Am promis să scriu despre niște țigani. Nu, nu rromi, țigani. De la diferența asta începe povestea. Trei familii de țigani locuiesc într-un apartament cu 4 camere. Nimic nou sub soare. O familie are 7 copii, o altă familie are 2 copii și cea de-a treia familie sunt defapt părinții unora dintre cei tineri. Practic, 15 oameni în aproximativ 100 mp, că locuiesc într-o casă naționalizată și astea-s mai mari ca suprafață decât apartamentele de bloc ceaușist.
Intru în prima cameră. ”Bună ziua, cu Recensământul vă deranjez. Nu durează mult. Vă rog să-mi permiteți să vă pun câteva întrebări.” Eu politicoasă, ei cu bun simț. Curg întrebările. Nu se supără că le cer CNP-ul, nici data nașterii. Nici când o întreb pe ea dacă a mai fost măritată, nici când îmi spune el că unul din copii nu-i al lui, dar l-a recunoscut că ce să-i fi făcut nevestii.
În timp ce soția răspundea la întrebări, soțul mesteca în mâncare. Au de hrănit 7 suflete. 9 cu ei doi. Copiii sunt mici, cu o diferență de câte doi ani între ei. O singură fată majoră, ceilalți toți sub 12 ani. M-a impresionat că erau cuminți și curați, spre deosebire de alții copii de țigani pe care i-am tot văzut prin oraș.
Eu și soția lucrăm la întrebări, soțul îmi oferă o cafea. Nu, mulțumesc. Nu vă deranjați. Spuneți-mi, vă rog, de ce etnie sunteți? Și atunci s-a dezlănțuit iadul. Soția a început să se aprindă și să-mi spună să fac bine să scriu corect, să nu-mi bat joc de neamul lor. Să scriu că sunt țigani și să nu dea domnu’ să pomenesc cumva de rromi. Că rromii sunt doar în închipuirea politicienilor români și a ălora de cer bani pentru binele țiganilor, da-i bagă pe toți în buzunar. Că ei n-au văzut un ajutor de când trăiesc, deși există, cum se spune, ONG-urile alea (pronunțat onegeurile alia) care tot iau fonduri europene și tot fură. Ea neam de neamul ei a fost țigancă și țigancă moare, că nu le dă nimeni dreptul unor neisprăviți să schimbe numele unui popor după bunul plac. Da’ ce? Pe ei, pe țigani, i-a întrebat cineva dacă vor să-și schimbe etnia?
Îi dau dreptate, ce să mai zic? Nici mie nu mi-ar plăcea dacă, dintr-o dată, niște deștepți mi-ar schimba, după bunul plac, etnia. Soțul iese să cumpere pâine. Profit de ocazie și o întreb pe femeie: Nu vă e greu cu 7 copii? Mai ales că sunteți casnică și lucrează doar soțul (muncitor la o fabrică, deci nu are venit mare). Zice femeia: Atâția mi-a dat Dumnezeu. Nu-i pun să cerșească, nu i-am făcut pentru alocație, nici nu îi trimit la lucru în Italia când cresc. dar la noi, la țigani, în mod normal avortul e ilegal. M-ar omorî tata dacă aș avorta un copil. Și știi, domnișoară, eu și soțul ne iubim și ne iubim și copiii. El nu prea bea, dă toți banii în casă, muncește prin curte, mă ajută cu copiii. Atâta, că dă banii pe nenorocitele astea de țigări.
Între timp vine și soțul cu pâinea. Eu tocmai terminam ultimul chestionar. Zice omul: Dom’șoară, să nu vă duceți la casa asta de lângă noi (adică următoarea casă naționalizată, clădirea vecină) că-i plină cu țâgani cerșetori. Ăștia îs din ăia de la Primărie, că n-or mai avut loc în Centru și acum stau aici. Îs cu săbii și cuțite și-s cu cerșetorii. S-aveți grijă, că nu-i de glumă cu ei. Mai bine să trimiteți mascații să-i recenzeze, că numa’ ei pot să-i stăpânească. Io nu-mi las copiii să se joace cu ai lor, că-s plini de păduchi și de jeg. Cred că nu să spală veci. Hai să vă arăt pe unde să ieșiți din curtea asta, fără să treceți iar pe la ei, că-i sară deja și să nu să lege de dumneavoastră, că sunteț tânără.
