Dacă iarna hibernez și profit de vremea proastă să recuperez lecturile restante, de cum dă căldura nu mai am nicio stare. Aș fi încontinuu pe drumuri, departe de masa de lucru. Din păcate, odată cu vremea bună vin și perioadele foarte aglomerate, așa că ajung uneori și la câte 16-18 ore de muncă pe zi. Și, dacă asta poate fi motiv de laudă pentru unii, eu recunosc că nu mă simt deloc confortabil. Mi-as dori un maximum de 12 ore, deși sunt conștientă că momentan nu se poate.
În aceste condiții, am dezvoltat obiceiul de a-mi petrece o zi din săptămână departe de agitație și de oameni. Prefer să îmi împart timpul cu dealurile, într-o liniște absolută. Câteva ore petrecute în aer liber, în care nu vorbesc cu nimeni, fac minuni pentru starea mea de spirit. Dacă mai adaug la asta un drum prin pădure și-o rază de soare, după o zi petrecută afară am bateriile încărcate suficient încât să mai rezist încă o săptămână.
Nu-mi mai plac nopțile de stat prin birturi până dimineață, nu le mai găsesc rostul. M-aș bucura să-mi pot lua prietenii cu mine într-un vârf de deal. Cred că soarele și liniștea ne apropie mai mult decât alcoolul și gălăgia pe care le găsim într-o sâmbătă seara în aceleași localuri în care ne învârtim de ani de zile. Asta nu înseamnă că am devenit o pustnică, însă am învățat să selectez mai atent contextele în care socializez cu oamenii din jurul meu.
Odată cu primăvara am redescoperit plăcerea de a folosi bicicleta. Din păcate, după ce am donat două hoților din Timișoara (grijă mare, puteți rămâne fără biciletă în 5 minute, pe testate), momentan încerc să găsesc soluții de depozitare pentru viitorul vehicul. Când reușesc, probabil îmi achiziționez din nou o bicicletă. Între timp, noroc că am prieteni cu alte priorități, care mi le împrumută pe ale lor (Mulțumesc!).
Oricum, momentul săptămânal de escapadă în natură îmi este esențial, la fel ca apa sau somnul. Până pe la jumătatea lui octombrie am timp să mă bucur de toate dealurile și lacurile de pe o rază de 50 km. Că în județul Timiș este, uneori, o adevărată provocare să reușești să ajungi la o formă de relief demnă să poarte numele de deal.
Oare voi, cei care obosiți muncind prea mult, la fel ca mine, cum să reîncărcați bateriile? Și, dacă vă plimbați pe dealuri, ce-mi mai recomandați aproape de oraș?
Încearcă drumul spre Pișchia pentru un traseu scurt (inclusiv împrejurimile și intrările în pădure). Mai departe, spre Lipova, deși drumul e liber, nu prea merită; în schimb e frumos după Lipova, spre Bata (pe malul stâng al Mureșului). Drumul e foarte frumos, iar la Bata este o pensiune mare unde poți face popas – probabil mers cu mașina până la Lipova iar apoi cu bicicleta (de la Lipova la Bata sunt cam 30-35 km.
Alte variante ar fi Recaș – Herneacova și împrejurimile sau Sânandrei – Băile Calacea – Variaș.
Dam! Mulțumesc mult pentru recomandări, sună bine. Spre Pișchia am fost deja, am reușit să ajung până aproape la Charlottenburg. Spre Bata sună interesant. Dar, cum spui, probabil cu mașina până la Lipova și bicicletă de acolo.
Să mai treci pe aici, mi-ai lipsit 🙂
Nature is the cheapest form of therapy. 🙂
Probabil că de o astfel de zi pe săptămână avem nevoie cu toții.
Frumoase calatorii, sa mai postezi!