Mi se întâmplă să nu știu exact ce reacție să am în anumite contexte. Cred că ni se întâmplă multora dintre noi. Vorbesc de cazurile acelea…să le numim delicate, în care știu că orice aș alege să fac, cineva o să iasă șifonat din asta. În general, încerc să fac să fie bine, așa cum spune și Andrei că e frumos și sănătos. Dar nu întotdeauna știu din prima cum.
În cazurile astea de dileme personale, cer sfatul oamenilor pe care îi știu aproape. Adică prietenilor. Le prezint situația cât de obiectiv pot, pentru că, până la urmă, toți suntem subiectivi, mai ales când vine vorba de propria persoană. Apoi le cer un sfat sau o părere. În timp ce ei îmi spun ce părere au, eu analizez și ce aud și ce simt în legătură cu asta.
A găsi răspunsul corect când văd o dilemă doar din perspectiva mea e cam ca atunci când aș vrea să dau cu banul, dar am doar o monedă cu aceeași chestie pe ambele părți. Deci rog un prieten să-mi tipărească o părere sinceră pe partea cealaltă a banului.
Și apoi, după ce am ascultat cuminte tot ce mi se spune, pun în balans. Sau dau cu banul. Nu iau decizii la întâmplare, cum poate ar părea din ce-am scris mai sus. Știi, când dau cu banul, în timp ce el e în aer și încă nu știu ce rezultat o să primesc, eu știu deja ce răspuns aștept din partea lui. Sentimentul ăla pe care îl am când mintea mea își dorește ca moneda să pice pe o anumită parte e momentul în care îmi dau seama defapt ce rezolvare vreau să aplic în cazul dilemei respective. Așa că, indiferent dacă iese cap sau pajură, în mintea mea decizia a fost luată, banul uitat pe undeva și sunt gata să acționez așa cum consider că e cel mai bine.
Uneori sfatul prietenilor e răspunsul pe care îl caut. Atunci mulțumesc frumos pentru ajutor și fac așa cum mi s-a spus. Alteori, mă ajută să-mi dau seama că răspunsul era la mine de la bun început și unii mă întreabă de ce le-am cerut sfatul dacă tot după capul meu fac. Alteori, de cele mai multe ori, îmi dau seama că răspunsul e undeva la mijoc. Dacă nu aș avea termen de comparație, mi-ar fi mult mai greu să iau o decizie. Că așa sunt eu. Uneori analizez lucrurile mult prea în detaliu și pierd chestiunile cu adevărat importante.
Pana la urma, datul cu banul e chestia cea mai putin subiectiva, pentru ca e o solutie pur statistica. Pe de alta parte, un amic are o vorba: “Iti dau un sfat: fa cum crezi tu!”. Ultima, dar nu cea din urma: A real friend never tells you “I told you so!” even when they did.
Uite la asta cu ”I told you so” simt nevoia să fiu de altă părere. Prietenii se îngrijorează pentru tine și de-asta îți dau sfaturi. Dacă tu iei totuși decizii greșite, e ok să te tragă de mânecă și să-ți spună că nu-i bine ce-ai făcut. E ok pentru că data viitoare cu siguranță vei fi mai atent. Eu nu mă supăr niciodată pe oamenii care îmi evidențiază că ”mi-au spus ei”. Știu că mi-au spus pentru că le pasă.
Si I told you so-ul asta trebuie spus cu tact, as adauga eu. Eu una, daca mi-l arunci cu atitudinea aia de superioritate, cat mi-oi fi tu de prieten si cata dreptate ai avut, s-ar putea sa ma incing putin. Dar ce sa-i faci, poate ca asa-mi dicteaza si firea de berbec convins. 😀
La orice solutie ai lua intotdeauna cineva iese prost. Cel mai simplu e ca decizia respectiva sa te afecteze pe tine cel mai putin, respectiv numarul victimelor colaterale sa tinda la zero.
I say : Be selfish !