Din toată nebunia asta cu Connect-R, mie îmi umblă prin minte o singură întrebare: cu tot respectul pentru licențele poetice și împrumuturile din alte limbi, de ce-i barmanul/chelnerul un camarero? Înțeleg că se apropie luna august și toți verii și vecinii plecați prin țări mai sudice vin acasă, dar sunt convinsă că pot înțelege (încă) românește.
O fi din cauză că avem prostul obicei să ne fie rușine cu nomenclatura funcției noastre. De români ce suntem, dacă nu avem un manager sau expert în denumirea job-ului, tindem să ne fie rușine să vorbim în public despre ce muncim. Am văzut-o de prea multe ori deja, la colegii de facultate, de liceu sau în diverse cercuri. La întrebarea ”Ce mai lucrezi?” toate secretarele sunt Assistant Manager, toți agenții de vânzări sunt Account Manager ș.a.m.d.
În acest context, ospătar, dulgher, femeie de serviciu, vânzătoare și altele au ajuns un fel de tabu, despre care nu vorbim decât în șoaptă, să nu cumva să se simtă cineva prost. Și, din păcate, nu-i o mentalitate nouă. Nu a pornit din generația mea, ci de la cei de dinainte, de la părinți. Rezultatele sunt pe măsură. Spania, Italia, Austria, Germania se află în topul țărilor europene cu cel mai mare procent de imigranți. Sunt convinsă că acum, la o simplă numărătoare, oricare dintre noi cunoaștem cel puțin 10 persoane care au plecat la muncă în una din aceste țări. Pentru că ăștia suntem: decât să acceptăm realitatea și să recunoaștem că avem o diplomă de licență copiată/cumpărată, cu valoare zero, mai bine ne dăm rotunzi și arătăm cu degetul spre alții. N-o fi vina noastră că nu ne-a dus capul. E vina sistemului.
Probabil toate astea pornesc de la nevoia provincială a românului de a-și confirma statutul superior față de plebe. Dacă părinții ne-au fost mecanici auto și croitorese, noi nu putem să vizităm orașul de baștină cu un statut similar. Ce-ar spune vecinii și rudele? Până la urmă la asta se rezumă tot. Contează mai mult cum ne privesc ceilalți decât cum vrem noi să trăim. Nu ne angajăm vânzătoare în Mall pentru că e o rușine să termini o facultate și să nu profesezi în domeniu. Dar plecăm în Spania și culegem căpșuni, pentru că vecinii de aici nu au de unde să afle ce facem noi în altă țară. Ba mai și mințim că ne-am găsim nu știu ce job minunat și că ne merge foarte bine, când în realitate strângem cureaua și locuim cu încă 8 oameni într-un apartament, pentru a putea trimite bani acasă, să vadă familia că nouă ne merge bine.
Când vine vara, totul se transformă într-un film ieftim. Ne întoarcem în România cu haine cumpărare second hand, dar de firmă, cu mașini luate de la gunoi, dar de marcă, cu două plase pline de dulciuri și prostiuțe cumpărate de la chinezi și de la hipermarket, dar care la noi nu se găsesc. Toate pentru a ne lăuda că suntem mai rotunzi și mai deștepți decât proștii care au rămas în țară.
Vorbind o română cu inflexiuni străine, venim în România și comentăm că limonada e prea acră, cafeaua nu-i ca-n Italia (De ce ar fi? Nu suntem în Italia), chelnerul se mișcă prea încet, benzina nu are aceeași calitate ca dincolo și ne dăm rotunzi că viața provincialului român nu se compară cu viața celor care trăiesc la capitală în Spania. Să fim siguri de-o treabă, atunci când vorbim de munca noastră, toți suntem camarero, obrero, modista etc. Poate proștii români rămași în țară nu se prind că ce-am fi muncit aici, muncim și-acolo, dar sub o altă denumire.
Așa că, hai camarero dă-mi o cerveza, să mă mint că sunt prinț măcar o lună, că după aia mă întorc la muncile mele de cerșetor.
