Ai muncit încă din liceu să devii ceea ce ești azi. Stăteai cuminte în banca ta, îți făceai toate temele și nu te certai cu nimeni, dar vorbeai urât despre toți. Te-ai făcut redactor-șef la ziarul elevilor, doar pentru a adăuga o titulatură în portofoliu și pentru a putea scrie pamflete despre colegi. La facultate ai intrat, numai tu știi cum, după vreo câteva săptămâni de tocit pe brânci și-un examen pe care l-ai fi luat, poate, mai bine dacă n-ai fi fost atât de obosit.
Te-ai chinuit să fii șef de promoție, preferatul profesorilor, cel care nu lipsește prea mult. Ai considerat mereu că toate organizațiile alea studențești sunt o pierdere de vreme și decât să faci voluntariat ai preferat să lucrezi la KFC sau McDonalds. Știai că vei avea nevoie de experiență în CV și, la un calcul rapid, ai ajuns la concluzia că decât să muncești ca prostul gratuit, ”în domeniu”, mai bine te duci și faci un ban cinstit. Oricum, job-urile din timpul facultății nu contează prea tare. Poți băga motivul ăla cu ”eram student, aveam nevoie de bani” și toată lumea o să tacă rușinată. Între job și facultate, când să mai fi făcut și voluntariat în cercurile alea de sectanți vorbitori de romgleză?
Primul job adevărat a venit în mod natural. Multinaționala recruta, tu erai proaspăt absolvent, a fost dragoste la prima vedere. Un loc călduț, doar al tău, de unde nu te poate da nimeni afară dacă ții capul plecat. Ca și în liceu, ai stat cuminte și ți-ai văzut de treabă. Ce era să fi făcut? Proștii ăia care o ardeau prin ONG-uri și-au făcut startup-uri sau lucrează până cad în cap în tot felul de firmulițe de n-a auzit nici dracu’ de ele. Știai tu că-i mai bine la corporație. La ce să-ți bați capul și să te spetești muncind, când în firmele alea mici se lucrează în echipă, ordinele se dau pe rând și nu poți fi șef peste prea mulți, că nu-s în birou decât 10-15 oameni? Mai bine la multinațională, cel puțin pentru vreo 3-5 ani, cât să dea bine la CV.
După 14 ani în aceeași multinațională ai ajuns și tu project manager. De fapt, ai ajuns project manager după primii 5 ani, dar ai rămas acolo. Ai în subordine o echipă de vreo 10 oameni. Raportezi la un superior, care și el are un superior. Te-ai obișnuit cu sistemul, ai un salariu călduț, ratele sunt plătite, copiii cresc, te-ai îngrășat vreo 10 kile, îți faci vacanțele ”dincolo”. Ăia de-o ardeau prin ONG-uri conduc mașini mai scumpe decât salariul tău pe doi ani. Despre unu’ ai citit că acum conduce nu știu ce firmă străină, mama lui de norocos. Altu’ și-a luat un an sabatic și-a văzut jumătate din mapamond și Nicu’, ăla de organiza grevele studențești, a ajuns acum consultant în nu știu ce minister. În loc să fi făcut ca tine, să stea cuminte și să-și vadă de trebă, s-a băgat în politică.
Toate-s bune și frumoase, doar că simți că-ți lipsește ceva. Totu-i o rutină obosită: te-ai plictisit de aceleași glume și-aceiași prieteni și-aceleași birturi și-aceleași rate și-aceeași poveste. Proștii ăia care făceau voluntariat par mai fericiți și ultima dată când ai vorbit cu unu’ dintre ei părea că a întinerit cumva. Cică muncește cu pasiune și face fix ce-i place. Auzi, tu, pasiune! După 15 ani de muncă! Proști, mă, spălați pe creier de ONG-urile alea nenorocite. Sigur au fentat cumva sistemul de-au ajuns așa de bine, îți zici în sinea ta, cu ciudă, în timp ce mai deschizi o bere și mai vezi un meci.
Sunt niște proști, frate, că au avut atunci curajul să facă ce tu nici acum nu visezi. Că au avut nebunia să creadă în ei și în ideile lor cu care voiau să schimbe lumea. Că au muncit ca sclavii 15 ani și încă se trezesc dimineața cu chef de lucru. Că au fugit de un loc călduț cât au văzut cu doi ochi, de frică să nu se plafoneze și să nu îmbătrânească degeaba. Da, lasă să fii tu ăla deștept. La ce să te tot chinui să schimbi lumea cât te poți bălăci liniștit în mediocritate?
