Între timp ne-am dotat cu telefoane mobile, iPhone, ş.a. şi am renunţat la ceea ce era nefolositor. Am oameni în agenda de telefon care atunci când mă sună, îmi creează instant un sentiment de grupa mică. Aveam 3 ani când m-a învăţat mama că întotdeauna când vezi/auzi un om, e politicos să saluţi. Ce pretenţii de “mersi”, “te rog”, “cu plăcere” să mai aştepţi? Unde nu-i, nici Domnul nu cere.
Altă categorie de oameni sunt cei care au impresia că sunt vedete. “Alo? Ciao tu! Stai să-ţi spun ce-am păţit!” Mai bine mi-ai spune cine eşti înainte. Nu sunt baza de date a SRI. Habar nu am de pe ce număr mă suni. Poate ai greşit sau poate nici nu mă interesează ce îmi spui dacă nu reuşesc să te identific. Sunt puţin oameni pe care chiar îi las să-mi polueze mintea cu prostii. E destul de plină cu ale mele, oricum.
Totuşi primele două categorii…le mai tolerez uneori. Chiar dacă, fără excepţie, am grijă să atrag omului atenţia asupra gestului. Ce nu reuşesc să înghit nicicum sunt oamenii insistenţi. Care atunci când ei simt că nu mai pot trăi fără să îţi spună că X s-a blocat în trafic, Y a citit ceva tare pe net sau Z nu mai poate trăi fără prezenţa ta în locul ABC….păi te sună până îţi arunci telefonul pe geam sau binevoieşti să le răspunzi. Nu îmi ţin telefonul pe silent, din principiu, decât dacă sunt într-o întâlnire, la teatru sau la bibliotecă. Am învăţat însă de existenţa butonului de reject la telefonul mobil (long live! sănătate multă!). Când nu pot/nu vreau să răspund, pur şi simplu apăs un REJECT. Să ştie omul că nu se poate. Şi să nu insiste! Dacă îţi resping apelul, ai răbdare să te sun EU înapoi. Şi daca totuşi crezi că-i o problemă capitală (chiar daca e 12 noaptea sau weekend) poţi să-mi trimiţi un mesaj. Ştii, e semnul acela ca un pliculeţ galben.
Acestea fiind spuse, vă urez, vouă, oamenilor de bun simţ, o seara frumoasă. Eu plănuiam să văd un film. Dar după 12 apeluri respinse…zău că nu mai am niciun chef!
Cristina, poate nu toata lumea a avut acasa telefon fix…
Cateodata trebuie sa fim mai indulgenti
Important e sa speram ca o sa invete intr-un viitor
you go girl…imagineaza-ti ca a mea mama e telefonista deci iti dai seama ce teorie ne tinea despre cum se vorbeste la telefon, asa ca si eu fac crize daca mi se pare ca omul cu care vorbesc nu se prezinta si nu vb politicos! binenteles ca nu fac asta cu prietenii ca doar de asta s-a inventat caller id-ul 🙂
pusi
Eu iubesc butonul ala. Dar imi place si mai mult cand nu vreau sa vorbesc cu cineva…si nici nu imi place omul…sa il las sa fiarba: NU apas reject :)). Asa are speranta ca poate nu am auzit. Si incepe si tot suna si mai trimite mesaj si alea alea :). Ah, cata satisfactie!
Da’ pana me, tu nu atragi atentia oamenilor ca nu e flumos ce fuck ei acolo?
I do that. Cu un ranjet care se aude prin telefon. Majoritatea au invatat. Cine nu a facut-o, isi ia reject sau nu-i raspund.
Pacat ca din cauza unora ca astia imi ramane telefonul pe modul “vibrate” prea des.
@Roxana: Nu mai avem la ce să sperăm. Obiceiurile proaste se uită greu şi cele bune se învaţă şi mai greu.
@Flavia: Eu m-am trezit făcând crize tocmai din cauza prietenilor care mă sună de pe tot felul de numere ciudate. Noaptea târziu şi cu chef de vorbă. Oh, well…nu cred că mai sună curând. Cel puţin nu unii.
@Bleau: măi, tu eşti de-a dreptul sadic. Hihi
@Daimon: Le spun eu oamenilor o dată, de două ori. Dar cum ziceam: unde nu-i…nici Domnul nu cere.