Să nu uiți

Fiecare are un vis. Unii vor bani, alții liniște, alții copii, alții prieteni. Defapt, fiecare vrea altceva, dar, în esență, toți ne dorim să adormim împliniți când va fi timpul. Muncim în fiecare zi sau devenim boemi în speranța că suntem cu un pas mai aproape de împlinirea visului pe care îl avem.

Uneori, ne trezim dimineața speriați de ziua care ne așteaptă. Altădată, avem atât de multă viață și atât de multă energie încât dimineața noastră trebuie împărțită cu cei dragi pentru că nu mai încăpem în noi de atâtea zâmbete. Important e să ținem minte că ne îndreptăm spre un ”ceva”, oricât de aproape sau de departe pare. Atât timp cât încă putem visa e bine. Cât nu ne ucidem speranța că va fi bine și că vom avea ceea ce ne dorim și pentru care luptăm, lucrurile sunt pe drumul normal și, vorba aia, dracu’ nu-i așa de negru cum pare.

Azi am cunoscut un om trist. Cel mai trist. Are 28 de ani și nu mai are vise. Familia lui a fost ucisă într-un accident de mașină. A rămas fără proaspăta soție și viitorul lor copil în mai puțin de 10 secunde. A scăpat doar el, printr-un noroc chior. Mi-a povestit toate astea cu ochii goi, cu vocea monotonă și resemnată. Mi-a spus că nu mai are pentru ce trăi și că, dacă până mai ieri credea în toate lucurile frumoase, acum nu mai crede în nimic.

M-a durut sufletul să-l văd așa, chiar dacă pentru mine e un necunoscut cu o poveste tristă. Mi-am dat seama că, de cele mai multe ori uităm să ne bucurăm de tot ceea ce avem în jurul nostru, fiind mult prea ocupați să ne plângem de sistem, de oameni, de lipsuri de tot felul. Când am ajuns acasă l-am strâns pe Lipton în brațe, mi-am făcut o cafea și mi s-a făcut dor de oameni de demult.  Știu că lumea mea e ok, se află în parametri normali și nu se poate să mă arunce cineva afară din sfera de bine. Nu azi.

Vă scriu și vouă toate astea, să nu uitați să luați din când în când o pauză și să vă bucurați de toate lucrurile bune care vă înconjoară. O zi cu soare!