Sunt genul de om care nu crede în cure de slăbire ce te transformă în fotomodel în două săptămâni. Am avut ocazia să văd dereglări grave de metabolism în cazul fetelor care țineau tot felul de diete în timpul facultății. Știu și vreo câteva care au ajuns să sufere de anorexie, tot din cauza curelor de slăbire. Nu sunt adepta înfometării și toate curele care te pun să mănânci un ou fiert și-o frunză de salată au picat din start. M-am ferit de ele tot timpul pentru că mi s-au părut niște imbecilități.
Pe partea celalaltă, trebuie să recunosc că nu sunt cea mai activă persoană din lume. Adică da, nu dorm și muncesc destul de mult, dar asta nu-mi mobilizează mușchii și nici nu-mi transformă abdomenul în unul de sportivă profesionistă. Cred că-s cele mai nesănătoase două sporturi pe care le poate practica cineva.
Totuși, odată cu luna ianuarie am început să țin o cură de schimbare de metabolism pe care am văzut-o aplicată la Andra acum câteva luni. Am strâns ceva kilograme în plus anul trecut și nu mă mai simțeam prea bine în pielea mea. E o cură care nu mă obligă să mănânc cât un somalez în timpul postului, nu îmi impune să mănânc la ore fixe și nici nu-mi trece în meniu chestii dubioase pe care nu le-aș da nici unui câine vagabond pe stradă.
E destul de simplu. Am renunțat complet la carbohidrați și zaharuri, la sucuri carbogazoase și alcool și am început să fac un minim de mișcare. A se citi mers pe jos, urcatul și coborâtul scărilor și câteva ture de bazin, mai mult spre răsfățul meu.
Primele două săptămâni au fost cele mai grele. Cred că am visat paste și pizza de toate sortimentele. Într-o noapte chiar am visat un râu mare de Cola (da, am fost genul de persoană care consuma minim 2 litri de Cola/ zi). În plus, m-am văzut într-o postură foarte dubioasă când, noaptea la 1 i-am cerut barmanului apă plată în loc de vodkă cu suc de mere. În rest, totul a mers foarte bine.
Am înlocuit Cola cu ceaiuri, pastele cu diverse legume, carne de pește și pui și am renunțat la chestiile de ronțăit. Pentru că nu-mi place să mănânc zilnic același lucru, am apelat cu încredere la ceva rețete de pe ebucătăria.ro. Am slăbit 9 kg până acum și mai am încă 2 săptămâni până termin cura. Estimez un maxim de 11 kg în minus, un tonus de milioane și un ten care arată mult mai bine. Recunosc, am combinat cura asta cu un tratament pentru stomac, care oricum mă obliga să țin un anumit regim. Din fericire, s-au combinat de minune. Uneori mi-e poftă de înghețată, dar mă gândesc că nu mai am mult și pot să savurez în curând o magnifică înghețată de ciocolată. După care știu că vreo două luni nu mai am poftă de ea.
Mulțumesc, deci, Andrei pentru dietă și pentru încurajări. Dacă vreți și voi rețeta, dați de știre. 10-15 kg în minus în mod sănătos, în doar 8 săptămâni, zic că nu-i de ici de colo. Mai ales că după dietă nu mai pui kilogramele la loc, că organismul nu mai cere toate chestiile nesănătoase cu care l-ai obișnuit.
Later edit: Dieta o găsiți aici și câteva sfaturi utile despre cum să vă păstrați în formă după ce ați ținut dieta, găsiți aici.
Me, me!
0 likes
+ 2, rogu-te D
0 likes
Ioi, tu, felicitaţiuni maxime.
Ar trebui să menţionez că io, care am avut de unde da jos, am dat în total 15 kile pe parcursul săptămânilor, plus în 5 kile în lunile ce-au urmat – când nu mai ţineam cura, dar mi-am păstrat mare parte din obiceiuri.
De asemenea, sunt şi oameni la care nu funcţioneşte. Dacă după 3 săptămâni nu se întâmplă nimic, o laşi şi faci altceva.
0 likes
Si mie, si mie te rog 🙂
0 likes
Wow, asta este minunat. Chiar eram în căutarea unei astfel de diete…e pentru prima dată în viața mea când m-am hotărât să țin o dietă :)) Întrebare: faci și ceva mișcare sau doar dietă și atât?
1 likes
Minim o oră de mers pe jos în fiecare zi, urcatul și coborâtul scărilor și înot de trei ori pe săptămână câte 50 de minute. Cred că pot spune că nu fac sport mai deloc. Dar cura îți dă energie și o să-ți vină natural să ai mai multă activitate fizică.
0 likes
Ba faci si sport 🙂
Si mersul pe jos e o forma de miscare, chiar daca moderata.
0 likes
se poate manca mamaliga ? multumesc
1 likes
Felicitări maxime!