Draga Cristina,
Demult nu am mai comentat la tine pe blog, dar articolul asta mi-a atras atentia. Stii bine ca in principiu sunt de acord cu tine, ca pe la 15, 16 ani si eu faceam voluntariat la Asociatia Kolping si tare multe am invatat. Am mai facut voluntariat si in timpul facultatii, dar cu nuante putin diferite si am avut foarte mult de invatat si de acolo.
Cred insa ca absolutizezi totul (poate pe fondul unei discutii cu un corporatist nefericit). Eu am lucrat in multi nationala si eram in starea despre care vorbesti tu aici, cu mentiunea ca nu imi permiteam concedii in strainatate. Apoi am incercat ceva pe cont propriu si a fost binisor. Am avut posibilitatea apoi sa ma duc la alta multinationala unde ma simt exact asa cum ii descrii tu pe cei din start-ups sau ONG-uri. Si am multi prieteni in start-ups care sunt departe de a lucra intr-o atmosfera cum este cea pe care o descrii tu aici.
Cred ca orice incercare de a pune o anumita categorie de oameni in opozitie cu alta nu este deloc benefica pentru nimeni. Cred ca atat societatea cat si economia are nevoie si de multinationale, si de start-ups si de ONG-uri. Important este ca fiecare om in parte sa fie multumit cu sine iar atunci cand incepe sa aiba frustrari, sa schimbe ceva.
Sa auzim numai de bine 🙂
Foarte frumos scris. Totuși, nu pot să nu observ că folosești niște stereotipuri care nu știu cât bine se aplică tuturor.
Și eu am lucrat într-o multinațională în care nu m-am simțit deloc plafonată, demotivată, într-un mediu „călduț” și ce mai expui tu în articol. Dimpotrivă, m-am simțit exact ca un start-up, deși nu era deloc start-up.
Mai mult decât atât, nu în toate multinaționalele sunt un trilion de oameni și cinzeci de șefi și este posibil să lucrezi într-o echipă de 5 oameni, exact ca într-un start-up.
Și știu oameni care au fugit mâncând pământul din start-up-uri, precum și oameni care sunt fericiți și împliniți, atât în start-up-uri, cât și în multinaționale.
Ah! One more thing: și oamenii din ONG-uri se angajează în multinaționale, așa cum am făcut eu și mulți alți colegi din ONG-ul în care am făcut voluntariat. N-aș pune semnul egal între ONG și start-up vs. non-ONG și multinațională.
Sa inteleg ca cei 2 de mai sus va regasiti si-n primele paragrafe din text? Ca despre genul ala de oameni e vorba in articol, nu despre oamenii care lucreaza in multinationale, in general.
Nu stiu cat de mult e articolul asta despre o generalizare nenorocita, cat despre un articol foarte bine scris (si foarte aproape de casa!!) care demonstreaza 1. cat de importanta e activitatea in ONG-uri si 2. cat de urat s-au uitat si se uita multi la oamenii care-si petrec anii prin ONG-uri. Mie-mi place tare mult cum e scris si promit sa revin pe blog!
Am urmărit cu deosebită atenție parerile despre voluntariat a tinerilor, te felicit pentru maturitatea poziției tale și pentru ideile pe care le promovezi. Vezi la proștii aia din occident ce părere au despre voluntariat
Sebok Gheorghe
președinte filiala Timiș Crucea Roșie
PS unul din acei proști!
Cred în voluntariat și îl susțin. Cred că se împlinesc vreo 10 ani de când mă implic activ în mai multe ONG-uri. ”Proștii ăia” este spus ironic, este o părere a multor oameni care aleg să se complacă în mediocritate. Și eu sunt unul dintre proști.
Articolul este bine scris, dar am nevoie de niste clarificari aici:
„Ăia de-o ardeau prin ONG-uri conduc mașini mai scumpe decât salariul tău pe doi ani. Despre unu’ ai citit că acum conduce nu știu ce firmă străină, mama lui de norocos. Altu’ și-a luat un an sabatic și-a văzut jumătate din mapamond … ” Say what?
Alege un drum care te implineste si nu-i pune eticheta de ONG, Public sau Corporatie. Be happy cu alegerea ta!
