Există o categorie aparte de persoane care încă participă la diverse evenimente pentru a primi ceva gratuit. Fie că vorbim despre jurnaliști, bloggeri sau diverse categorii de ”influenceri”, sunt simplu de recunoscut: bifează toate evenimentele care includ mici atenții (de obicei absolut inutile), așteaptă cu nerăbdare să se termine discursurile care deschid evenimentul și se aruncă cu pasiune în bufetul suedez.
De obicei, sunt cei care nici nu acoperă bine evenimentul, pentru că nu pot sau nu vor. Un profesionist știe să pună întrebări, să facă o știre sau un articol pertinent, să includă câteva imagini și câteva cuvinte de la locul faptei, neașteptând comunicatul de presă al organizatorilor pentru a comite un copy/paste (uneori cu tot cu datele de contact la care se pot cere mai multe detalii, pentru a obține un articol diferit de celelalte).
La evenimentele pe care le organizez încerc să evit, pe cât posibil, jurnaliștii și bloggerii incapabili să producă măcar un minimum de conținut propriu. Lucrând aproape exclusiv cu branduri destul de cunoscute la nivel regional și/sau național, știu că dacă vreau ca numele companiei să apară în articole, în contextul în care nu comunică ceva special și de interes public, există un preț prestabilit, pe care îl achit de câte ori compania îmi aprobă bugetul de publicitate.
Încerc să livrez conținut de calitate, care să ajute bloggerii și jurnaliștii să găsească acele ”cârlige de comunicare”, cu ajutorul cărora să poată transmite informații de interes public. Și am o relație bună cu mass-media, mai ales cu cea regională. Comunic deschis cu jurnaliștii, sunt sinceră cu ei și le transmit informațiile așa cum sunt ele, fără a înfrumuseța adevărul. Am înțeles demult că, pentru a obține rezultate bune, este important să lucrăm împreună, nu să ținem cu dinții de statutul pe care ni-l oferă fiecăruia pozițiile diferite din care plecăm. Merg pe principiul că este important să ne întâlnim la mijloc și funcționează.
În acest context, am descoperit, în anul de grație 2018, că există agenții de PR care insistă mai mult pe ceea ce vor primi oamenii la eveniment, nu pe acele lucruri care îl fac diferit și, deci, interesant pentru cei pe care vor să-i aducă în acel spațiu.
Lăsând postura de om de comunicare deoparte, ca blogger (dacă mai poți numi așa o persoană care scrie din an în Paști) mă găsesc uneori în postura jenantă în care reprezentanții unei agenții mă invită la un eveniment, insistând puternic că voi primi ceva dacă merg acolo. Mie asta îmi transmite două lucruri: că evenimentul este, probabil, o pierdere de vreme și că valoarea mea în ochii acelei agenții este egală cu vreo 100 lei, atât cât au costat obiectele pe care urmează să le primesc și asupra cărora se insistă cu atât de mult zel.
Dacă evenimentul ar fi unul interesant, s-ar insista pe acele puncte cheie care îl fac diferit. M-aș duce acolo pentru a descoperi ceva nou sau pentru a cunoaște oameni care aduc plus valoare. Dacă agenția și-ar face mai bine treaba, cu siguranță ar găsi ceva de transmis. Însă, nu-i așa, este mai simplu să pui brandingul clientului pe câteva obiecte și să momești cu asta bloggerii dintr-o bază de date (de cele mai multe ori nedocumentată suficient). Ca, mai apoi, să te dai de ceasul morții că în raportul de monitorizare nu ai ce transmite clientului, că bloggerii și jurnaliștii n-au scris sau nici măcar n-au acoperit evenimentul tău pe rețelele de socializare.
