Guest Post – Lumea între două sexe

Într-o sută de ani, prin secolul nouășpe, româna s-a schimbat de n-ai mai recunoaște-o. Lexicul s-a dat peste cap și toate cele luate de pe la turci au fost înlocuite de importuri franțuzești. Avem deci acum limba regelui Mihai, a lui Stănescu și a ta.

Uite-aici ceva ce mi s-a părut dintotdeauna ciudat: un câine, doi câini, respectiv o pisică, două pisici.  De ce nu o câine sau un pisică? De ce oare desemnăm astfel genurile? Și, și mai ciudat, de ce avem un „like” și două „like-uri” în loc de…eventual o „like”?

Ca vorbitori nativi de română ni se pare firesc faptul că vaca, pisica, lingura sau pușca sunt feminine iar muntele, câinele sau bocancul sunt masculine. Abia dacă întâlnim câte un străin ce încearcă să învețe română poate ne dăm seama că genurile sunt la urma urmei o ciudățenie.

Avem și limbi fără genuri. Un bun exemplu e engleza. O știm cu toții, e limba aceea în care Bugs Bunny făcea mișto de Elmer Fudd sau aceeași limbă în care Dexter urla la DeeDee. Ei bine, știm că ei nu au gen gramatical. Cu toate astea, adesea întâlnim referiri la pisici (cat) folosindu-se he. De asemenea, un vapor (ship) va fi oricând identificat, dacă nu cu „it”, atunci cu she.

De ce în lumea lor o pisică e masculin și în lumea noastră e feminin? Similar, de ce la ei un vapor e feminin și la noi e neutru?

Desemnarea genurilor într-o limbă mi se pare că poate spune unele lucruri fundamentale despre niște implicații psihologice ale vorbitorilor unei limbi.

Un profesor de engleză mi-a explicat cândva că un vapor e firesc să fie feminin pentru un popor de navigatori. Pentru un neam de navigatori vaporul asigură în largul mării o siguranță maternă. De asemenea, o pisică are în casă rol de pază. Prin analogie poate fi firească asocierea genului masculin.

Genurile gramaticale ar putea fi reminiscențele unei lumi puternic segregate sexual. Ustensilele de bucătărie ar fi deci feminine, prin asocierea domeniului de activitate a femeilor.  Apoi armele ar putea fi masculină prin asocierea războiului și a vânătorii cu activitatea bărbaților. Genul poate să fi fost deci o împărțire a universului antic între sexe.

Neologismele din ultimele două sute de ani au dat, bine-nțeles, peste cap tot echilibrul acesta. Nu-i însă nici un bai. Să mai și complicăm lucrurile, bărbații și femeile au o viață din ce în ce mai similară, iar în curând s-ar putea ca doar maternitatea să ne diferențieze. Iar atunci nu vom mai avea nevoie să-mpărțim lumea.

De vreo zece ani limba română se dă din nou peste cap. Grămezi de termeni de origini franțuzești și nu numai sunt înlocuiți de cuvinte din engleză. Poate însă de data asta vom schimba mai mult decât lexicul, iar limba română de peste două sute de ani ar putea fi la fel de străină de noi cum ar fi scrierile vre-unui cronicar din 1700.

N-am nici un studiu de specialitate, dar nu cred că aș exagera dacă mi-aș imagina că ne-am putea pierde genul gramatical. S-a mai întâmplat, engleza veche avea și ea trei genuri cum avem noi. Poloneza e se distrează cu cinci genuri și se zvonește că vreo două dintre ele s-ar pregăti să iasă din uz.

Termenii pe care îi importăm mai nou din engleză sunt într-o proporție covârșitoare de gen neutru. Nu e greu să ne îmaginăm că peste o sută de ani de importuri englezești poate genul neutru va fi cel dominant. La încă cincizeci de ani după aia, poate vom avea un câine, două câini, respectiv un pisică, două pisici și-așa mai departe.

Acest articol scris de Adi Dragoș face parte din seria Guest Post despre care v-am povestit anul trecut. Vor urma și altele, de la alți cititori. Îmi puteți scrie la adresa de contact și, dacă articolul e pe gustul meu, îl voi publica într-o zi de vineri la Rubrica de Guest Post.