Aş avea şi eu nevoie de dieta minune te rog! 🙂
0 likes
Nu exista dieta magica.
0 likes
Felicitari! Astazi fac si eu o luna de cand mi-am schimbat stilul alimentar si m-am apucat de sport. Sunt si eu curioasa de reteta pe care ai aplicat-o. Succes cu (putinele) kg ramase in plus. 🙂
0 likes
te rog trimite-mi si mie dieta ! Merci frumos!
0 likes
Si eu vreau 😀
0 likes
Fetelor, aveți mail. Bafta si va astept peste 2 luni sa-mi spuneti ce rezultate ati obtinut. Sa ne citim siluete!
2 likes
as dori si eu dieta daca se poate.
1 likes
Te rog sa-mi trimiti si mie reteta. Multumesc!
2 likes
Foarte frumos, mai ales ca ai avut vointa sa treci peste pofte…
0 likes
Si eu vreau dieta minune. Tre sa scap de cele 10 kile ramase de la pregnancy :(. Am pus pe mine 26 de kile in 9 luni si mai am 10, dar s-au incapatanat sa ramana mai ales pe burta :(. Asa ca HELP! 🙂 Danke!
0 likes
Buna si mult succes la mentinere! As dori si eu sa tin aceasta dieta. Multumesc!
0 likes
Vreau si eu, vreau si eu, vreau si eu!
0 likes
Troll :)). Tie ti-ar trebui o cura de Timisoara si niste beri cu niste oameni de pe aici. Lasa fetele sa fie fericite.
0 likes
Si apropo, fata draga, chiar toate prietenele tale au 10-15 kile in plus?
1 likes
Si mie si mie :). Merci mult!
0 likes
Buna! Trimite-mi si mie dieta ta, te rog!
Mersi frumos! :* 🙂
1 likes
Trimite-mi si mie dieta, te rog!
Mersi mult! :*
0 likes
Am trimis si catre celelalte doritoare. Aveti mail. Bafta!
0 likes
Buna ,te rog trimite-mi si mie reteta .Tin fel de fel de cure de slăbit si nimic…..,
0 likes
Buna Theodora, Cristina a pus intr-un comentariu dieta ei :
https://cristinatm.net/2011/09/09/slabeste-sanatos/
De cind vrei sa incepi dieta?
Eu am inceput-o de azi…………sper sa o pot duce la capat
Succes!
0 likes
I’m impressed ! Pot sa am si eu dieta ta? Please.
My email is: Lisa.ancuta@hot mail.com
Thank you very much( multumesc mult)
Lisa
0 likes
Dieta o găsești în link-urile de la sfârșitul articolului. Baftă! 🙂
1 likes
buna Cristina TM trimite/mi si mie te rog dieta …facebook carmen ciobanu trohanel.multumesc
0 likes
Si eu vreau! Sincera sa fiu mi-e greu sa cred ca ai slabit atat de mult intr-un timp asa scurt; ma faci curioasa 🙂 Mult spor in continuare!
0 likes
Buna, as vrea si eu dieta . Multumesc.
1 likes
plsss, salveaza-ma! :)) am cam muuulte de dat jos!!! 🙂
0 likes
As vrea si eu ‘reteta’ pentru slabit! Suna foarte bine 😛
1 likes
chiar e interesant de vazut , ca tare greu mai este cu aceste diete. as vrea si eu daca se poate aceasta reteta.multumesc
0 likes
Evident, o vreau si eu. De cand imi tot propun sa traiesc mai sanatos!… 😉
Totusi, am o curiozitate, de ce nu o poti publica pe blog ca sa nu fie nevoie sa trimiti mail-uri tutuor? 🙂
0 likes
Clar vreau si eu !! :))
1 likes
as dori si eu reteta felicitari
1 likes
Da si mie ca-s curioasa 😀
0 likes
Buna! As dori si eu reteta, te rog.
Merci mult!
0 likes
buna,vreau si eu reteta,te rog.multumesc
0 likes
Salut! As dori si eu reteta. Multumesc mult 🙂
0 likes
Me 25 (aprox.) :)) mulţumesc de dinainte:)
0 likes
Te rog trimite-mi si mie dieta. Multumesc!:)
0 likes
Imi trimiti si mie dieta te roooog !!!!
0 likes
Vreau si eu reteta asta minune, am de slabit mult cel putin 25 kga sa ca heeeeeellllllp.Sper sa functioneze si al mine
0 likes
Te rog frumos sa-mi trimiti si mie dieta! Multumesc!
