Îmi amintesc că tata îi oferea mamei mici atenții din când în când, fără să-i spună vreun calendar treaba asta. Buni chiar îmi povestea că bunicul meu s-a purtat cu ea exemplar în toți anii în care au fost împreună. Și-au fost mulți. A tratat-o ca pe o doamnă în fiecare zi și, dacă au apărut uneori divergențe de opinii, le-au rezolvat fără să uite o clipă ce înseamnă unul pentru celălalt.
Când eram la grădiniță, împreună cu soră-mea, ne umplem de lipici și tot felul de bucățele de material să îi pregătim mamei felicitarea de 8 martie și, de multe ori, pe drum către casă îi cumpăram câte o floare, să își amintească ce înseamnă ea pentru noi. Nu că n-ar fi știut, dar așa simțeam.
Am primit prima floare când aveam 15 ani. Era o zi obișnuită de toamnă și băiatul care mi-a adus-o tremura din toate încheieturile. A simțit el că vrea să-și manifeste afecțiunea și așa a considerat necesar s-o facă. M-a impresionat atât de mult că încă mai am în cutia de amintiri floarea aceea, uscată și presată într-un caiet vechi.
Și-apoi a explodat marketingul. Acum nu mai cumpărăm flori pentru că simțim, ci pentru că ne spune calendarul. Nu mai facem declarații de dragostem când avem noi chef, ci atunci când scrie că trebuie să le facem. Nu mai oferim o floare sau o felicitare la care am lucrat o săptămână. Cumpărăm inimi ieftine și urși de pluș roz, participăm la party-uri pline de inimi și sperăm să ne găsim jumătatea printre acei oameni singuri (sau nu) care au nevoie să audă într-o zi prestabilită că sunt apreciați, iubiți și că cineva, undeva, se gândește și la ei.
Obișnuiam să considerăm dragostea un lucru intim, pe care nu-l trâmbițăm în public și care, cu cât era mai puțin cunoscută de alții, cu atât era mai fascinantă pentru noi. Acum facem excursii la Veneția de Valentine’s Day, cumpărăm toate prostiile inutile pentru că așa cere norma și uităm ce este cu adevărat esențial. Ne declarăm iubirea pentru că o cere o normă socială, nu pentru că simțim nevoia să facem asta.
Eu și jumătatea mea mai bună ne petrecem seara cum petrecem fiecare seară de marți: împreună, povestind despre ce s-a mai întâmplat în timpul zilei, despre noi, despre planurile noastre. Eventual unul dintre noi va găti sau poate vom găti iar împreună. Și, dacă nu vom avea chef, comandăm o pizza și ne uităm la filme.
Voi cum vă petreceți ziua de azi și ce înseamnă ea pentru sufletele voastre?
Eu îmi fac treaba la birou, ca în oricare altă zi, şi abia aştept să se facă ora 5 ca să merg să mă arunc la un binemeritat somn 😀
Trist si trgiac este ca ne complacem in continuare, din teama de necunoscut, din teama de a ne depasi spatiul de siguranta, din oboseala si lipsa de energie si nu ne asociem sa alungam haita de hiene. Oare ce au grecii ca popor, in plus fata de noi? Mandrie? Hotarare? Respect de sine? Ar trebui sa luam exemplu celor care fac ceva, nu al celor care se lasa ingropati in mizerie Va doresc odihna placuta, politicienii isi vad de treaba lor!
O să începem prin a ne juca pe wii și, pentru că suntem în 14 februarie, o să ne uităm la un meci din Champions League, ca tot omul, nu? 😀
Ah, sa stii ca si eu am pastrat prima floare pe care am primit-o 🙂
Iar azi, e doar o zi normala in care anormal e sa vedem pe toti pereti si pe toate gardurile inimioare si dragoste superficiala, marketizata excesiv!
P.S: si noi gatim, in fiecare seara, impreuna! Si nu-i nevoie de zile speciale ca sa ne declaram iubirea ce o simtim… 🙂
ne-am petrecut-o impreuna…pur si simplu a trecut timpul pe langa noi, dar na..a contat ca am stat amandoi.