Se putea și mai rău?

Îmi place să văd partea plină a paharului. Dacă într-un anumit context găsesc măcar un aspect pozitiv (și de obicei găsesc), încerc să îl subliniez, în detrimetrul părților mai puțin plăcute. De asemenea, obișnuiesc să mă compar cu cei mai buni decât mine. Uneori e frustrant. Nu-i prea confortabil să setezi mereu limite mai înalte și să te pregătești să sari hopuri mai dificile. Dar, la sfârșitul zilei, satisfacțiile sunt mai mari.

De aceea mă enervează crunt atitudinea unora care mereu găsesc câte o hibă în orice. A reușit cineva să atragă fonduri de 1 milion de dolari pentru ceva aplicație? Vai, dar sunt copii care mor de foame în Africa. De ce nu primesc ei banii ăia? Dacă a găsit cineva o metodă prin care să optimizeze consumul de carburant la vreun model de mașină, repede sar unii și spun că sunt milioane de mașini care oricum poluează. Exemplele sunt infinite. Mereu se găsește câte unul care să diminueze până la minimum importanța oricărei idei bune. Pentru că, nu-i așa, nu toți ne-am născut plini de idei și majoritatea dintre noi ne bălăcim în mediocritate o viață întreagă. 

E-adevărat că nu ne naștem cu șanse egale și că sistemul este, în mare parte, corupt. Dar dacă unii pot să lupte și să facă lucruri mărețe, alții de ce n-ar putea? Ah, că-i greu și că e de lucru. Dar n-a zis nimeni niciodată că în viața asta bunăstarea și împlinirea pică din copaci. Fără muncă și sudoare nu s-au făcut vreodată lucruri mărețe.

S-o spunem pe-aia dreaptă: suntem comozi. Decât să punem mâna să facem ceva, mai bine ne mângâiem blând pe creștet și ne repetăm zilnic, în oglindă, că se putea și mai rău. Că există mii de exemple care sunt mai nasoale și o mulțime de oameni care o duc mai rău.

Până la urmă, modul în care gândim ne definește. E o chestiune de alegere. Putem să rămânem nemulțumiți în mediocritatea noastră sau putem pune mâna să facem ceva. Să ne raportăm la cei care reușesc, nu la cei care se pierd în anonimat. Și să muncim până reușim ce ne propunem, chiar dacă asta înseamnă, uneori, să ne forțăm limitele până unde nici măcar noi nu credem c-ar fi posibil.

sursa foto.