Colecționarul de oameni

La Feminin

Când citesc câte un CV sau când vorbesc cu câte cineva și-ajungem la discuția despre hobby-uri, mereu găsesc aceleași răspunsuri plictisitoare. Parcă, dintr-o dată, majoritatea lumii e pasionată de citit, excursii, internet, muzică și diverse sporturi. Altceva nu mai știm să spunem și a devenit un fel de gest reflex să ne lăudăm cu dramul de cultură generală pe care l-am dobândit din copilărie până acum.

Din fericire există oameni care ies din tipare și ne arată că mai sunt pe lume și alte lucruri minunate, în afară de cele cu care am fost obișnuiți de mici. Mi-a fost dat să ajungă la urechile mele povestea unui astfel de om minunat. E unul dintre acele persoane cu profil ONG-istic, implicat în voluntariat de mai bine de 15 ani, care obișnuiește să își investească resursele financiare în altceva decât achiziționarea unei case sau a unei mașini. Omul colecționează oameni.

Acum nu vă gândiți c-o fi vreun maniac care se apucă să fure oamenii de pe stradă pentru a-i închide într-un beci, că nu suntem în filmele de Hollywood. Omul și-a propus să cunoască un număr cât mai mare de persoane din cât mai multe culturi ale lumii, pentru a descoperi cum, prin natura noastră, deși funcționăm după niște norme stricte ale societății, suntem fundamental diferiți.

A băut sake cu asiaticii, a mestecat frunze de coca cu sudamericanii, a mâncat seu de balenă cu triburile de nomazi din nordul Americii, a participat la rugăciuni hinduse și a gătit mămăligă. A încercat să prindă cât mai multe detalii ale vieții oamenilor simpli din diverse zone ale lumii și se consideră un om norocos și cât se poate de simplu. Partea cea mai interesantă este că susține sus și tare că tot ce își dorește e să cunoască oameni noi, să își facă cel puțin câte un prieten în fiecare țară pe care o vizitează și că nu este deloc interesat să ajungă celebru.

Eu l-am descoperit din pură întâmplare, acum câțiva ani, în timp ce îmi vizitam un prieten în Portugalia. Dacă îl întrebi cum îl cheamă, râde și spune că e un John Smith și că numele oamenilor este foarte puțin important în comparație cu caracterul lor. Tot ce vă pot spune este că s-a născut în Braganca, are 37 de ani și călătorește prin lume de la vârsta de 19 ani și răspunde la numele de Lino. Se implică în voluntariat, nu se teme de vreun fel de muncă și cel puțin o dată pe lună pleacă pentru câteva zile spre un loc nou, cu oameni noi și diferiți.

Vă scriu despre el abia acum pentru că zilele trecute mi-a scris un mail prin care îmi cerea permisiunea să îmi menționeze numele în cartea pe care o scrie, un omagiu adus diversității umane și spiritului liber. Se pare că voi fi unul din cele câteva sute de persoane pe care le-a ales ca reprezentante ai anumitor tipologii și culturi din întreaga lume. Sunt foarte curioasă ce va scrie despre mine și România. Vă țin la curent cu date despre apariția cărții, când le primesc și eu. Între timp, nu pot decât să mă bucur că a considerat țara asta un loc demn de menționat.

6 Comments

  1. Ce misto. Am cunoscut si eu odata un globtrotter dinasta, un englez care calatoarea prin lume de cativa ani. Interesant tipul. Legat de Lino, bafta cu romanul..

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close