Ne tot povestește Dojo despre minunatele aventuri ale freelancerului și absolut fabuloasele beneficii ale acestui tip de muncă. Sunt la rândul meu freelancer de vreo 6 ani. Departe de mine gândul de-a o contrazice pe Dojo, că nu neîndeamnă greșit să punem mâna să facem ceva.
Totuși, cred că înainte de-a hotărî că vrem să fm freelanceri, ar trebui să ne întrebăm dacă putem. Freelancingul presupune disciplină, ordine și capacitatea de a trece peste momentele de procrastinare. În plus, toți freelanceri care și câștigă ceva din ceea ce fac se închină zeului Deadline. E un zeu neiertător, care o dată nerespectat se răzbună pe supuși și îi lasă fără muncă.
Acum vreo 2 ani îmi sfătuiam un prieten programator să lase naibii job-ul ăla prost plătit pe care-l face și să pună mâna să facă bani. E un programator bun, ordonat, uneori perfecționist, dar cu siguranță nu e suficient de disciplinat pentru a putea fi freelancer. Mi-a spus că el nu poate deveni freelancer pentru că e obișnuit să aibă un șef, să nu își bată capul cu segmentarea volumului de muncă, cu contabilități, cu plimbat hârtii și alte alea. El e un bun programator și respect asta. Dar freelancer nu va fi niciodată.
Din aceeași categorie mai cunosc vreo câțiva oameni care nu pot funcționa decât dacă fac parte dintr-o companie cu un anumit număr de angajați. Au nevoie să simtă confortul zilei de mâine, să știe că sunt parte dintr-un sistem, să beneficieze de asistență medicală, asigurări și pensii fără să știe că scot bani din buzunar (deși taxele sunt plătite de toată lumea). Pur și simplu nu pot trăi cu stresul și nesiguranța zilei de mâine. Și, ca freelancer, chiar dacă la un moment dat ajungi să nu-ți mai bați capul cu mărunțișuri de tipul ”cu ce-mi plătesc chiria”, la început, până reușești să te afirmi, ai toate șansele să întâlnești obstacole din astea.
Nu în ultimul rând, orice persoană care se gândește la freelancing trebuie să stea două minute să analizeze dacă nu cumva ar sfârși prin a îngroșa rândurile vreuneia din categoriile enumerate de Dani. Freelancingul ar trebui privit ca un stil de viață, mai degrabă decât ca un job.
Eu îmi văd munca așa cum ar trebui s-o vadă orice om care pune osul să facă ceva: ca pe o activitate permanentă, la care mă gândesc și când muncesc, și când gătesc, și când mă plimb pe stradă. Îmi dedic 18 ore din 24 muncii mele și o fac cu tot dragul din lume. Dacă aș simți că e o obligație sau doar o metodă prin care să câștig bani, aș înnebuni. Din freelancing nu demisionezi. Poate te întorci în rândul celor cu job-uri fulltime, dar altă alegere nu prea ai. Ori muncești din tot sufletul, ori te lași de meserie. Ca-n orice firmă normală. Singura diferență e că nu muncesc pentru un salariu, muncesc pentru toți banii și toată experiența de-a mă simți liberă să fac ceea ce-mi place.
Acum, că știți și partea asta a freelancingului, poate vreți să vă mai gândiți înainte să spuneți că-i lejer și foarte simplu să muncești pe cont propriu.
E lejer si simplu sa muncesti pe cont propriu! … Dar pana sa ajungi sa spui asta trebuie sa atingi un anumit nivel de experienta si vechime in domeniul respectiv.
Eu sunt angajat la o corporatie si crede-ma cand iti spun ca nu e mare diferenta dintre lucrul pe cont propriu/lucrul coorporativ …asta la inceput cel putin …iar pe masura ce avansezi in timp si spatiu realizezi/zez(eu cel putin) ca e cam la fel munca pe care o depui in ambele cazuri….asta cu “lucratul pt tine e lejer” e o mare prostie…asa zice toata lumea la inceput sau inainte sa se apuce, fara a stii cu ce se va confrunta…eu va spun din experienta ambelor cazuri…privat/coorporativ, e la fel, depinde doar de modul in care privesti lucrurile .
Nimic nu e “lejer” cand esti la inceput, niciunde si nicicand, nu conteaza ce faci …Cand vei aveai o experienta de vreo 15-20 ani si te intalnesti cu altu’ cu aceeasi experienta atunci da, poti sa-i spui …ba ce lejer e sa lucrezi pt tine …dar pana atunci, ascultati de Cristina ca nu va invata rau!
Cristina, asta face diferenta intre cei care reusesc si cei care nu. In mod normal nu exista nici retete speciale, nici noi, cei care reusim asta, nu suntem de doua ori oameni. Aplicam cu totii o chestie: munceste, gaseste clienti, munceste.
Unii NU sunt facuti pentru asta. Asa cum spui, le place si merg mai OK cu un sef. Nu este rau, atat timp cat sunt fericiti in asta. Altii nu sunt facuti pentru asta (eu), dar s-au ‘transformat’ prin disciplina continua. NU sunt organizata. Nu sunt bun manager, nu sunt om de marketing. DELOC. Dar, pentru ca nu am avut de ales, am invatat. Am pierdut din ‘orgoliu’, am liste, fac planuri. Si mai ales muncesc. 10-14 ore in zilele ‘de stat acasa’, mai ales ca am mereu si zile de plimbare (cu toate preumblarile noastre cand in SUA cand in Spania).
Exista si cei facuti pentru asta, carora le este mult mai usor sa imbrace haina antreprenoriatului, fara eforturile triple pe care le face un nechemat de genul meu.
Pana la urma secretul este ca fiecare sa se cunoasca, eventual sa incerce si partea asta si sa stie cand sa renunte.
Nu m-as intoarce in ‘job’ la cineva nici moarta. Am reusit sa trec peste momente grele in freelancing, nici acum nu este mereu ‘soare’, dar stiu ce am de facut si sunt la fel de hotarata ca in iulie 2009, cand am inceput.