În fiecare seară îmi promit că a doua zi spăl vasele și fac curat în dormitor. De cele mai multe ori mă trezesc și sar direct în fața calculatorului, să mă apuc de treabă. Nu mai am timp să îmi îngrijesc casa așa cum mi-aș dori și, deși știu că e doar o fază, parcă îmi stă ca un pitic pe creier.
Îmi tot notez în agendă viitoare întâlniri cu oamenii dragi. Mi-ar plăcea să am timp pentru ei mai mult decât petrec la telefon (maximum 2-3 telefoane pe lună cu fiecare), să știu ce mai fac, ce-i mai doare, care le sunt bucuriile. Dar nu am. Și așa, din amânare în amânare am ajuns să-mi dau seama că sunt oameni care mi-s dragi tare, dar pe care nu i-am mai văzut de la începutul verii.
De prin iulie tot vreau să-mi vizitez părinții. I-am văzut o dată în toată vara și de atunci n-am mai avut când să trec pe la ei. În fiecare lună mă mint că o să reușesc să ajung să-i văd, dar niciodată nu se întâmplă. Degeaba vorbim zilnic la telefon. Simt că viața lor se întâmplă fără mine și nu mă simt deloc bine cu asta.
Am fugit atât de mult de rutină, până am dezvoltat o altă rutină, de frica celei dintâi. Probabil așa sunt construită: să funcționez cel mai bine după un program fix, chiar dacă îmi place să cred că am un spirit rebel. Dar cine poate lucra haotic mereu? Cum să ajungi să ai rezultate bune de fiecare dată, când tu muncești când ai chef, cum ai chef și după cum bate vântul? Nu prea poți, ăsta-i adevărul.
Și-atunci mai amân și curățenia, și prietenii, și pe mine, până îmi urlă doctorul că mi-am distrus sistemul imunitar și e cazul să las prostiile și să am grijă de sănătatea mea. Nu, nu sunt bolnavă acum, nici nu mor mâine. Dar sunt mereu la un pas de a ceda nervos sau de a prinde o răceală/gripă și cred că am obosit foarte tare. Tot ce îmi doresc e să dorm 8 ore pe noapte, să mă plimb pe străzi, să gătesc, să îmi văd prietenii și părinții și să nu mai rămân, din nou, în urmă cu toate serialele.
Unde-s oare zilele de toamnă de acum 10 ani, când singura mea grijă era să reușesc să mă trezesc dimineața pentru a ajunge la cursuri?
Fix prin chestiile descrise de tine trec şi eu. Io m-am îmbolnăvit puţin în ritmul ăsta. Deh, soarta. :))
Da, soarta. Dar parcă e cam greșit tot. Chiar ar trebui să facem cumva să avem mai mult timp pentru noi. dacă descoperi rețeta, spune-mi și mie. Take care
Eu mi-am facut obsinuinta sa spal vasele imediat ce le murdaresc. Bine e ca nu imi sta piticu pe creieri. Mai am de gasit un “algoritm” pentru spalatul hainelor dar ..o sa dau eu de cap si la asta. Pana una alta piticu ala sta si la mine pe creier…
Ai mei stau la 30 de min de mers pe jos de mine si abia apuc sa ajung la ei. Noroc cu mama ca mai vine cu treaba in oras si trece pe la mine.
Imi fac timp sa gatesc aproape zilnic. E sanatos si e bine pentru toti, inclusiv pentru psihicul meu. Dar, mereu am impresia, si eu ca sunt cam in contratimp . niciodata nu apuc sa citesc cat vreau, de exemplu.
Hai acasă şi o să-ţi găsesti liniştea de care ai nevoie
Acum cativa ani aveam o gramada de timp si ne gandeam ce sa facem sa castigam un ban , acum castigam bani si ne gandim ce sa facem sa mai castigam timp …ironic nu ? :)) Ce mi-ar place sa ma duc la un ATM sa retrag vreo 5-6 ore in loc de cash , cred ca as fi mai fericit cateodata 😀
simplu ca buna ziua. cheama parintii la tine si impusti doi iepuri dintr-o lovitura. tu iti faci treaba si parintii curatenie. pam-pam
Tot asa amanam si eu sa aranjez cate ceva prin casa, dar ieri mi-am luat inima in dinti, am plecat mai devreme de la calculator si mi-am facut apartamentul luna. :))