0 likes
buna!in primul rand vreau sa te felicit pentru performanta pe care ai atinso si eu ma numar printre fetele care vor reteta minune…succes in continuare.astept cu nerabdare dieta:*
0 likes
multumesc foarte mult pentru dieta.ne auzim peste 2 luni si va zic ce rezultate a avut la mine
0 likes
Cu multa placere. Tin pumnii 🙂
0 likes
buna.as vrea si eu reteta daca se poate.multumesc
0 likes
Buna Cristina poti sa imi tr si mie dieta pe mail k am 80 de kg si am 23 de ani si vreau sa slabesc pupici
0 likes
Găsești în articol link către dietă.
1 likes
Am trimis tuturor. Bafta!
0 likes
vreau si eu reteta…ms
0 likes
si eu…
0 likes
Te rog poti s amai trimiti odata cura, la mine nu a ajuns nu stiu din ce motive si chiar am f mult de slabit 25 kg, vreau ca baietelul meu sa fie mandru de mamica lui cand va constientiza acest lucru.Multumesc frumos
0 likes
Buna Cristina! Vreau si eu dieta!!! Fix peste o luna am revederea de 10 ani de la terminarea liceului. Si, in anii astia am pus pe mine…vreo 15 kg! Numai o dieta “minune” m-ar putea ajuta! Sa stii ca fac si sport, circa 40 de min, de 4 ori pe saptamana. Te imbratisez. Si iti multumesc anticipat!
0 likes
vreau si eu dieta :D!mersi in avans!
0 likes
Buna Cristina , felicitari pentru kg in minus si spor in toate . Am si eu rugamintea daca se poate sa imi trimiti si mie dieta ta minune . Chiar am nevoie mare . Multumesc anticipat si sper sa ne auzim cu vesti cat mai bune .
0 likes
trimite-mi si mie dieta te rog.mersi
0 likes
As vrea si eu dieta. Merci!
0 likes
as dori si eu dieta… te rog frumos.
0 likes
Hehe.. vreau si eu dieta.Multumesc
0 likes
Te rog trimite-mi si mie dieta! Incerc de mult timp sa fac o schimbare insa din pacate nu am reusit pana acum! Multumesc frumos si felicitari!
0 likes
wuaii stiu ca e cam mult de cand ai postat articolu dar poate poti te rog sa imi trimiti si mie dieta ca de o luna tot fac miscare si am renuntat si la dulciuri si tot nimik…poate am mai mult noroc cu cea propusa de tine. ms mult de tot. 🙂
0 likes
Salutare,
Citititor din cand in cand de-al tau, mare ca ursu…. evident si eu vreau reteta asta :D.
Multumesc.
0 likes
Salut,
Vreau si eu pe mail detalii despre programul de trait & mancat sanatos.
Mersi 🙂
0 likes
.. de data asta, cu adresa de mail corecta 🙂 Pe aceasta ultima adresa 🙂
0 likes
Imi surade ideea si in plus nu mi-ar strica nici mie niste schimbari.
So, daca ai timp, te rog trimite-mi si mie un mail cu dieta asta.
Thank you ! 😀
0 likes
Si eu vreau dieta asta, te roooooog !
0 likes
Ti-as ramane recunoascatoare daca mi-ai putea trimite si mie cura de schimbare a metabolismului. Mersi frumos !
1 likes
Poti te rog sa-mi trimiti si mie aceasta reteta?
Multumesc,
Alina
0 likes
So can i get it please?:)
Eu am renuntat de o luna la prajeli,acidulate si dulciuri si am slabit 5kg mancand (mai) sanatos dar vreau si reteta ta. Thanks!
0 likes
Trimite-mi si mie cura de schimbare a metabolismului te rog!
0 likes
cu efect intarziat iti cer si eu cura si promit sa ma tin de ea si sa te anunt de rezultate. imi va fi greu fara dulciuri, dar sper ca voi fi mai happy dupa
0 likes
trimitemi si mie cura te rog:d
0 likes
Buna, te rog din suflet sa imi trimiti si mie cura-minune, sunt pur si simplu disperata. Multumesc anticipat
0 likes
diresc si eu dieta! te pup
0 likes
doresc si eu dieta!* te pup.mersi
0 likes
as vrea si eu dieta te rog
0 likes
Buna.Imi trimiti si mie cura de slabire te rog.Mersi
0 likes
Buna,
Imi spui si mie reteta te rog?
Merci anticipat
0 likes
As dori si eu dieta daca se poate, te rog! Mersi
0 likes
Buna! M-au atras cele descrise de tine, asa ca as vrea si eu dieta, te rog frumos. Multumesc anticipat!
0 likes
Si eu o vreau,te rog sa mi-o trimiti si mie,as avea nevoie maxima de ea 🙂 ms mult
0 likes
As dori si eu dieta probata de tine, multumesc frumos!
0 likes
Buna! Vreau si eu dieta, te rog. Multumesc mult.
0 likes
Felicitari! Imi poti spune si mie reteta,te rog. Multumesc!
