Fantoma recensământului din toamna trecută

Opinie

În toamna anului trecut am avut recensământ. Pentru că eram foarte curioasă ce se află de partea cealaltă a cortinei, am participat activ la acest demers, în calitate de recenzor. Adică am mers din ușă în ușă, am vorbit cu oamenii, am completat fiecare formular din cele peste 300 pe care le-am avut în zona pe care trebuia să o acopăr. Și-apoi am scris despre asta.

La rezultatele finale s-a observat că nu mai suntem 23 milioane, ci doar vreo 19. Însă realitatea este alta. Suntem mai puțini decât indică sumele scrise pe hârtie. Povestea este simplă. Eu, spre exemplu, am nimerit la recensământ o zonă foarte pestriță a Timișoarei, Piața Iosefin. Acolo găsești familii de doctori, profesori universitari, italieni cu cetățenie română veniți aici să spele niște bani, taximetriști, veterani de război, muncitori în fabrică, comercianți de flori, muncitori necalificați și țigani. Da, țigani, pentru că toți mi-au spus că nu vor să apară pe hârtie ca rromi, că asta-i o invenție românească de doi bani. 

Foarte multe persoane din zona Iosefin sunt familii cu venituri mici și medii și, după cum era normal, aproape în fiecare dintre aceste familii cel puțin un membru este plecat să lucreze în Italia, Franța sau Spania. Problema este că atunci când am fost să fac recensământul, fiecare familie mi-a spus că cel/cea plecat/ă are mai puțin de 2-3 luni de când nu mai este în țară și urmează să se întoarcă ”imediat”. Asta au declarat oficial, pentru că off the record au recunoscut că dincolo cel plecat lucrează la negru, adică fără acte. S-au temut să declare adevărul, de frică să nu suporte consecințele. Însă eu a trebuit să scriu ceea ce au declarat și ceea ce au semnat, că așa a fost fpcut sistemul.

Așa că din populația de 340 de oameni câți aveam pe fișe, doar vreo 280 erau în realitate în țară și cel puțin 10 nu aveau acte de identitate. Înțelegeți că aceste cifre se referă la o singură zonă dintr-un singur oraș. Din 340 de persoane pe hârtie, în realitate doar 280 există în acel spațiu și probabil că mai puțin de jumătate au drept de vot, ceilalți fiind minori. Rămân, deci, cu 140 de persoane majore, cu drept de vot, dintre care 10 nu au acte de identitate sau au, dar nu mai sunt valabile. Acum imaginați-vă cum arată situația la nivel de țară.

Nu vreau să-i dau dreptate lui Ponta cu tentativa lui disperată de a organiza un mini-recensământ. Dar poate că dacă toată lumea ar fi fost corectă, sinceră și s-ar fi încadrat în legalitate, nu ne-am fi trezit de râsul Europei și n-am fi cheltuit bani din bugetul de stat pentru toate prostiile. Bani care oricum sunt mult prea puțini. La fel s-a întâmplat cu multe alte situații în care s-a cerut simț civic și onestitate. Însă cum fiecare s-a gândit doar la felia lui, fără pic de spirit civic, uite-ne acum plătind greșelile cu aproape 5 lei/euro. Eu zic că ne-o merităm din plin.

 

3 Comments

  1. Totul se rezuma la politica, bani si putere ….de asta nu cred ca vei vedea vreodata onestitate si sinceritate din partea guvernului si oamenilor acestora .

       0 likes

    1. Părerea mea este că atât timp cât spunem că politicienii sunt hoți, dar furăm în rând cu ei, nu suntem cu nimic mai buni. Dacă am trăi într-o țară în care simțul civic ar fi mai dezvoltat, n-am avea politicieni de toată jena, că nu i-ar tolera nimeni în fruntea țării. Spre exemplu vezi situația Ungariei. Președintele a plagiat, și-a dat demisia. La noi, Ponta a plagiat, a schimbat comisia de evaluare. Dacă am fi fost o nație cu coloană vertebrală, acum nu mai era prim-ministru.

         0 likes

  2. Daca eram o natie cu coloana vertebrala, cu siguranta nu-l mai tineam pe Basescu presedinte atatia ani si in nici un caz nu-l aveam pe Crim interimar sau pe Porta prim ministru . Dar astea sunt vremurile, astia sunt oamenii , atata putem …

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close