Ceaiul omoară inspirația

La Feminin

Dimineața, în timp ce-mi pregătesc ceaiul (m-am lăsat de cafea de vreo câteva săptămâni), citesc mailul, verific mesajele de pe Facebook, pregătesc lista cu lucrurile pe care le am de făcut în ziua respectivă și apoi, timp de o oră, mă scufund în rutina plictisitoare. Răspund la mailuri, rezolv task-urile urgente, dau câteva telefoane. Muncă plictisitoare și foarte puțin creativă.

Nu știam ce se întâmplă cu mine. Mi-am pierdut inspirația și nu mai prea am chef să scriu pe blog. Sunt zile în care pur și simplu uit de existența lui. Dacă n-aș primi comentarii care să-mi amintească de blog, aș uita cu desăvârșire de el în zilele mai aglomerate. Și totuși, azi dimineață, trezită brutal de Lipton, mi-am dat seama de ce nu mai scriu pe blog decât rar și dezordonat.

Obișnuiam să scriu dimineața, la cafea. Până devoram o cană mare de cafea, trei țigări și o gură de aer rece, scriam și pe log. Era un obicei sănătos. Înainte să mă las prinsă în muncă, aveam o oră a mea, în care să-mi scriu articolele, să-i savurez cafeaua și să nu mă gândesc la deadline-uri, clienți, task-uri și alte minuni. Mi-am dat seama că de când m-am lăsat de cafea și m-am apucat de ceai mi-am schimbat rutina zilnică. Nu-i sănătos și am de gând să repar asta.

Așa că, în timp ce-mi beau prima cafea din luna lui martie, savurez aer rece și fumez primele țigări de azi. Și scriu pe blog o promisiune pe care mi-o fac mie și vouă, cei care mă citiți și pe care v-am lăsat pe locul doi pentru o vreme: mă las de ceai și mă reapuc de cafea. Inspirația mea e direct proporțională cu licoarea magică pe care mi-o prepară Tassimo în fiecare dimineață. Adio obiceiuri sănătoase, welcome back coffee!

4 Comments

  1. Eu nu beau cafea de felul meu. Consum in schimb 3-4 cani de ceai zilnic..Imi da bustul necesar sa duc la bun sfarsit ziua cat e ea de lunga..Recomand ceaiul negru Earl Grey…

       0 likes

  2. Am incercat si eu sa ma las de cafea si pe langa faptul ca nu mai eram la fel de productiva, era un haos total in ordinea activitatilor mele de zi cu zi, plus o moleseala pe care nu o intelegeam. Am ajuns la concluzia ca o cana mare de cafea dimineata salveaza o zi grea!

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close