0 likes
salut!! vreau si eu dieta!!! plzzzzzz….am mare nevoie! merci muuult!!:X
1 likes
Imi poti trimite si mie aceasta reteta minune? Felicitari pentru rezultate!
0 likes
as dori si eu reteta.
0 likes
As dori si eu aceasta dieta. Desi am incercat o gramada pana acum si tot degeaba…Multumesc!
0 likes
te-as ruga si eu sa mi-o trimiti! vreau sa o incerc,multumesc!
0 likes
TE ROG FRUMOS trimite și mie rețeta că mi se pare foarte foarte interesantă și vreau să o încerc…MULȚUMESC mult!!!
0 likes
Felicitari pentru decizie si multa bafta. Dieta si cateva sfaturi gasesti in articolul “Slabeste sanatos”. Cauta-l din search, ca il gasesti pe blog. Daca mai ai intrebari despre dieta poti sa imi trimiti si mail, oricand. Iti raspund cu mare placere.
0 likes
Salut! Felicitari pentru kilogramele in minus! As vrea si eu sa incerc dieta. Te rog frumos, mi-o trimiti si mie? :3 Multumesc anticipat!
0 likes
buna.te rog sa-mi trimiti si mie dieta. am ffff multe kg de dat jos. mersi anticipat.
0 likes
Eu am slăbit in jur de 6 kg mancand o data pe zi si atunci Putin in cam o săptămâna
1 likes
Personal nu prea sunt de acord cu metodele astea de slabit prin infometare. Iti strici echilibrul intern si stomacul. Nu recomand, chiar daca pe moment te simti bine facand asta. Poti intreba si un nutritionist, va fi de aceeasi parere cu mine. Indicat ar fi sa gasesti un echilibru intre ce, cand, cum si cat mananci.
0 likes
Vreau si eu dieta…pls…e prima oara cand m.am hotarat sa tin o cura…bafta mie 😛
0 likes
Te rog trimite-mi si mie cura.
Merci.
0 likes
Salut. Vreau si eu dieta . Multumesc 🙂
0 likes
Te rog trimite-mi si mie dieta. Multumesc.:)
0 likes
Salut! Cura o găsești în acest articol https://cristinatm.net/2011/09/09/slabeste-sanatos/. Pentru că mi-a cerut-o foarte multă lume, am decis să o public, pentru a fi mai ușor accesibilă oricui. Baftă!
0 likes
Buna, Cristina, te rog sa-mi trimiti si mie dieta, daca poti. Iti multumesc foarte frumos.
Irinel
0 likes
Cristina, te rog sa ma scuzi, nu am vazut de la inceput linkul. Multumesc foarte mult!
Irinel
0 likes
Am ramas destul de uimit de faptul ca aceeasi dieta am aplicat-o si eu. Nici nu cred ca se poate numi dieta, ci un stil de viata mai sanatos. Fara prajeli, paste, sucuri, dulciuri si lucruri de rontait + sala de pe la 6 pana pe la 7 si jumatate. De la 110 la 95 in aproape 2 luni 🙂 ma gandesc sa mentin stilul asta de viata mereu pentru ca ma simt bine in pielea mea acum 🙂
0 likes
chiar e interesant de vazut , ca tare greu mai este cu aceste diete. as vrea si eu daca se poate aceasta reteta.multumesc
0 likes
Trimite-mi te rog si mie dieta..plisssss
0 likes
Bau 🙂
Dupa cum am dat zvon aseara – mai ales dupa dezmatul cu echipa Foodcrew – am “aterizat” si eu pe blogul tau ca sa ma bucur de minunata ta cura de slabire. Please, will you send it to me via e-mail? Thanks. Kisses
0 likes
buna ! as vrea si eu reteta ; am nascut 2 baietei si as avea nevoie sa dau ceva kg jos
merci frumos
0 likes
La multi ani! Si la multe kg in minus! Va rog frumos, si eu vreau reteta! Ma incurajeaza rezultatele dvs.reale sa ma apuc de ea. Am mare nevoie! Va multumesc! Spor tuturor!
0 likes
La multi ani! Ma bucur ca doriti sa slabiti sanatos, e cea mai buna alegere. Pentru a va putea trimite cura, va rog sa-mi transmite-ti o adresa de e-mail valida, cea cu care ati comentat nu este buna sau e scrisa gresit.
0 likes
OK! in calitate de gurmand , vreau, chiar imi doresc acea lista cu “preparate pt slabit” din textul de mai sus .
Banuiesc ca e si mai sanatoasa mancarea asta de “cura” si cred ca s-ar potrivi perfect cu miscarea mea .
Dar, sa renunt la munchies ? asta presupune sa renunt si la ….pofta de munchies …vedem, pe parcurs …who am i kidding?!
