Doctorand. Un statut de invidiat de toţi cei ce-şi doresc să ajungă profesori la un moment dat. Un fel de promisiune că, dacă îţi vezi de treabă şi înveţi serios ca în facultate, o să ajungi să predai cot la cot cu cei care odată îţi hotărau statutul de integralist şi bursier şi o să contribui activ la educaţia viitorilor studenţi. Nu chiar.
Într-avedăr există doctoranzi care se spetesc învăţând, pun pasiune în ceea ce fac şi, atunci când predau, aduc un plus de valoare. Dar, recent am descoperit câteva cazuri de doctoranizi mai…aparte. Iau exemplul cel mai la îndemână.
Studentul mediocru cu aspiraţii de eminent. Se chinuia să intre în examene, că nu îl vedeai la şcoală cu lunile şi profesorii cam strâmbau din nas când era vorba să aducă temele copiate de pe internet. Abia reuşea să treacă anul. E greu când costă mult, aşa e. Unii învaţă, alţii se descurcă. Bravo lui, n-am nimic cu oamenii descurcăreţi. Licenţa cumpărată, examenele la fel, ca-n mândrul nostru sistem universitar românesc.
Trec anii, studenţii obişnuiţi, care au mai şi învăţat şi au făcut câte un master, au găsit un job, unii şi-au deschis ceva firme. Fiecare a muncit cât a putut şi încă trage să-i fie bine.
Prietenul nostru mediocru cu pretenţii de eminent e doctorand acum. La aceeaşi facultate în care plângea la uşile profesorilor să-l bage în examene şi să-i dea o notă de trecere. Nu-i încă în stare să îţi spună clar ce-i cu materia aia pe care, apropo, a ajuns s-o predea între timp. Că de ce ar fi? Cum el a putut să cotizeze şi să treacă prin şcoală ca gâsca prin apă, pot şi alţii. Doar sunt mulţi şi proşti. Nu-i interesează decât o diplomă la dosar, că oricum nu fac nimic cu şcoala în ziua de azi.
Mă gândesc serios la viitorul copiilor mei. Cum ar fi să înveţe limba română de la un profesor care copia de la mine la fiecare examen de gramatică? Unde naiba am ajuns de ne batem joc de noi şi de viitorul copiilor noştri în aşa hal?
cunosc cazuri din cele descrise de tine.
si mai cunosc cazuri ale fostelor mele colege de facultate care nu intelegeau nimic din materie( facultate de constructii), toceau tot, erau tot timpul crizate, proiectele le copiau de la cei care intelegeam/intelegeau si isi luau examenele cu note mari din cauza pilelor.
draga tati’ nu intelegea ce scrie, dar merita 10 pentru efort.
si ma regasesc in acelasi gand trist: pe copiii mei cine o sa ii invete ceva?
Da, mă. Asta cu 10 prentru efort eu n-am priceput-o niciodată. Ori ştii, ori nu ştii. Pentru efort hai că-ţi iei un 5 sau 6, cât să nu zici c-ai muncit degeaba. Dar 10? În ce lume?
Dar de doctoranzi, colegi de ai mei de doctorat, care, scosi la tabla in anul I de doctorat de profesor, nu cunosc nici cele mai simple chestiuni, spre exemplu nu iti pot arata punctul de intersectie a doua curbe (a cererii si a ofertei), ceea ce se invata la liceu cand se face economie, parca printr-a unspea, de din astia ai auzit?
Sau de alti doctoranzi care copiaza la orice examen la doctorat cu cartea pe masa sau, cand isi sustin proiectul de cercetare, nu reusesc nici macar de pe propriile slide-uri sa citeasca, iar la bibliografie trec wikipedia?
Sau care atunci cand trebuie sa iti vorbeasca de economie, iti vorbesc despre drept, pentru ca in mod intamplator aceasta este facultatea pe care au reusit sa o termine, dar acolo n-au fost primiti la doctorat… Sau care iti prezinta pe post de referat o insailare idioata de texte copiate de pe site-ul Prefecturii din Arad, un fel de ghid informativ pentru cetateni, dar tie ti-l vand pe post de referat stiintific?
Aaaa, ma opresc aici… Dar multumesc ca mi-ai oferit, involuntar desigur, o platforma sa imi vars nadufu dupa 1,5 ani de asa zis doctorat…
Cât de trist e tot ce povesteşti. Dar, din păcate, exemple din astea sunt destule. Ar trebui să vorbim mai des despre ele. Şi, cumva, să luăm noi atitudine. Altfel va fi vai de copiii noştri.
Mda. Atât comentez acum, ştim noi de ce.