P.S. Romgleza e pentru a sublinia provenienta ongistica 🙂
daca vei incerca sa schimbi lumea, vei ajunge intr-un final sa te schimbi doar pe tine…
Sunt în aceeași situație, în facultate, voluntariatul în organizațiile studențești m-a ajutat și schimbat viața enorm. Din păcate voluntarul, mai ales în facultate, este privit de către colegi exact așa ”inutilii, proștii, etc”. Pe lângă faptul că majoritatea se chinuie să scoată oamenii din acea mediocritate, se luptă pentru toți din jurul lor, tot ei sunt proști. Partea cu corporatiștii nu o pot confirma, am colegi voluntari care și-au găsit job cu ajutorul experienței în organizații dar care sunt fericiți cu joburile pe care le au. În continuare se implică în proiecte diferite și sunt mulțumiți de ceea ce au în viață.
Problema nu este voluntariatul, este faptul că efectiv nu sunt locuri de muncă, iar majoritatea care fac voluntariat speră ca prin voluntariat for ajunge mai ușor la un loc de muncă, orice loc. Dacă după un timp sesizează ca nu îi ajută să își găsească un loc de muncă, aruncă eticheta că e pierdere de vreme.
În occident se face voluntariat, așa cum e definiția din dex, la noi este o formă de job hunting. Si pe bună dreptate, deoarece oricât de deștept ai fi, să intri pe piața muncii este foarte greu, mai ales dacă nu provii dintr-o familie cu susținere. Asta zic în general, sunt cazuri particulare cuoaștem toți unul două, problema este că curba lui Gauss rămâne neschimbată.
Sa fie foarte clar, ca e in occident sau la noi , cei care fac Voluntariat si trateaza voluntariatul pentru o scurta perioada de timp, ca o “cariera” – in sensul ca nu doar executa ci cauta sa is promoveze in structurile in care s-au intergrat, VOR GASI “locuri de munca”/vor face cariere/vor avea un drum mult mai clar si mai bun decat majoritatea celorlalti!
Ideea este ca, fie ca esti in occident fie ca esti in Romania, voluntariatul nu este DOAR de placere, fara sa te astepti la castiguri mai mult decat relative (precum experienta) — decat daca efectiv asta urmaresti -> sa faci din placere un lucru din lipsa alta ocupatie.
Voluntariatul ESTE o rampa de lansare pentru toti cei care stiu cum sa il foloseasca, indiferent de tara si cultura – si DA devine cam unica forma prin care poti realiza ceva si in domenii mai putin considerate “banoase”
Fii dispus sa faci azi ce altii n-ar face pentru a avea maine ce altii nici nu viseaza.
Foarte bun articolul / cred ca folosirea sterreotipurilor nu vine dintr-o generalizare a autoarei ci din nevoia stilistica de a aduce la suprafata ideea de baza, esenta 😀
Numa Bine!
Un prost 😉
Imi pare rau, dar asta e o stereotipizare in masa. Nu oricine isi deschide un start-up va avea succes, dupa cum nu oricine ce lucreaza la o multinationala nu va avea salariu modest, ci eventual mult mai mare. Si acestea nu sunt exceptii, sunt posibilitati aproximativ egale. Societatea are nevoie de amandoua tipuri de oameni. E de-a dreptul stupid sa generalizezi asa. Alegerea facuta e a omului. Dupa cei 15 ani de munca dupa care zici tu ca “a ajuns project manager”, poate ca omul in cauza este cu adevarat fericit. Depinde de firea omului ce vrea sa aleaga.
Va salut.Traiesc si muncesc precum sclavii de odinioara in RFG.Am sosit acum 6 luni in aceasta pepiniera de pionieri ai muncii in fabrici si uzine din Germania.Fac parte si din cateva organizatii umanitare din RFG.Muncesc destul de mult si castig minim pe economie doar 9 euro brutto pe ora.Castig cel mai mic salariu din geemania.Am minim de minim. Doar 1500 de euro pe luna pentru 160 de ore muncite precum sclavii la Roma.Dar merita.Am luat contact cu civilizatia germana.Invat limba lot.In curand o sa am si sange albastru.Activez ca voluntar in cateva fundatii.Spal dau cu matura sterg batrani la fund de excremente. In fine vreau sa devin cetatean de nadejde al acestei tari.Este greu un pic la inceput primii 5 ani dar o sa am o viata propera dupa aceea.Danke schon.