0 likes
Înlocuiește și tu munchies cu măsline sărate. La mine a funcționat. 😀
0 likes
Buna seara, as dori si eu dieta ,daca esti buna sa 0 trimiti.O sear buna.Maria
0 likes
Buna! vreau si eu dieta, te rog! multumesc mult!
0 likes
Buna! Vreau si eu dieta , te rog ! Multumesc frumos
0 likes
si eu m-am apucat tot in ianuarie de slabit. Acum 3 saptamani ca sa fiu mai precisa. M-am dus zi de zi la inot si am mers in fiecare zi cate’o ora pe jos.( Pana la scoala si inapoi) Sincera sa fiu nu am tinut nici’o dieta….NIMIC. Doar sport. Am slabit 9 kg si sunt foarte multumita de rezultat. Problema e ca imi trebui ambitie pana ajung sa spun ca am slabit cele 50 de kg dorite. Dar sa speram ca o am si ca nu ö sa calc stramb.
Bafta in lupta cu kilogramele
0 likes
Mi-o trimiti si mie te rog?
0 likes
Buna, imi trimiti si mie dieta te rog?
0 likes
Tare aş avea şi eu nevoie de reţeta ta…Te rog din suflet să mi-o trimiţi şi mie.Mulţumesc!
0 likes
of acum am văzut că ai postat-o
mulţumesc
0 likes
Citesc aceasta dieta daca o pot numi asa si pot spune ca e asa si asa. Eu acum trei ani de zile aveam 151 de kg la 1.87 inaltime. Nu am slabit cu nici un fel de regim. Tot ce am facut a fost sa imi fac un abonament la sala si sa elimin toate alimentele nocive din viata de zi cu zi (sucuri din comert nu conteaza acidulate sau nu,tot ce inseamna fast food,tot ce inseamna chipsuri,alune).Fara carne de porc,fara pui,doar peste si vita. Consumam foarte multe fibre zi de zi in paralel cu sala. Dar cea mai mare prostie este sa nu mananci atunci cand ai pofta de ceva.Eu cand am pofta de pizza pai imi iau o pizza si o termin.Cand am pofta de KFC ma duc si bag in mine pana vomit KFC. Ideea care e cu cat de abtii mai mult cu atat va veni o zi cand o sa incepi iar sa mananci si nu te mai opresti. Precizez iar ca nu am tinut un regim anume,efectiv nu am mai mancat nimic care imi poate face rau in exces. Totul cu masura. Sunt oameni care mananca ca sa traiasca si oameni care traiesc pentru a manca. Si eu acum 3 ani traiam ca sa mananc..dar mi-am dat seama ca trebuie sa fie invers pentru ca incepusem sa stau prost cu inima,ficatul si tot asa. Ca o ideea generala am slabit 50 kg in 3 ani dar am slabit cat se poate de natural si sanatos. Nu am slabit mai mult de 2kg/luna niciodata. Am mancat sanatos,nu m-am infometat si nu m-am abtinut de la nimic atunci cand mi-a fost pofta.Normal pofte ai odata pe luna nu zi de zi. Asa ca va zic tuturor lasati prostiile,dati drumul la sport (cardio,inot,etc) si inarmativa din greu cu rabdare pentru ca nu veti slabi in 1 luna 11kg.
0 likes
Alex in primul rand felicitari.
si eu vreau sa slabesc 50 kg si cred ca sunt pe drumul cel bun, adica nici eu nu fac diete … doar ma abtin de la unele chestii si nu mai mananc dupa 6. Merg 5 zile pe saptamana pe jos(o ora) plus de 6 ori pe saptamana la inot(o ora jumate) + mers pe bicicleta la sfarsit de saptamana cate’o ora sambata si duminica iar in cursul saptamanii cand am timp mai pedalez cate’o juma’ de ora. Am slabit in 6 saptamani 10 kg … sincer si mie mi se pare mult … dar nu am facut altceva in afara de sport. Ma simt foarte bine sunt plina de energie si foarte bine dispusa … a inceput sa’mi placa miscarea si de multe ori ies seara sa ma plimb sau fac genoflexiuni sau ma apuc dansez cate’o juma’ de ora. Simt nevoia sa ma misc. Lucru’ care inainte era de nediscutat. Preferam sa ma uit la tv si sa dorm dupa masa.
M’am gandit ca o dieta nu ar strica … dar cred ca nu are rost sa’mi bat capu’ cu asa ceva pt. ca orice pofta o pot recompensa prin miscare in plus. Cel putin asa am facut eu. Daca azi am gustat o bucatica dintr’o ciocolata seara cand m’am dus la inot am mai stat 30 minute in plus.
Imi place sa ma informez si sa vad cum au slabit altii chiar va admir.
Multa ambitie in continuare.
0 likes
Buna.
