În una din săptămânile trecute aveam un chef nebun să mă răsfăț puțin. Îmi făcusem programare la Tips, în centru, cu vreo câteva zile înainte și așa simțeam nevoia să-mi las părul răsfățat, că parcă număram minutele până să plec spre stilist. Deși era sâmbătă, aveam câte ceva de făcut și spre seară se anunța o întâlnire cu cineva important pentru mine. Am făcut un calcul de timp și mă încadram perfect: vizita la stilist, apoi la pensat, acasă să-mi fac un duș, să mă aranjez, să-mi pregătesc o ținută drăguță și chiar să mănânc niște tiramisu înainte să mă întâlnesc cu omul. O zi superbă.
Însă n-a fost chiar așa. Aveam programare la stilist la ora 16:00. Am ajuns la 16 fără vreo 5 minute, m-a luat în primire un fel de tipă recepționeră. Cam pierdută în spațiu. Îi spun că am programare de la 16:00, la Sami, mă invită să aștept și își vede de ale ei. Pe la 16:10 apare numitul Sami, se scuză frumos că a întârziat și-mi spune că merge până afară și vine repede înapoi. Zic ok, 10 minute e de bun simț.
Apare de afară după încă vreo 10 minute, îi spune fetei de la recepție că încă nu a terminat cu clienta de dinainte și dispare în salon fără să se mai uite la mine. M-am enervat puțin pentru minunata tratație, așa că m-am hotărât să intru pe interneți până mai am de așteptat, că începusem să mă plictisesc de reviste cu freze și culori de păr. Întreb fata de la recepție dacă au internet și, dacă da, care e parola. Parcă i-am cerut să-mi împrumute sutienul de pe ea, așa s-a uitat la mine. Se răstește că nu au interneți și că pe ea n-o interesează din astea. Toată povestea după ce a trebuit să-i explic ce-i aia WiFi. Mă rog, nu toată lumea s-a născut știut într-ale tehnologiei.
Între timp s-a făcut 16:40. Încă nici urmă de Sami, recepționera s-a împachetat și a plecat acasă. Pe ușă programul e până la 16:00, dar se pare că oamenii mai fac și ore suplimentare. Unii dintre ei, cel puțin. Mă uit prin salon, întreb de Sami, era în spate cu clienta, o vopsea. Deci mai dura ceva timp bun până să termine. Așa că, la 16:50, când mi-am dat seama cum stau lucrurile, m-am împachetat și am plecat să mă pensez. Măcar atât, dacă cu părul nu am rezolvat nimic.
Am pierdut o oră așteptând aiurea. Și ar mai fi durat ceva, că până termina de vopsit, spălat, tratat, coafat la clienta aia, sigur mai treceau vreo 40-50 de minute. Mno să-mi spuneți voi dacă sunt absurdă când zic că nu mai calc pe la ei. Nu de alta, dar stilista la care am fost până acum, în Girocului, și-a respectat întotdeauna programările, cu întârzieri de maximum 10-15 minute, și alea urmate de scuze.
Eh, stilistii e mai speciali de felul lor 😛
Mai ales prin saloanele “de fite”, zici ca te duci pe banii lor, nu alta.
Daca vrei o tipa foarte faina, o gasesti aici: http://www.doinaivan.name/contact.html. Deja sunt a 3-a din birou care a fost la ea si abia astept sa mai treaca o luna sa merg sa ma vopseasca 😀
Asta clar e nesimțire. 10-15 minute, hai, 20 de minute așteaptă oricine dar atâta timp…Sau poate chiar a crezut că puteai sta acolo toată ziua și de aceea te-a tot lăsat să aștepți ;))
Nu stiu, zau, ce a crezut el, dar mie mi-a stricat ziua. Vroiam sa am o prezenta fabuloasa in seara aia si eu numai la parul care ar fi trebuit sa fie magnific ma gandeam. Oribil personaj!
e ceva normal sa astepti 40-50 min la un stilist…de-asta eu nu-i “folosesc” 🙂 , apropo…sper ca e buna mancarea acolo unde vrei sa ma duci luni/marti :D, nu accept esecuri :))
imi place mesajul de mai sus :D:D:D =)))
Eu dupa 15 min de asteptare las balta orice intalnire si plec. Nici nu stiu de ce te-ai incapatanat sa astepti atata?!
Cam așa fac și eu de obicei. Dar am vrut să văd până unde merge nesimțirea omului. Evident, după o oră n-am mai avut răbdare să continui experimentul. Note to self: nu mai pierd timpul aiurea altădată.
Oi oi…groaznic! Groaznic, iti spun! Nu aveau internet wireless? Aia nu-i Timisoara pe care o stiu eu…