Dacă vrem rezultate trebuie să și muncim pentru ele. Comunicare facem cu mintea și cu sufletul, nu cu baze de date aruncate pe mâna juniorilor care nu știu ce să facă cu ele. Mi s-a confirmat, încă o dată, că documentarea este esențială. Și că avem, în 2018, agenții care au rămas în urmă vreo 10 ani, chiar dacă la nivel declarativ sunt de-a dreptul inovatoare. Hai să ne luăm treaba mai în serios, cu siguranță vom obține rezultate mai bune. Că majoritatea bloggerilor nu-s răi și nici toți jurnaliștii leneși.
Oooo, ce fain ai spus-o! Ar fi fain daca toti oamenii din celalalt agentii ar gandi la fel ca tine 😉
Sunt mulți care gândesc așa. Dar, știi tu. Fiecare pădure are uscăturile ei. 🙂
Da, observ și eu aceste practici necorespunzătoare. Îmi aduc aminte cu nostalgie când se mai lansa un cozonac, o ciocolățică, un gel de duș (recunosc, aia cu ciocolățica am inventat-o, dar la cozonac și gel de duș pot veni cu link-uri), însă acum nimic.
Uite, țin minte o doamnă/domnișoară care primise un coșuleț cu niște sticle de Ciuc și 2-3 lămâi (probabil asta, radler sau cum îi zice) și un compact disc cu informații despre. Dar ce să vezi, compact discul nu mergea, așa că doamna/domnișoara s-a chinuit să caute informațiile pe care le bănuia că ar fi acolo ca să le pună în postarea de pe blog. Na, așa dedicare nu mai vezi acum! Deci dacă ești cu pișcotul, trimiți pișcotul la om, nu aduci omul la pișcot. Cât de sadic să fii?!
:))))) fix așa-i. Hai, văd că dacă scriu mai rar comentezi mai des. Mă bucur că mai treci pe aici. Poate ar trebui să intru și eu pe blog mai des de o dată sau de 2 ori pe lună. 🙂
Pai da, dar asa se intampla cand se pune accent pe cantitate. Multe agentii vor cantitate si asta primesc, pe asta se concentreaza. Cat mai multe articole sa fie, nu conteaza ca toate sunt aproape copy-paste.
Mereu sunt surprins de aruncatul “cu pasiune în bufetul suedez.” Cat obraz sa ai? Sau sa nu ai…
Asta cu bufetul suedez îmi amintește mereu de micul dejun inclus de la hoteluri. Știi? Sunt oameni care își umplu farfuria de câte 3-4 ori, că doar e inclus în preț. Într-o zi normală n-ar mânca poate nici un sfert din cât balotează prin hoteluri. :))
Da, e greu sa-i ratezi. Ii mai vezi asa la all-inclusive, prin afara tarii. :))
N-ar mânca nici un sfert pentru că nu le gătește nimeni atâtea feluri dimineață. Eu unul n-o să am răbdare să gătesc atâta dimineața (crenvuști, cârnați, bacon, 3 feluri de ouă, pâine caldă, n feluri de brânză sau mezeuri, crudități, sau mai nou cartofi prăjiți) deși pentru mine micul dejun e o masă importantă a zilei. Eu nu-mi umplu farfuria de mai multe ori, ci îmi iau direct mai multe farfurii cu chestii – foietajele și croasantele nu mă atrag în schimb.
Să-l văd eu pe ăla care strecoară un cârnaț în farfurie și nu șutește 2-3 cartofi priți dacă-i vede. Pe mine mă îmbunează mâncarea, accept multe măgării hotelului dacă mă hrănește bine – acum mi-am dat seama că aproape tot ce am enumerat eu mai sus mănânc la un mic dejun dar normal, în cantități rezonabile.
Nu știu cum și cât durează evenimentele ăstea importante, dar să te trezești pe la ora 3-4 după amiază și să nu fi apucat să mănânci nimic cam bagi mâna adânc în bufet – gen, d-aia e ăla acolo. A, că dai peste mâna cuiva că e ultima bruschetă cu somon na, aia nu-i frumos. Deci mereu (as in always?) te surprinde că oamenilor le e foame?