Credeti ca ati puea sa-mi trimiteti si mie aceasta dieta.
Multumesc anticipat.
0 likes
as dori si eu acesta dieta. multumesc anticipat
0 likes
Buna. Ma bucur ca in sfarsit cineva posteaza o solutie responsabila pentru a castiga batalia cu kg in plus. As dori si eu reteta dumneavoastra.
Multumesc anticipat.
0 likes
Buna,
As dori si eu aceasta reteta minune.
0 likes
buna!! as vrea si eu reteta daca se poate, si….felicitari;)
0 likes
As vrea si eu dieta ta. Multumesc anticipat. contact pe hava.radu@yahoo.com
0 likes
Buna! Vreau si eu dieta , te rog !
0 likes
Buna! vreau si eu dieta, te rog mult!!!!!
Multumesc
0 likes
Te rog frumos imi poti trimite si mie dieta ta?Multumesc frumos!esaraem@yahoo.com
0 likes
Buna. As vrea si eu dieta, te rog. Multumesc.
0 likes
buna…felicitari!!! te rog din suflet sa imi trimiti si mie dieta pe puyutza_nutu@yahoo.com…Mersi si iti doresc sa ramai o slabuta…
0 likes
vreau si eu dieta, multumesc! yoelidutza@yahoo.com
0 likes
buna! as vrea si eu dieta… te rog. merci mult!
0 likes
p.s: emailul meu e butnaruroxy@yahoo.com. merci anticipat
0 likes
vreau si eu regimul doarunfirdenisip@yahoo.com. multumesc anticipat….
0 likes
felicitari!..as dori si eu aceasta dieta tripledivan@yahoo.com .Multumesc:-*
0 likes
buna , as dori si eu dieta !! ms 🙂 sferle.corina@yahoo.com (email-ul )
0 likes
vreau si eu dieta te rog. multumesc!
0 likes
buna..!! ma num madalina, am 64 de kg si as vrea si eu sa slabesc..!! in kt timp pot slabi 8 kg?? 😀
0 likes
Vă reamintesc că am publicat dieta pe blog într-un articol, pentru că foarte mulți dintre voi mi-ați cerut-o. Uite și un link către ea: https://cristinatm.net/2011/09/09/slabeste-sanatos/
0 likes
Buna.as dori sa stiu si eu reteta…te rog frumos.
0 likes
Buna, vreau si eu dieta, te rog.
0 likes
Nu inteleg de ce trebuie sa cerem reteta in particular si nu e postata aici, doar nu e secret de stat.
0 likes
Nu fi răutăcioasă. Ai link către dietă mai sus, în comentarii. Cu plăcere.
0 likes
imi trimiti te rog si mie reteta? multumesc
0 likes
Găsețti dieta într-un comentariu mai sus, am publicat-o acum câteva luni. Spor și să te ții de ea 🙂
0 likes
buna Cristina. m-am decis si eu sa tin aceasta dieta…sunt in faza3 ,in prima sapt si am dat jos 7,5kg…. cred ca e ok…nu?partea cea mai grea e ca eu lucrez intr-o bucatarie si trebuie sa gust putintel din sosuri…si nu apuc sa fac sport din cauza ca lucrez cam11-12ore/zi….Ceea ce vreau sa te intreb….dupa ce termin dieta pot sa mananc o mancare mai bogata….de gen sarmale sau alte combinatii ca pizza sau orez cu lapte?in cantiy mici…desigur…??nh are efect yo-yo…fiindca mi-ar parea rau sa ma fi chinuit si sa pun dupa iar…multumesc frumos 🙂
0 likes
Ideal ar fi să nu te întorci la mâncăruri grase care cresc colesterolul și să-ți păstrezi obiceiul de a mânca sănătos. Dar, în cantități mici, din când în când, poți mânca și sărmăluțe sau pizza sau alte alimente foarte bogate în carbohidrați și care ridică nivelul colesterolului mult.
0 likes
HEY GIRLS!!!am si eu o intrebare;am tinut eu o dieta in care am renuntat complet la zahar amidon si uleiuri ,slabit relativ rapid 5 kg in 2 sapt,(eu aveam 62kg la 166 cm),anul trecut asta.akm incerc din nou si nu rezist…de foame!!! am migrene si ameteli chiar dupa masa(adik spanak fiert cu sare…imi ies ochii de foame si vad doar o pizza aburinda ori un alt carbohidrat ascuns sub masca de delicatesa) vitamine nu iau k am experimentat o foame si mai ucigatoare de la ele intr-un alt rand.deci voi care ati slabit dar care erati in intervalul meu[ 60-63]…..cum si cat si in cat timp si ce simptome aveati?(beau si muuulta apa knd mi-e foame da mai clar tot nu vad =))))).
Multumesc pt raspunsuri!