Ușor exagerat și generaliat 🙂
E vorba despre o anumită categorie de oameni, cei aflați în targetul artiștilor de treapta lui Connect-R. 🙂
Citind articolul acesta mi-am amintit de un fost coleg de liceu, unul dintre cei mai inteligenţi din clasă, olimpic la mate şi fizică; într-a douăsprezecea porneam discuţii filosofice la ora 8.00 dimineaţa şi pe la 11.00 nu ne mai suportau profesorii şi ne scoteau de la ore. Cam la un an distanţă după bacalaureat ne-am întâlnit noi, foştii colegi, la şcoală şi povesteam fiecare ce a făcut, iar colegul acesta se lăuda că a reuşit să plece în Anglia, unde lucrează la “underground”; genialul nostru diriginte, mereu pus pe şotii, i-a tăiat aripile scurt cu întrebarea “underground ăsta din Londra e tot un fel de metrou, nu? Şi ce faci acolo, dai cu sapa sau controlezi bilete?”
Să ne fie rușine cu nomenclatura funcției noastre? Cu singuranţă. Eu aş merge chiar mai departe şi aş spune că în curînd ne va fi ruşine să vorbim româneşte.
O să ajungem să scriem toţi “y” în loc de “i”, “k” în loc de “c” şi o să ne presărăm ortografia cu consoane duble. Geme internetul de “te poop doolce” pentru că e mai “cool” s-o dai pe engleză sau eşpaniolă.
ŞI asta e aici, în România. Ce să mai zici de românii care locuiesc în străinătate?
Si daca se referea la “Nick Camarera” http://nickkamarera.com/biography/ ?
Da, e posibil. Dar așa cum scriu în articol, de acolo doar mi-a venit idea de a scrie despre acest subiect. Uite, spre exemplu, un anunț pe care l-am primit azi dimineață pe mail din partea unui club timișorean. https://cristinatm.net/wp-content/uploads/2012/06/no-name.jpg
Sigur la Nick se referă. Apare și în videoclip la faza cu berea 🙂
sa inteleg ca te-a suparat vreun d’asta de care zici tu 🙂
stai linistita, de la un anumit nivel in sus iti creste o “scoarta” si inveti sa nu mai ii bagi in seama. si asa devenim un popor de “eu pentru mine si atat” si soarta ne este….eh iar vorbeste pesimistu din mine
Au revenit si la voi pe terase specimenele astea de Anglia , Spania si Italia ? Aceste specii (nu pot sa le numesc altfel) care revin in tara dupa o absenta de 1-2 ani , poate mai putin , dar cu o vasta cunostiinta despre cum ar trebui sa traim si noi “Ca Europenii”, care nu mai stiu sa lege 2 propozitii intr-un context fara sa scape vreo 2-3 cuvinte in alta limba decat cea materna ? Sau cum isi etaleaza masinile care mai de care cu bolidul mai smecher, mai bling-bling-uit , toate neinscrise , care vorba ta, comenteaza ca e prea acra limonada/prea amara cafeaua …Acesti fani ai lui Guta si-a lui Sandu Ciorba ….da, ii avem si noi aici , intr-un numar considerabil de mare din pacate si asteptam cu nerabdare migrarea lor inapoi de unde au venit .
Nu am nimic personal cu modul lor de viata, fiecare si-l alege pe al lui, dar atata timp cat vi si incepi sa dai sfaturi unor oameni pe care nu ii cunosti si nu i-ai mai vazut vreodata, etalandu-ti mofturile in acelasi timp cum cat de “greu” esti tu ca lucrezi peste hotare si cati bani faci, in momentul ala imi doresc sa ma ridic de la masa , sa ma duc la respectivul , sa ma uit la el, zambind si sa-l impusc in cap ….nu suport si nu am suportat niciodata aceste specimene de guvizi maltratati crescuti degeaba de niste oameni mai inculti decat animalele lor de companie …