Să nu preacurvești!

Am vrut să opresc decalogul* acum două săptămâni, când am ajuns la porunca asta și nu știam ce să scriu despre ea. Nu că n-ar fi nimic de zis. Dimpotrivă. Dar despre curvele care defapt nu sunt curve a scris deja Adi, despre cele politice mă abțin de la comentarii, că nu mă pasionează să dezbat domeniul ăsta pe blog, despre cele de pe centură nu am găsit nimic interesant de zis.

Totuși, zilele trecute, în timp ce luam cina cu un grup de oameni aparent ok, m-a lovit direct în conștiință cel mai bun exemplu de curvă: curva de om. E unul dintre cele mai desăvârșite animale urbane și ar trebui să vină la pachet cu manualul utilizatorului, pentru că nu e așa ușor de identificat ca celelate jivine care populează jungla rubană. Să vă povestesc.

Mă bucuram în sinea mea că am ocazia să mai schimb o vorbă cu niște oameni pe care nu i-am mai văzut demult. Speram să aibă povești interesante despre ce mai face fiecare, ce se mai întâmplă în lume și care mai e mersul lucrurilor prin oraș. Discuții tocmai potrivite pentru o cină între cunoscuți cu care nu interacționezi prea des. IQ peste medie, venituri peste medie, activități lăudabile în portofoliul fiecăruia. Asta să avem și un profil. Drept e că de multe ori m-am întrebat din ce trăiesc unii dintre ei și cum rezistă în anumite cercuri destul de dubioase. Dar am zis că nu-i destul de interesantă treaba încât să mă apuc să studiez problema în detaliu.

În fine, pe parcursul cinei am auzit numai povești tulburătoare despre cum unul și altul sunt proști, nesimțiți, muncesc ineficient, fac lucrurile prost, au rezultate doar pentru că au ajuns să cunoască anumite persoane etc. La un moment dat am ajuns să simt că am aterizat într-un grup exclusivit, elitist, care știe tot și are drept de judecată asupra tuturor. N-am auzit nimic de bine despre nimeni, nici măcar despre cei prezenți.

Pe la jumătatea cinei, unul dintre ei a primit un telefon și a plecat. Abia a apucat omul să închidă ușa în urma lui, că cei de la masă au început să discute despre cât de greșit e tot ce face omul respectiv. Că are rezultatele pe care le are doar pentru că se dă bine pe lângă niște anumiți cineva, că e, în esență, un prefăcut ordinar și alte asemenea. Am tăcut și am încercat să mănânc în liniște, deși mâncarea nu mai avea niciun gust. Mă scârbisem. Am plecat de acolo ferm convinsă că după ce am închis ușa, au început să vorbească despre mine la fel.

După două zile, unul dintre meseni își bea tacticos ceaiul împreună cu un om despre care povestea foarte înverșunat că e o jigodie și că nu merită niciun fel de atenție. Am trecut pe lângă localul în care erau și m-am prefăcut că nu-i văd. M-am simțit eu prost pentru conștiința (lipsă) a omului respectiv. N-am putut să nu mă întreb cum se suportă unii oameni. Cum pot să vorbească atât de rău pe alții și apoi să-i pupe cu pasiune în locuri umbroase?

Personal, am preferat tot timpul feedback-ul direct. Dacă cineva consideră că am făcut o tâmpenie, mi se pare de bun simț să vină să-mi spună în față. Dacă cuiva nu-i place comportamentul unui om, cred că-i cel mai ok ori să discute direct despre asta, ori să rupă legăturile cu respectivul și gata. Nu putem fi de acord cu toată lumea, e adevărat. Dar nici să ne apucăm să ne înjurăm pe la colțuri nu-i tocmai bine. Mai mult, dacă îți și dai seama că omul despre care aveai o părere proastă e defapt un om de calitate, nu fi ipocrit în continuare. Du-te și stai cu el la o poveste. Cred că-i cel mai sănătos și mai productiv de ambele părți, chiar dacă de cele mai multe ori nu ajungi să-i fi vreodată în viață cel mai bun prieten.

În fine. Mă opresc aici. Nu-mi plac curvele de oameni și, din păcate, se pare că tot mai des întâlnesc specimene din astea. Degeaba am încercat eu să rup legături cu unii și alții, afluxul de nesimțire pe care-l văd în jurul meu e mult prea mare.Cred că trebuie să mai lucrez puțin la gradul de nepăsare cu care tratez viețuitoarele din jungla asta.

*Denumirea de ”Decalogul Crețian” este marcă înregistrată Cristian Sitov