Timișoara culturală față cu reacțiunea

Au început să apară, în Timișoara, noi evenimente în ultimul an. Aerul de viitoare capitală culturală europeană ne-a oferit (unora dintre noi) un strop de entuziasm și ne-a încurajat să ne dorim mai mult să facem lucruri. Până la urmă, orașul suntem noi, oamenii care-l locuim, iar pentru a-l ajuta să crească trebuie să începem să ne schimbăm mentalitatea. În teorie.

De la ”Ce face orașul pentru mine?” la ”Ce fac eu pentru oraș?” e totuși cale lungă. Obișnuiți să ”ni se dea”, să fim o parte pasivă a poveștii, ne vedem puși acum în postura de a lua acțiune. Dacă noi nu punem osul la treabă, n-o s-o facă nimeni în locul nostru. Și nu mă refer aici doar la cei care organizează evenimente, ci la fiecare om care ar putea contribui cu ceva la creșterea și dezvoltarea urbei. N-avem hoteluri suficiente, n-avem localuri care să satisfacă nevoile mai multor categorii de public, nu știm să ne purtăm suficient de bine cu turiștii, serviciile sunt execrabile de multe ori.

Ne lipsește infrastructura potrivită pentru a susține evenimente de anvergură. Organizatorii folosesc aceleași câteva spații. Nu pentru că n-au imaginație, ci pentru că altele nu există. Odată la câțiva ani, câte cineva își suflecă mânecile și investește enorm în câte un nou spațiu, pentru a-l transforma într-unul potrivit cu nevoile de desfășurare ale unor evenimente. Efortul este colosal. Se lovesc de autorități, birocrație, mentalități fără viziune. Însă unii se luptă cu morile de vânt și, spre deosebire de Quijote, chiar reușesc să facă ceva.

Zilele trecute, din nou m-a rugat un prieten (organizator de evenimente) din alt oraș, să-i recomand un spațiu în care ar putea desfășura o serie de evenimente care ar strânge aproximativ 3000 de oameni fiecare. Nu-și dorea clasicele piețe, pentru că ceea ce pregătește durează până spre dimineață. Nu-și dorea nici Muzeul satului bănățean sau zona de la Pădurea verde ori Kilometrul 6, pentru că sunt puternic asociate cu evenimente care deja există. Efectiv nu am știut ce să-i recomand. Am stat și m-am gândit o vreme, dar n-am găsit o soluție potrivită pentru el.

Apoi am realizat că spații ar fi. Avem zeci de locuri în Timișoara care ar putea găzdui 2000 – 3000 de oameni. Însă n-au infrastructură. Sau sunt spații private, ale căror patroni nu reușesc să înțeleagă potențialul pe care-l au.

Ne dorim o Timișoară culturală, în care să creștem și să dezvoltăm evenimente de anvergură. Însă Timișoara, cu excepțiile despre care vorbeam mai sus, este bolnavă de nepăsare. Lumea vrea să se întâmple ceva, dar atunci când cineva chiar pune mâna să facă se lovește de frica oamenilor mici. Există o teamă de schimbare, de nou, de tot ceea ce nu s-a mai întâmplat. În loc să ne bucurăm că unii oameni sunt suficient de creativi pentru a aduce idei noi și suficient de nebuni încât să fie dispuși să lupte cu toată birocrația pentru a construi de la zero, ne speriem că, vai, s-ar putea să avem noi ceva de făcut în sensul ăsta sau că iată, cineva vrea să facă altcva, deci ieșit din tiparele cu care am fost obișnuiți.

E vina noastră, a tuturor, că nu avem evenimente ca la Cluj, Budapesta sau Novi Sad. Nu le avem pentru că nu ne pasă suficient de mult. Fiecare vrea să-și vadă de felia lui și să nu se complice. Orice activitate suplimentară, care ne scoate din zona de confort, se transformă, în capul nostru, într-un monstru invincibil, de care trebuie să fugim. Până n-o să înțelegem că doar împreună putem face ceva cu adevărat bun, ne vom învârti în același cerc vicios. Cred că este momentul să lăsăm orgoliile și teama la o parte și să punem mâna să lucrăm împreună. Pentru noi, pentru oraș, pentru comunitate. Să ne luăm singuri dreptul la cultură de calitate, pentru că nu ni-l va da nimeni altcineva.