Cu ocazia întâlnirii de 10 ani la care am participat în weekend am avut marea bucurie de-a mă revedea cu o parte dintre foștii colegi de clasă și de generație. Dacă inițial credeam că n-o să mai prea avem subiecte comune de discuție – doar am plecat fiecare în alt colț de țară, unii chiar în alte țări și viețile noastre s-au schimbat foarte mult – am descoperit cu plăcere că putem povesti ore întregi despre copilăria noastră.
Așa-i în orașele mai mici: colegii de liceu ți-au fost, în mare parte, colegi de grădiniță sau școală primară, astfel că ajungi să împarti cu ei o jumătate de viață, nu doar patru ani de liceu. A fost o surpriză plăcută să descopăr că fiecare a făcut ceva cu viața lui. Unii au job-uri bune, alții au business-uri proprii, unii au făcut copii, alții încă nici nu vor să audă de așa ceva. Oameni despre care credeam că nu vor face nimic cu viețile lor sunt acum bine, mersi, realizați. Alții, despre care credeam că vor ajunge foarte bine, s-au plafonat la un moment dat și și-au pierdut avântul. Dar, în mare parte, am descoperit persoane mature, cu capul pe umeri, în care se mai simte încă o adiere a copiilor zvăpăiați și problematici care obișnuiam să fim.
Am răs și-am depănat amintiri, unele de la școală, multe dinafara ei, mai ales de prin birturile de peste drum și de pe terenul de sport. Mi-am dat seama că diriginta noastră n-a avut viață ușoară cu noi și că ne-am chinuit profesorii într-un mare fel. Însă, surpriza a fost foarte plăcută când am descoperit că unii profesori (dna. Mihu mă bucur tare că ne-am revăzut!) ne-au iubit și ei, așa cum îi iubeam noi. Mă rog, marea noastră majoritate, că unii s-au simțit terorizați și amenințați cu câte-o corigență.
Și stau acum și mă gândesc la cum relaționam noi cu profesorii. Făceam prostii cu sutele, nici nu știu de unde aveam atâta imaginație să le inventăm. Însă ne-am respectat profesorii. Chiar și acum, după 10 ani, nu putem fi la per tu cu ei, chiar dacă unii ne sunt destul de apropiați de vărstă. Am prieteni mai în vărstă decât unii profesori, însă nu îi pot trta ca pe un egal. Încă mă uit în sus la ei. Sunt cei care m-au format și cei care m-au ajutat să devin omul care sunt azi. Oare generațiile de liceeni de azi cum vor relaționa peste 10 ani cu profesorii cu care azi se ceartă și se bat?
Da, noi suntem si am fost o altfel de generatie. Pana la capat am stiut sa respectam si o facem in continuare. Eu am avut un dirig foarte tanar, dar la care absolut toti inca si acum ne adresm cu Dl. Diriginte. Desi el ne-a dat voie sa il luam la per tu.