Mno aşa. Restul la o bere :))
Mda, la o bere va povestesc mai multe, ca acolo riscu sa ma enervez e mai mic 🙂
pai sa faca copii “Automatica si Calculatoare” ca acolo am numa exemple bune!
Copiii cred ca vor invata romana doar acasa, ca la scoala vor avea de tocit pe alte graiuri. Da’ mai e vreme pana atunci.
Hai sa fim seriosi> stiu o serie de persoane care s-au apucat de doctorat doar pentru o marire de salariu. Acum e criza si sporurile pentru studii s-au taiat acele persoane isi dau cu capul de pereti. Motivul> au pierdut timpul pentru minunatele lor studii.
ahahaha. asta-i buna. ar trebui dezvoltat subiectul
In pana mea, Cretule! Iar mi-am adus aminte de nervii si dracii pe care i-am avut la mirifica “Sesiune de comunicari stiintifice” …
Din pacate stiu si eu persoane care se inscriu la doctorat, doar de dragul bursei, care are cam aceeasi valoare cu un salariu modest.
Dar eu totusi vreau sa cred ca exista si doctoranzi romani exceptionali, indiferent ca studiaza in Romania sau in alte tari straine si indepartate 🙁
Există, că de-asta am şi scris mai la început de articol că unii sunt excepţionali şi aduc un plus de valoare sistemului de învăţământ. Păcat că-s puţini.
Mie mi-e doar frică de viitorii medici care acum trec examenele forțând un sistem stricat bazat pe șpagă și bluștuț.
Că dacă dascălii sunt bătuți în cap, ne mai descurcăm noi. Poate.
<?php
$d=date("D")
if ($d=="01.01.2050")
echo "Don’t panic. Doctors will be good and worthy";
else
echo "Leave the country if you’re sick!";
?>
Numa’ zic.
Si nu e vorba doar de viitori profesori… cam peste tot se trece cum se trece si nu se invata nimic, se da spaga se pune o pila si uite asa cineva fara experienta e angajat undeva unde e nevoie de anumite cunostinte.
Zicem noi ca profii astia batrani au cam dilit cum ne forteaza cu invatatul si trag de noi, insa ei nu vor decat sa ne ajute… si totusi un prof tanar care merge prin cluburi, care zice bancuri si care ne da drumu mai repede de la ore… e mai apreciat. Fail!
Un doctor in … mi-a pus 3 (TREI, pentru ca cifrele nu au capitalize) virgule intre subiect si predicat intr-un articol de 5 paragrafe.
Am fost foc, rosu, furios, dezamagit, resemnat, trist, apoi am devenit indiferent. Atat.
Va pot spune cu mana pe inima ca nici facultatea, nici masteratul, nici doctoratul nu mai sunt nimic din ce insemnau odata. Astazi oricine face facultate, orice shaormer are masterat si orice om cu bani isi poate face doctoratul daca doreste hatarul asta (pt. ca un an costa de la 5000 de Lei in sus).
Cand m-am inscris insa la doctorat, la 25 de ani, ma plangeam profesorului meu ca pentru mine, teza de doctorat inseamna o munca ce ar trebui sa exprime o cercetare de ani de zile in acel domeniu. S-a uitat la mine cu ochi blanzi de dascal si mi-a zis: “Fugi, de-aici!”.
La doctoratul meu am pus osul pana mi l-am zdrelit, am suportat o gramada de birocratie, am cercetat pe cont propriu de mi-au iesit ochii, am adunat multe nopti nedormite la activ si multi oameni cu care nu mai pastrez legatura, am slabit multe kilograme, am renuntat la multi si la multe timp de 3 ani… Nu-mi pare rau si ma mandresc cu asta, pentru ca pentru MINE era important sa fac in asa fel lucrurile. Macar eu nu sunt doctor din acela care lucreaza la buticul din colt!
Buna, sunt Oana BARBU, doctor in filosofia comunicarii:)
Da, Oana, dar asta esti tu. Si inca vreo 2-3 oameni misto. De-ar fi toata lumea ca voi, ar fi prea bine.
Crisu, ideea e ca daca vrei faci. Invatamantul e foarte lesne in ziua de azi si chiar cred ca scoatem batuti in cap pe banda rulanta. DAR, tot noi suntem de vina.
Asta e doar o fatada: intrebati-va si cine au ajuns sa conduca doctorate si asa veti vedea un intreg. Doctoranzii ii reprezinte pe indrumatori lor. Mai rau: in noua lege a invatamantului nu trebuie sa fii profesor universitar sa conduci doctorate. Asa ca nivelul va fi si mai scazut! Succes!