Mă bucur că, în sfârșit, nu mai îngheț de frig dimineața, în drum spre birou. Chiar dacă uneori plouă (nu am înțeles vreodată aversiunea bănățenilor față de ploaie), prefer să merg pe jos vreo 20 de minute decât să iau tramvaiul sau un taxi. Deși susțin că e mai sănătos așa, recunosc că, de fapt, fac asta pentru că îmi place să iau pulsul orașului.
Totuși, exceptând câteva zile în care am surprins momente amuzante, de cele mai multe ori mi se întâmplă să fiu singurul om cu soare în ochi și zâmbet pe buze. Nu-s vreo naivă care are impresia
că universul e roz. Cred doar că dacă mă las copleșită de grijile din fiecare zi există posibilitatea să nu mai văd unde-i lumina de la capătul tunelului. Așa că refuz cu încăpățânare să mă încrunt și caut mereu tot felul de motive de a zâmbi.
Oamenii pe care-i întâlnesc în drumul spre birou par (din ce în ce mai des) a avea probleme capitale. Azi dimineață, spre exemplu, o mamă se plângea cuiva la telefon că nu mai are timp să-și facă unghiile din cauza copilului. Altădată, cineva drăcuia nevoie mare că i s-a stricat mașina și trebuie să meargă pe jos. Când am ieșit la prânz, în plină zi cu soare, n-am văzut niciun om cu zâmbetul pe buze. Din câteva zeci de trecători cu care m-am intersectat în 10 minute, toți erau încruntați. Un moș, în Piața Libertății, a început să se certe cu un muncitor că de ce nu i-a pus scândurile de trecere mai la stânga, să nu ocolească.
Drept este că avem cu toții probleme și că mereu ale noastre sunt mai importante decât ale celorlalți. Însă, uneori, am putea să nu mai căutăm hibe acolo unde nu vedem din prima ceva. Poate că unele lucruri chiar sunt bune și unii oameni chiar sunt frumoși. Dacă acceptăm că există și părți bune ale poveștilor pe care le auzim în fiecare zi nu înseamnă că suntem vreun fel de naivi fraieri. Înseamnă că alegem să nu ne încărcăm viața cu mai mult negativism decât e necesar și că am învățat să ne pese cu adevărat doar de acele lucruri care chiar contează.
Am uitat cum arată partea plină a paharului și e păcat. De cele mai multe ori ratăm esențialul concentrându-ne prea tare să găsim câte ceva de care să ne legăm. Poate că lumea nu mai este bună și frumoasă pentru că noi nu mai știm să fim buni și frumoși.
sursa foto
De asta ador să mă plimb cu Asha, pentru că văd mai mulți oameni zâmbind
Am obsevat și eu asta de ceva vreme. Și nici eu nu-s așa naivă cum par, însă atunci când ies de la cursuri și privesc spre cer, fie că-i ploaie sau soare, eu zâmbesc și mă bucur de secunda aia de libertate, în timp ce trag aer puternic în piept. Cum să nu zâmbești?
Partea plina a paharului exista atat timp cat ai invatat sa o ignori pe ceea goala, totul tine perspectiva sau de… experienta pe care am avut-o cu totii?
Tocmai de aceea sunt doua parti pentru ca nu exista una fara cealalta:)important este sa mentii un echilibru intre ele.
Cat adevar! Si nu inteleg, de ce atata suparare!? Viata e frumoasa, depinde de noi cum alegem sa o traim.