niste parinti minunati care aveau incredere deplina in mine si am stiut sa ma distrez ,care distractie nu era ca acum (droguri,batai ,golani etc,,).Aveam o gasca de fete si baieti si mergeam impreuna la discoteca unde de distram super.Imi aduc aminte ca veneau prietenele mele la mine inainte de a pleca la discoteca si ne coafam cate o ora :))) si apropo de oja aveam unghiile foarte ingrijite si tot timpul le aveam date cu lac ,ma invidiau colegele mele cat de bine aratau .A fost minunat,anii de liceu nu ii poti uita niciodata . Mnultumesc !!! :*
0 likes
Le spuneam ca dorm la o prietena
0 likes
promiteam ca venim pana la 10,sau mergeam si dormeam la o prietena ca era frica sa doarma singura caci dormea la parter ,si de acolo sarem pe balcon ca avea un boltar nu era mare saritura si uite asa o gramada de idei ca sai convingem
0 likes
Eu mergeam de 2 -3 ori pe an asa ca parintii mei ma lasau intotdeauna , erau foarte intelegatori 🙂
0 likes
Nu ma lasau deloc sa merg impreuna cu fetele de pe strada mea,atunci minteam si le ziceam ca merg la o prietena la tv.( pe atunci eu n-aveam cablu inca) si ma lasau atunci:),dar eu plecam la discoteca :)),haine aveam de la prietena mea ,ca de-acasa plecam nu “gatita” ca pt discoteca,ci in trening,pana s-a prins tata odata si a venit dupa mine la vecina,unde stia ca sunt,dar surpriza…..nu eram acolo:))),cand vin eu acasa vesela,eu credeam ca tata doarme,dar de unde ca ma astepta ,am luat cateva bete la fund:))),
0 likes
Noi le-am numit “tratative” adica ce sarcini trebuia sa indeplinesc pentru a iesi in club. Cea mai frumoasa perioada cand trebuia sa iesim era primavara -vara atunci cand incepeau testele si tezele.Cum sa te lase parintii sa iesi cand tu trebuie sa stai sa inveti Atunci trebuia sa imi conving cumva parintii sa ma lase. Pe langa faptul ca trebuia sa ma intorc “nu foarte tarziu” (asa pe la ora 2),trebuia sa invat si sa ia-u note mari (sincer m-a ambitionat acest fapt si am fost printre primele in clasa mea),sa fac piata, sa duc gunoiul si sa merg dupa apa. Pentru mine cel mai mare chin a fost sa merg dupa apa. Nu va imaginati ca stateam la sat, nu din contra, la bloc si cu lift, iar magazinul era jos, dar cand nu ai chef, esti obosita sau esti intr-o discutie cu prietenii pe mess sau facebook chiar nu ai chef sa cobori dupa apa. Dar pentru a iesi in club cand doream eu trebuia sa indeplinesc aceste sarcini. dar daca “semnam” aceste “tratative” cu parintii mei trebuia sa le indeplinesc. Sincer imi e dor de vremea aceea, a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea si pot sa zic ca am avut noroc cu parintii mei.
0 likes
foarte frumoase culorile insa sincer chiar nu stiu unde le-as putea purta. in ce context adica.
poate o petrecere de craciun sau una cu tematica disco.
😛 in rest, despre ojele farmec…numai de bine.
0 likes
Oh, cum ii convingeam pe ai mei sa ma lase sa ies la disco? :)) Nu, de fapt, intrebarea e: cum INCA ii conving pe ai mei sa ma lase. Ei bine, cred ca treaba asta de convingere a parintilor a fost intotdeauna mult mai grea ca orice derivata, integrala, sau test la fizica sau chimie. Cum faceam asta? Banuiesc ca toata lumea a vazut cel putin un film de razboi pana acum. Cum protagonistul filmului e un personaj umil care, in timp ce tabara opusa isi antreneaza trupele, isi pune bazele unui plan de actiune, iar apoi asteapta cel mai prielnic moment pentru a ataca. Exact scenariul asta se pune in aplicare si la mine:
Pasul 1: asteapta sa se intoarca mama si tata de la servici, eventual suna-i si intreaba-i cu o voce pisicoasa daca trebuie sa faci curat sau mancare. Daca raspunsul e afirmativ, imi pare rau, dar treci la munca! Daca raspunsul e negativ, fuga pe Facebook!
Pasul 2: odata ajunsi acasa, asigura-te ca parintii sunt intr-o dispozitie buna. Cu orice pret.
Pasul 3: RIDICATI ARMELE! “Mami, chiar vroiam sa te intreb… Mai tii minte ca ti-am zis zilele trecute ca azi e ziua Sabinei? Pot sa ma duc, nu? Pot? Pot? Pooot?? Ai vazut ca am facut curat…”
Pasul 4: Roaga-te sa zica “Da”.
0 likes
Incepand din clasa a X-a de liceu,am avut voie sa merg la serile de dans.Acestea aveau loc sambata si duminica la caminul cultural .Intotdeauna fetele erau insotite de mamele lor,mame care luau loc pe scaunele aflate pe marginile salii de dans.Muzica era asigurata de o formatie care canta live.Aceste seri dansante tineau cateva ore( de la ora 20-23) si ne distram foarte bine.A urmat apoi ,in timpul facultatii seriile de discoteca sambata si duminica de la cantina MV din complexul studentesc. Binenteles ,fara mame! Ce vremuri,eram tineri ! Cu drag,Adriana
0 likes