I-am mulțumit omului că a fost atât de amabil și-am plecat spre casă că deja era târziu. A doua zi am întrebat sectoristul de serviciu ce știe să-mi spună de țiganii cei periculoși. Într-adevăr locuiesc niște cerșetori care nu plătesc chirie la stat sau la altcineva și într-adevăr casa este naționalizată. Practic, cerșetorii trăiesc pe banii statului. Mie-mi arată a încurajare treaba asta. Păi dacă mi-ar da și mie cinvea casă gratuită, la care să nu plătesc vrodată ceva, nu m-aș lăsa și eu de lucru? Că la ce să și muncim atât nu?
Oricum am rămas impresionată de familia aia de țigani mândri că sunt țigani. Curați, corecți, cu copii cuminți și educați (una din fetițe mi-a și spus o poezie pe care a învățat-o la școală). Recunosc că am întâlnit români de-ai noștri execrabili comparativ cu oamenii ăștia. Și-atunci stau și mă gândesc la ce naiba contează ce etnie ai? N-ar întreba mai bine în chestionarele alea dacă ai 7 ani de-acasă?
Iaca, asta-i un exemplu graitor ca nu tine de nuanta tenului cat de om esti! 🙂 Jos palaria pentru oamenii cu pricina!
Pai stii cum e , noi , romanii suntem mandri ca suntem romani si nu tigani , ei , tiganii sunt mandri ca sunt tigani si nu rromi. Asta e , identitatea cu care am crescut ne urmareste si calauzeste, daca suntem verticali si cinstiti cu noi insine , ar fi ciudat sa nu fim mandri de ceea ce suntem , nu ?
Cristina draga, daca ar incepe acele chestionare cu intrebarea ta ” Ai cei 7 ani de-acasa ? ” , atunci s-ar inregistra la fel de multe “succese” ca la Bac in randul populatiei. Nu toti au norocul sa primeasca o educatie buna din partea parintilor, dar mai trist este ca cei care au acest noroc nu stiu sa o valorifice spre beneficiul lor si a altora …
Eu inca sper la o Românie mai desteapta si mai curata!
Toate cele bune,
Lucian
Si eu ma ocup cu recensamantul si am vreo 2 palate pe care trebuie sa merg sa le recenzez. Le tot aman pana termin cu restul adreselor si apoi sa ajung si la ei. Nu stiu cum ma voi descurca, sper sa nu am probleme, cred ca voi mai lua pe cineva cu mine in ziua aceea 😀
Nu te du singură. dacă ți-e frică să mergi, vorbește cu recenzorul șef și spune-i să-ți dea comunitarii sau jandarmii. Te sfătuiesc să nu mergi doar tu împreună cu cineva, că poate fi periculos. Nu știi ce fel de oameni sunt. Există șansa să fie niște familii de treabă, cum am întâlnit eu, dar se poate să dai și peste oameni mai puțin civilizați. Cred că nu merită să riști.
De curiozitate.. ar trebui sa particip si eu la Recensamant? Si daca da, cum?
