Cu sufletul mic, mic de tot

Aveam vreo13-14 ani când mi-a venit ideea asta groaznică. De la ea mi s-au tras toate relele, toate nopțile nedormite, toate sentimentele de sfârșeală sau frustrare.

M-am luptat cu toți demonii pentru ideea asta și apoi am inventat alții noi, că mă plictiseam fără ei. Am învățat că nu mă pot baza cu adevărat pe nimeni și că a crede orbește în bunătatea oamenilor e o idioțenie cam la fel de mare ca așteptările pe care le am de la mine și de la ei. 

Și-apoi am început să cred că ”pot și singură, vă rog nu mă ajutați”. Mi-a trecut în dimineața în care mi-am dat seama că lista mea de task-uri e mult mai mare decât înălțimea blocului în care stau. Și locuiesc într-un bloc turn.

În plus, recompensa pentru toate se traduce, de multe ori, printr-o satisfacție interioară că am făcut un bine. Satisfacție pe care doar eu și omul care mă suportă o cunoaștem, pentru că de atâtea ori și-au asumat alții roadele muncii mele, încât  nici nu mă mai deranjează așa de mult.

Groaznică idee. Am avut mult de suferit de pe urma ei. Nu știu de ce am insistat s-o văd conturându-se. De fapt, știu. Că au avut grijă prietenii mei să mă-nvețe că așa-i cel mai bine, mai sănătos și mai frumos. Și-apoi, de ce m-aș plânge, că oricum nu câștig absolut nimic. Eventual mai reușesc să agit niște spirite plictisite care nu au despre ce altceva să vorbească. N-ar fi prima dată că se întâmplă, dar nici nu reprezintă unul dintre momentele în care nepăsarea mea ar adormi în post.

Și-apoi nu ca și cum ar fi totul sfârșit. Doar am moștenit cel mai frumos lucru de pe pământ. Am primit un telefon ieri pe la prânz. Mi-a confirmat că alegerile pe care le-am făcut atunci, demult, au fost proaste: ”Îl mai știi pe Dodi, cel cu care visai să cucerești Universul? Dodi și-a luat zborul ieri. Ai rămas tu cu tot terenul de joacă acum. Să-l moștenești sănătoasă.” Și-apoi tonul.

Să-ți fie de bine, Dodi. Sper c-ai zâmbit până în ultima clipă, așa cum m-ai învățat și pe mine să fac. Dacă am fi pus pariu, aș fi câștigat. Nu pot să cred că, dintre noi doi, eu voi fi cea care la 30 de ani se va numi om liber. Ai trișat!