Oameni și jocuri

De când am descoperit calculatorul, pe vremea HC-ului, m-au fascinat jocurile. Defapt dinainte, dar acum despre cele pe calculator vreau să vorbesc. De când aveam casete care scoteau un zgomot ciudat, până când am descoperit Pirate Bay, dar mai ales pe urmă, am fost fascinată de jocurile pe calculator. Poate sună ciudat pentru o fată. Dar le ador.

Am la activ trei ani de Lineage (da, pe oficial) și aproape doi de World of Warcraft (tot pe oficial, clar). Însă de-a lungul timpului am jucat toate prostiile de pe planetă. De la Mario și Tetris, la Call of Duty, Age of Empires, Heroes, NFS, GTA, Oblivion și multe, multe altele m-am jucat mult. Încă mă joc.

Singura problemă e că, inevitabil, după ceva timp mă plictisesc grav. La început joc cu pasiune. Abia aștept să descopăr jocul, să cochetez cu diverse strategii (unde e cazul), să mă abandonez lui. Îmi place să simt cum câstig teren și cum se dezvăluie în fața minții mele cele mai subtile chestii.

Din păcate, am dezvoltat o atitudine asemănătoare față de mai multe aspecte din viața mea. Cunosc pe cineva nou, mi se pare fascinant. Mă joc o vreme cu situația, lansez tot felul de provocări, ajung să cunosc omul destul de bine, după care încep să mă plictisesc. Acum știu că oamenii nu-s chiar ca un joc pe calculator și-ți pot oferi noi și noi provocări. Dar, în esența lor, sunt simpli. Când ajung să mă simt foarte confortabil lângă cineva nu mai am aceeași curiozitate să-l descopăr. Excepție fac cazurile care mereu sunt surprinzătoate. Dar și asta e ca un joc pe calculator. Există jocuri de care te îndrăgostești iremediabil și care ți se par fascinante oricât de mult le-ai juca. Nu ține neapărat de mine să mă chinui să descopăr ceva fascinant. Ține de el sau de ei, mă rog.

Momentan pot spune că tocmai am terminat un joc. Nu pe calculator. Mi-am dat seama că am început să mă plictisesc. Cred că e momentul să încep unul nou. Problema-i că mi-e foarte lene. Cred că o să-mi iau un joc pe calculator nou, să mă țină ocupată cel puțin câteva săptămâni.