0 likes
Salut, să încerci să diversifici meniul, chiar dacă nu mănânci zaharuri și carbohidrați. Eu țin periodic un fel de cură mde regenerare și purificare, dar mănânc carne pe grill sau carne fiartă, mezeluri și multe feluri de legume combinate. Nevoia de carbohidrați apare, de multe ori, din lipsă de calciu. Ia-ți calciu efervescent și fă o cură cu el, ar trebui să dispară. Un minimum de mișcare faci? Măcar mers pe jos zilnic câte 30 min dimineața și 30 min seara, urcatul și coborâtul scărilor, eventual mers pe bicicletă. Ajută mult la tonifiere. Sper că ți-am fost de folos 🙂
0 likes
Buna,stiu ca discutia nu mai e de actualitate,dar m-ai putea te rog ajuta si pe mine cu dieta?:)Asta daca va fi vreodata citit mesajul meu la cat timp a trecut:)Multumesc
0 likes
Bună, găsești dieta într-un comentariu, mai sus. Am publicat-o acum câteva luni. Baftă, țin pumnii. Dacă ai întrebări, îmi poți scrie pe mail.
0 likes
Buna,
As dori si eu aceasta dieta..multumesc din suflet
0 likes
Am inteles:-) Multumesc pt raspuns.inca o intrebare: CUM ramane cu dulciurile?raman interzise total sau se pot consuma?ma refer la dulciuri de genul celor de casa sau mai dietetice….Tu ce ai facut dupa regim?Am mare nevoie sa stiu cum sa mananc si mai ales ce,fiindca mi-e teama sa nu pun la loc….m-am luptat prea mult…Cred ca ma intelegi:) Daca vrei imi ppti scrie si separat, pe adr mea: istrate_ioana@yahoo.com. Multumiri muuulte!:
0 likes
Ma intereseaza aceasta dieta. Multumesc.
0 likes
Salut doresc aceasta reteta, o pun in aplicare, va transmit rezultatele.
0 likes
vreau si eu aceasta dieta.
0 likes
Am terminat dieta si sunt foarte multumita de reultate. De la 84,6 ajuns la72:-) Nu a fost usor,dar Slava Domnului ca am teminat cu bine.Cristina iti multumesc frumos pt ca ai postat dieta;) … Mi-ai facut un mare bine! Imi poti da adresa ta de email,TE ROG..mai am mici nelamuriri…
0 likes
Si eu as dori dieta.
0 likes
buna, as dori si eu regimul!!!! ms
0 likes
Buna ziua, as dori si eu regimul!!!!! Multumesc mult!!!!!!
0 likes
as vrea si eu dieta te rog mult…
0 likes
Buna! As dori si eu dieta, daca se poate. te rog!
0 likes
Intr-adevar daca renunti la zaharuri si grasimi vei observa o scadere in greutate.
0 likes
Draga mea , am incercat multe diete , inclusiv pastilele alea chinezesti pe care le-au scos de pe piata , degeaba … Nu beau cola, sucuri cumparate foarte rar ,dar imi cam plac dulciurile…
Te rog mult , trimite reteta , as fi fericita sa dau jos citeva kg . Multumesc anticipat !!!
0 likes
buna.as vrea si eu reteta daca se poate.multumesc
0 likes
buna.as vrea si eu reteta daca se poate.multumesc
0 likes
nu este o reteta, este o carte. “Ma hranesc, deci slabesc.” de Michel Monignac
0 likes
as dori si eu reteta. multumesc
0 likes
Vreau si eu reteta. Multumesc frumos. Felicitari si mult success in continuare.
0 likes
Buna, doresc si eu aceasta reteta. Cat mai repede daca se poate . Multumesc mult, succes in continuare ^^
0 likes
Buna,
Am citit despre reteta ta de reglare a metabolismului. Am mai tinut si eu astfel de cure, au dat rezultate, insa de un an am inceput sa iau in greutate si nu mai reusesc sa dau jos. Stiu ca sunt o pofticioasa, ma abtin cat pot, insa as dori sa scap de cele 7 kg pe care le-am pus dupa 10 ani de greutate cu care ma mandream. Se poate sa-mi trimiti si mie cura pe care ai tinut-o?
0 likes
Hei, buna! Trimite-mi si mie dieta, te rog frumos! :-* Multumesc! 🙂
0 likes
Am incercat si eu cateva diete usoare care se pare ca au functionat. Am dat intr=o luna aproape 8 kg jos fara sa ma abtin de la mancare. Nu am mai baut nimic acidulat, am inlocuit alcoolul cu ceai verde si nu mancam fast food sau alte porcarii. Aveam in fiecare zi un ritual de 40 min de exercitii pe care le faceam acasa iar dupa ora 7 nu mai mancam nimic. Eu mi-am ales aceasta ora si exercitiile…si uite ca am reusit. Nu e greu daca vrei sa slabesti incet dar sigur..cu o cura care te va face sa te simti mai bine. Fiecare stie de la ce anume se ingrasa organismul sau si de ce anume are nevoie. Depinde ce job ai si cata miscare faci..de aceea curele de slabire nu vor functiona la fel la toate femeile. Totusi ceea ce ai spus tu in articol este valabil pentru orice cura! fara dulciuri, alcool si fast food, cu un pic de miscare si deja altcumva sta treaba!
