În raporturile cu ceilalți avem de multe ori tendința de a cere mai mult decât oferim. Poate uneori o facem conștient, alteori nu, însă de cele mai multe ori ceea ce oferim nu reprezintă echivalentul a ceea ce cerem. Se poate întâmpla oricui și, dacă nu luăm atitudine, riscăm să ne trezim cu entuziasmul mort și îngropat. Entuziasm de care, evident, avem nevoie pentru a munci cu drag și spor atât la serviciu cât și în dezvoltarea relațiilor personale. Și-atunci ce-i de făcut?
NU știu dacă funcționează în toate cazurile, însă am observat că, în ceea ce mă privește, discuțiile deschise și uneori plata cu aceeași monedă dau rezultate.
Relația cu clienții
Le-am spus tuturor că obișnuiesc să răspund la mailuri mai repede decât la telefon. Sistemul meu de lucru presupune concentrare pe câte un task o dată, că nu mai cred în multitasking de când am descoperit time managementul. Îmi setez taskurile la începutul săptămânii și taskurile mai mici în fiecare dimineață. De aceea obișnuiesc să deschid mailul o dată pe oră, timp de 5 minute, să nu-mi distragă atenția de la muncă. Din același motiv nu răspund nici la telefon când lucrez.
Din păcate, primesc prea multe mailuri cu URGENT și AZI. Din fericire, nu toate sunt atât de importante pe cât își imaginează cel care le trimite. De obicei, până la sfârșitul zilei rezolv toate cerințele din mail.
Tot din păcate, o parte din mailurile pe care le trimit rămân fără răspuns și câte 3-4 zile. Că de ce ar răspunde oamenii la ele, doar ei mă plătesc pe mine să lucrez, eu nu am dreptul să le cer să răspundă la mail în timp util. Așa azi, așa mâine și încep să mă satur. Dacă nici după ce ridic problema asta nu se soluționează lucrurile, încep să plătesc cu aceeași monedă. Mailul meu a primit răspuns după 4 zile și nu mi-am putut face treaba? Cerințele din mail au fost ignorate o lună și nu am terminat toate taskurile din cauza asta? Nu-i bai. Următoarea cerință se va pierde printre mailuri și va primi răspuns când consider eu că am timp și energie pentru asta.
De cele mai multe ori clientul se enervează colosal și mă tot caută câteva zile bune. La un moment dat îi amintesc că am discutat despre egalitatea și reciprocitatea relației dintre noi. Așa cum el a fost ocupat o săptămână, așa am fost și eu ocupată o săptămână. De obicei, prin puterea exemplului înțelege de ce este important să îmi răspundă la mailuri în ziua în care le trimit și nu mai apar probleme în viitor.
Relația cu prietenii
Unul mă roagă să-l ajut cu ceva, altul să-i dedic mai mult timp, altul să îi rezolv o problemă. E normal, îmi sunt prieteni. Însă vreau să cred că atunci când eu apelez la ei, sunt răsplătită cu aceeași monedă, nu uitată undeva într-un colț al listei cu priorități, pe la coloana cu lipsă de chef. Dacă pentru ei a fost important să-i ajut la un moment dat, și pentru mine e la fel de important să mă ajute. La capitolul ăsta am învățat pe pielea mea cum e cu reciprocitatea. De cele mai multe ori se ajunge la o discuție deschisă despre ce înseamnă ajutorul pe care unul dintre noi îl cere și cât de tare ne încurcăm reciproc dacă promitem și nu facem. Recunosc, am fost uneori drastică și am primit un răspuns drastic. Nu toată lumea are stomac și coloană vertebrală pentru a pune lucrurile pe masă. De-asta am prieteni în care am o încredere totală, de-asta îi țin pe ceilalți în stadiu de cunoștințe conjuncturale.
Relația cu furnizorii
Nu am obiceiul de a întârzia plăți. S-a întâmplat de foarte puține ori, de obicei în condiții extreme, când eram foarte bolnavă sau foarte prinsă cu organizarea vreunui eveniment. De obicei, însă, mă dau peste cap pentru a fi cu toate plățile la zi, că nu pot dormi bine noaptea dacă știu că datorez cuiva ceva. De-asta nu am credite la bănci, de-asta nu-mi iau mașină pe leasing.
Fiind vorba de o relație strict bazată pe schimb de servicii/produse/bani, cu furnizorii sunt foarte drastică atunci când simt iz de standarde duble. Eu plătesc la timp, ei trebuie să livreze la timp. Dacă lucrurile nu se întâmplă ok o dată, discutăm despre asta. Dacă se repetă situația, schimb furnizorul. Muncesc pentru fiecare ban al meu, nu-mi permit să-și bată alții joc de ei.
Ideea este că nu-mi plac deloc standardele duble. Nu-mi dau voie să cad în vârtejul fără capăt în care alții au pretenții tot mai mari și oferă tot mai puțin. Cred în egalitate și în corectitudine atunci când vine vorba despre relații interpersonale, de orice natură ar fi ele. Și cred cu tărie că dacă eu nu iau atitudine la momentul potrivit, eu sunt singura vinovată de nemulțumirile mele viitoare. Așa că tind să dorm cu conștiința împăcată și de cele mai multe ori spun foarte clar ce nu îmi place și ce mă deranjează. Din experiența de până acum am observat că ori se rezolvă toate lucrurile, ori se strică niște relații nesănătoase. Ambele cazuri îmi convin.
Viata de freelancer e faina pana la un moment dat. Am facut si eu freelancing cativa ani buni dar m-am bucurat cand am primit o oferta full time in ceea ce imi doream. Pana in ziua de azi am fosti clienti care au impresia ca pot scrie URGENT sau AZI intr-un mail si sa aibe pretentia sa ii ajut in conditiile in care NU mai fac freelancing si toata lumea stie asta.
Fiecare cu părerea lui. Eu nu mi-aș da viața de freelancer pentru nimic în lume. Am muncit atâția ani să-mi construiesc viața pe care mi-o doresc și acum să renunț la ea? No way. Dar cred că ține de fiecare. Poate eu nu mă potrivesc în rol de angajat, alții nu se potrivesc în rol de freelancer. E drept că cere treaba asta și o disciplină destul de strictă.
Asa am zis si eu pana jobul de freelancer a devenit o posibilitate sa fie full time…am incercat, mi-a placut, de 6 ani sunt in companie si inca imi place. Am inca program relativ flexibil. Scriu ce imi place, fac chestii pe turism si calatoresc cand ne taie capu :)))
Depinde foarte mult daca iti place sa faci ceea ce faci sau nu, sa fii pe cont propriu iti ofera multe avantaje si in general, mai multa responsabilitate.