Despre Valentine’s Day, Dragobete și sfântul Einstein

Așa cum Valentine’s Day a intrat în sărbătorile noastre pe filieră americană, Dragobetele a venit de la ruși. Adică a ajuns la noi de la slavoni. Deși se tot trâmbițează că Dragobetele ar fi echivalentul român al Valentine’s day, sărbătorile reprezintă două lucruri distincte, fără nicio legătură între ele.

Valentine’s Day, sărbătoare de proveniență catolică, a fost inițial o zi în care se sărbătorea unul dintre primii sfinți catolici, pe nume Valentin. Toată conotația romantică de care se bucură azi a pornit de la Geoffrey Chaucer, în Evul Mediu, pe când erau la modă poveștile romanțioase cu cavaleri și prințese. Deci n-are nicio legătură cu ceva bisericesc sau sfânt și, în consecință, sărbătoarea a fost scoasă din Calendarul Sfinților, în 1969, când a și început să prindă amploare ca ”Ziua îndrăgostiților”.

Dragobetele are proveniență slavonă și o vechime de aproape 200 de ani, ceea ce reprezintă foarte puțin, dacă e să stăm să calculăm. Majoritatea lingviștilor sunt adepți ai teoriei conform căreia denumirea de Dragobete provine din slavonul Glavo-Obretenia, sărbătoare creștin-ortodoxă de rit vechi care marchează ”Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Dar, coincidental sau nu, sărbătoarea se suprapune cu una mai veche, românească, cea a venirii primăverii, o sărbătoare a reînnoirii, fertilității și revenirii păsărilor călătoare în țară, sărbătoare cât se poate de păgână.

Că există tot felul de mituri romanțioase și tot felul de legende care au dus sărbătorile unde sunt azi, nu-i de contestat. Dar asemănarea dintre ele este atât de trasă de păr, încât cred cu tărie că nici nu merită menționată. Putem spune, în cel mai bun caz, că ambele sărbători sunt rezultate ale evoluției omului și reminiscențe din perioada romantică, fie ea din Evul Mediu, fie din secolul al 19-lea (că la noi, la români, a ajuns mai târziu).

Trăim într-un secol în care ne vrem oameni inteligenți, cerebrali, care ne bazăm întâi pe știință, nu pe mituri și legende. Contestăm existența unui dumnezeu (în orice formă o fi el reprezentat pentru fiecare dintre noi), dar ne închinăm la zei păgâni, ca omul de acum 4000 de ani care, pentru că nu-și putea explica de unde răsare soarele, l-a numit zeu.

Să ne vedem fiecare de sărbătorile noastre, că marketingul are grijă să scoată bani din fiecare dintre ele. Numai să nu uităm că modul în care ne manifestăm credința în diverse zeități spune multe despre nivelul nostru de înțelegere a universului în care ne ducem traiul. Eu, una, propun să adăugăm în calendare câte o sărbătoare pentru Aristotel, Pitagora, Gauss și Arhimede. Dacă nu cer prea mult, i-aș vrea și pe Einstein, Newton, Bernoulli și pe Spiru Haret, că-i român de-al nostru. Nu de alta, dar aș vrea să văd cam câte clopote se vor cumpăra și se vor oferi cadou de ziua lui Gauss și câți vor înțelege că poate mai bine citești o carte despre subiect decât să dai banii pe-un obiect inutil.