Pe tine ar trebui să te declare părinții plecat la muncă în altă țară. Există un formular special pentru asta. Dacă insiști, îmi poți face cadou o vizită în Germania și te recenzez eu, personal 🙂
Iti fac. Adica daca iti iei bilet, cazare moca 🙂 Mic dejun inclus :))
Valabil pentru amandoi, dar nu deodata. Am doar o canapea in sufragerie :))
Daca ai unde sa ma tii, iti fac eu un recensamant total, cu finalizare…
Mi-am luat inima in dinti si un amic impreuna cu mine si am fost la palatele de care vorbeam ieri. M-a intampinat sotia proprietarului si cu ea am discutat si completat formularele. E drept ca am inregistrat destul de multe persoane dar nu am intampinat nici un fel de probleme iar doamna a fost foarte amabila. La sfarsit i-am multumit pentru timpul acordat si am iesit rasufland usurata ca nu am dat nas in nas cu nici o sabie :))
Cristina mi se pare mie sau oamenii se revolta pt ca li se incalca dreptul la intimitate ? Sau poate asa percep eu ca asta i-ar deranja pe oameni cu privire la recensamant. Si daca la TV si media se spune clar ca totul e confidential, de ce totusi exista blogari care sa ne impartaseasca din vasta si minunata lor experienta din experienta recensamantului ? Sau aia pe care i-ai recenzat nu au internet si nu stiu ca tu esti CristinaTM? Nu am nimic de zis la ideea cu care ai scris postul asta – apreciez chiar – e o lectie de “istorie” pt noi care avem prejudecati cu tiganii. Eu unul personal ii tratez pe toti la fel, cu toate ca am fost jefuit odata in tren de un tigan dupa ce am fost foarte amabil cu el, si apoi m-am trezit cu un cutit in fata cu lama de 20 de cm, si chiar daca odata fiind intr-o localitate in Spania, neavand unde sa dorm, singurii care mi-au dat un loc in seara aia au fost tiganii de la marginea unei localitati pe un camp – stii tu, aia care ii vezi la stiri desfiintati de italieni si francezi (atunci erau inca prin Spania)… nu cred ca am prejudecati fata de ei, dar sunt mereu atent cand am de-a face cu ei. Insa nu inteleg de ce ar trebui sa consideram ca postarea ta este justificata !? Pentru ca nu dai nume ? In fine…
Am respectat în totalitate confidențialitatea despre care vorbești. Nu găsești niciun fel de date despre oamenii pe care i-am recenzat. În Timișoara sunt câteva mii de familii care seamănă ca număr și localizare cu cele pe care i-am recenzat eu. Povestea asta a fost scrisă ca un exemplu pozitiv și ca o încurajare la a opri discriminarea. Ce legătură are cu confidențialitatea datelor?
Poate ar trebui să învățăm cu toții să vedem lucrurile bune și să nu mai tot băgăm atât de vină. Că și-așa sunt suficiente lucruri rele în lume, nu mai trebuie să le și subliniem.
tocmai… poate ca ar trebui sa iti vezi de viata ta si sa nu te apuci sa ne impartasesti impresiile tale dsp intalnirea ta cu niste tigani…pt ca acea impresie e creata de ce ai vazut…adica de intimitatea lor. ai dat de niste tigani buni…bravo tie… dupa iti zice Amalia ca si ea tre sa mearga la niste tigani, iar tu o sfatuiesti sa nu se duca singura… deci ce ar trebui sa invat eu de aici / ca dupa ce unii iti ofera un exemplu pozitiv, tu pleci de acolo cu un feeling okey, dar cu prejudecati ca mai inainte ? Deci… pe mine nu m-ai convins, ti-am zis. Si crede-ma ca eu iau partea pozitiva mereu… Pariez ca tie nu ti-a pus niciun tigan cutitu la gat, iar apoi cand dai de urmatorul sa il abordezi ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat… sau pariez ca tie niciun tigan nu ti-a furat telefoanele, stii ca el a facut-o, si totusi ai avea curajul sa-l infrunti chiar daca este intr-o satra, si minte ca nu el a fost… deci nu-mi zii mie de tigani și lucruri rele sau bune, ca eu unul ii abordez la fel chiar dupa evenimente, insa am retineri fata de unii – numeste-le prejudecati – pe oameni ii mai si mirosi… – insa crede-ma ca nu as da exemplu de pozitiv sau negativ, dupa ce am intrat in casa lor…
Fiecare dintre noi are dreptul la opinie. Ale noastre sunt diferite. E ceva des intalnit. Daca nu esti de acord cu opinia mea, nu insist sa te conving. Imi pare rau ca ai avut experiente urate cu tiganii. Ce am incercat sa spun in articol este ca nu toti sunt o apa si-un pamant.
Eu ma bucur ca ne impartasesti din experientele tale si ne spui si despre tigani, mai ales din perpsectiva celui care le-a fost in locuinta 🙂
Am intalnit si tigani fericiti!
cei 7 ani de acasa se “lipesc” de un fond, un suport,nu?
(in my opinion…)