Nu-mi place să aștept oamenii atunci când trebuie să mă întâlnesc cu ei. Nici să întârzii nu-mi place, deși uneori, când mă întâlnesc cu prietenii foarte apropiați sau cu al meu om drag, se mai întâmplă să trag puțin de timp și să abuzez de sfertul academic. Dar, în general, când vine vorba de întâlniri serioase și business, nu întârzii și nici nu-mi place să aștept.
Când eram în liceu, nu înțelegeam cu e posibil ca într-un oraș pe îl traversezi în 40 de minute să întârzie cineva mai mult de 10-15 minute. Aveam un prieten care mereu ajungea la întâlnirile cu gașca după o oră. Cam pe când noi ne întâlneam, el abia întra în duș. Așa sunt unii, mai vedete.
Apoi, când am venit în Timișoara, am început să pricep că a stabili o întâlnire ”peste 2 ore” e chiar de bun simț. Îți ia 40 de minute să-ți faci un duș, să te aranjezi, să te pregătești și cel puțin 30-40 de minute să ajungi, pe jos, undeva, mai ales dacă nu stai fix în centru. Dar totuși, să întârzii mai mult de 15-20 de minute tot mi se pare inacceptabil.
Vă povestesc toate astea pentru că în ultimele 2 săptămâni a trebuit să mă întâlnesc cu mai mulți oameni care au pretenția de a fi considerați ”oameni de afaceri”. Etica în business spune să ajungă toți la timp la întâlniri. Nu cu 20, 30, 40 de minute întârziere. Apogeul a fost atins ieri când, după ce am așteptat 25 de minute după un om care nu mai venea, am plecat. L-am sunat înainte, mi-a respins de două ori, am considerat că se anulează întâlnirea. După aproximativ încă jumătate de oră mă sună să-mi spună că a ajuns și că eu unde sunt. L-am informat că e a doua oară când a trebuit să aștept după el mai mult de 15 minute și că am plecat, că aveam altă treabă. Omul a rămas stupefiat că am avut nesimțirea să plec.
Acum vă întreb pe voi: ați putea avea încredere să lucrați cu cineva care nici măcar la primele întâlniri nu poate ajuge la timp și nici măcar nu anunță? Mă gândesc c-or întâria și cu plățile, că doar ce contează 2-3-5 luni întârziere?
cristina, tu nu intarzii? :))
Aici se potriveste fraza din LOTR doar putin modificata.
“Cristina nu intarzie niciodata. Ea ajunge exact cand isi propune sa ajunga!
Dan citesti bloguri? Sunt profund impresionata ca imi comentezi la un articol atat de important pentru mine. Tocmai tu :))
Eu intarzii mereu, peste tot, cu oricine m-as intalni. Asa ca, de regula imi fixez intalnirile in reminder cu jumatate d eora mai devreme. De vreo cateva luni functioneaza smecheria.
Ideea e,Cristina ca si eu as fi plecat, chiar daca sunt o intarziata… jumatate de ora e un timp pe care nu-l mai recuperezi.
Cre’ că ţi-am mai zis că mie nu-mi place treaba cu întârzierea. Posibil că mi-am mai revărsat nervii şi pe blog. Mai mult ca sigur.
Dă-l încolo, să se înveţe minte. Sau să sune. Ce? Timpu’ tău nu-i pe bani?
Aici in Bucuresti, unde stau eu, pretextul principal cand cineva intarzie e “traficul”. Ceea ce e absurd, pentru ca traficul e cam acelasi in fiecare zi: e de asteptat ca la ora x sa fie aglomerat, deci se presupune ca stii ca trebuie sa pleci mai devreme.
La un moment dat ma enervam teribil cand cineva intarzia, eu fiind punctuala de felul meu; acum am renuntat sa le fac morala oamenilor, ca oricum vorbesc degeaba. Asa ca am mereu o carte cu mine si timpul de asteptare devine mai placut 🙂