Probleme existențiale

Am obosit cumplit să mă prefac că totul este absolut minunat și că nu mă deranjează niciodată nimic. Nu-i ușor să râzi cu gura până la urechi când de fapt tot ce-ți dorești este să te ascunzi într-o văgăună și să nu mai vezi pe nimeni o vreme. Nu mai vreau să aud tot felul de aberații ale oamenilor care au fost obișnuiți să li se îndeplinească toate dorințele la comandă.

E numai vina mea că pun la suflet toate gunoaiele pe care le aruncă alții. Or fi ele născute din cauza frustrărilor, de nervi, de oboseală. Nu știu și nici nu mai vreau să mă intereseze. Din păcate, însă, de câte ori ridic receptorul și cineva începe să toarne gunoaie despre diverse subiecte eu mă întristez. Aș vrea să nu mai aud mereu cum unii și alții sunt victime ale diverselor situații. Oare nu se gândesc că problemele lor sunt unele fictive?

Există oameni care nu au cu ce își plătii chiriile, nu au bani de pâine sau de haine, ultima dată când au văzut un doctor a fost în clipa în care s-au născut (sau poate nici atunci). Există oameni cu probleme reale. Unii au datorii pe care nu le mai pot plăti în 3 vieți de acum, alții sunt bolnavi și nu se mai pot vindeca. Poate unora le-au plecat copiii de acasă de ani de zile și nu-i mai aud decât la telefon, o dată la câteva săptămâni. Poate au joburi jalnice, cu șefi jalnici, dar muncesc zi lumină să aibă ce mânca.

Să nu o las într-o extremă, am exemple și la îndemână. Mai ieri am văzut un om drag cum se chinuia să livreze munca la timp, pe când nici un fel de calmante nu-i puteau alina durerile. Tot zilele trecute am reîntâlnit un om care în urmă cu câțiva ani și-a pierdut unul dintre cele 5 simțuri de bază și a reușit să-și refacă viața cumva. Aseară, pe holurile unei case de cultură, îmi povestea un prieten cum speră să fie un tată model pentru că el a avut o copilărie foarte grea.

Și după toate astea, când îmi povestești că marea ta problemă existențială este că lucrurile nu se întâmplă cum vrei tu și când vrei tu, singura chestie care îmi vine în minte este că încă nu ai atins pragul de maturitate pe care îl pretinzi. Mai stai, mai gândește-te o dată, încearcă să vezi dincolo de propria persoană și înțelege că universul nu a început și nu se termină cu tine. Sunt sigură că viața ta va fi mai bună când vei realiza că ești, de fapt, un om iubit sincer, că ai un job la care alții nici nu îndrăznesc să viseze și că sănătatea ta de fier te ajută din plin să zbori exact unde îți dorești. Ești doar la început de drum. Nu-ți pune singur bețe în roate.

Uite, un cântecel. Tocmai l-am primit de la cineva care mi-a reparat Mojo-ul stricat de tine.