0 likes
Te rog sa-mi trimiti si mie dieta ta minune!!!!!!!!
Multumesc.
0 likes
as dori si eu reteta pe email daca se poate. multumesc din suflet
0 likes
Buna, Cristina. Te rog frumos sa imi transmiti si mie reteta de slabit. Saru’-mana!
0 likes
As vrea si eu dieta daca se poate…multumesc!!
0 likes
te rog foarte frumos sa imi trimiti si mie dieta ta , multumesc anticipat:* mentionez ca am mare nevoie de ea.
0 likes
me 2 😀
0 likes
as vrea si eu reteta
0 likes
Buna! As dori si eu aceasta reteta.
0 likes
Buna Cristina,
as dori sa imi trimiti si mie modul in care ai slabit, dieta si restul. Eu am ramas cu multe kg in plus dupa sarcina, iar din iulie pana acum am slabit 14, cu dieta, si vacuum si electrostimulare. Din pacate de o luna si ceva stagnez. Nu mai dau un gram jos, orice as face…si miscare fac nonstop. Iti multumesc.
0 likes
Vreau si eu dieta cu toate sfaturile necesare, am ramas cu mai multe kg in urma sarcinii si vreau sa scap de ele odata
0 likes
buna, da-mi si mie te rog aceasta dieta, ms mult! 🙂
0 likes
La multi ani pe noul an!
As avea si eu nevoie de dieta daca se poate, dupa sarbatorile astea care au fost bogate in toate………..
Multumesc anticipat Cristiana!
0 likes
vreau si eu dieta
multumesc
0 likes
vreau si eu dieta vreau sa am una pancia piata multumesc
0 likes
Am pus link către dietă și în articol, că am observat că mulți nu ați văzut comentariul în care am pus un link către ea. Nu uitați de un minimum de mișcare și să nu vă înfometați. Baftă tuturor!
0 likes
Buna!As dori si eu dieta,daca se poate.Multumesc!
0 likes
Vezi ca ai niste link-uri la sfarsitul articolului, gasesti aolo dieta.Bafta!
0 likes
te rog m ult sa imi trimiti retea…si eu tin cura si sunt in pana de idei…multumesc mult si felicitari pt ce ai reusit sa faci..;)
0 likes
si eu vreau dieta
0 likes
va roooog multtttttttttt
0 likes
As dori si eu reteta , se poate?
0 likes
Buna se poate sa imi trimită si miercurea dieta va rog.pe channahmaria@yahoo.com
Multumesc
0 likes
Scuze sa imi trimită cineva dieta va rog,se poate?
0 likes
vreau sa tin si eu dieta, dar am nevoie de incurajare si de sfaturi. de sprijin. multumesc .am sa incep curand. sper sa te gasesc aici pt nelamuriri.
0 likes
Buna Cristina!
Felicitari pentru reusita!
Ti-as fi recunoscatoare daca imi trimiti si mie dieta pe mail.
Dupa nastere am ramas cu aproximativ 8 kg in plus de care vreau sa scap pana in sezonul cald.
Multumesc anticipat!
Toate cele bune
0 likes
te rog sa imi trimiti si mie reteta.
multumesc
0 likes
As dori si eu reteta ta daca se poate,multumesc mult..
0 likes
As vrea si eu retete va rog,multumesc mult
0 likes
Pana la urma care este aceasta reteta?
0 likes
Vezi că ai link către ea la sfârșitul articolului.
0 likes
vreau si eu dieta te rog frumos
0 likes
O găsești într-un link la sfârșitul acestui articol.
0 likes
Buna as dori si eu reteta daca se poate
0 likes
Găsiți link-ul spre dietă în corpul articolului. Citiți-l cu atenție și la sfârșit veți observa link-ul către ea. Baftă!
0 likes
Salut!Nu exista dieta de slabit ! Ghidativ-vă dupa instinct si cum va simțiți si încercați să eliminați alimentele pe care nu le tolerați si cat mai multa miscare ! Un sfat: luati micul dejun , personal pot spune ca ma simt mult mai bine dupa ce mananc multe fructe si legume in detrimentul dulciurilor si grăsimilor! Baftă la slabit , si multa sanatate!
0 likes
Vreau și eu dieta te rog:)
0 likes