Există o mulțime de mituri desprinse din poveștile pentru copii. Ba că prințesa este asuprită de familie și merită un prinț care să se căsătorească cu ea, s-o salveze, ba că prințesa este mereu de acord cu ceea ce spune sau ce face prințul. Mai e varianta în care mama vitregă sau regina cea rea (mama prințului) o supune pe prințesă la tot felul de încercări și teste. Sau împăratul, tatăl fetei, nu vrea să-și lase bunătate de prințesă să se mărite cu vreun prâslea.
În fine, variante sunt multe. Din păcate, ceea ce se întipărește în mintea multor cupluri este că trebuie să fie mereu de acord cu tot ceea ce afirmă partenerul de viață. Am văzut asta la tot mai multă lume din jurul meu. Nu contest că e bine să existe armonie și pace într-o relație. Că doar nici să te știi la cuțite tot timpul nu-i chiar sănătos. Dar parcă dulcegăriile alea în care EL și EA își dau dreptate tot timpul, doar de dragul de-a dovedi lumii că sunt un cuplu fericit, mi se par trase de păr. În plus, sunt cu atât mai nesănătoase, cu cât te trezești cu prințesa la ușă plângând că prințul ei n-o înțelege/ascultă/iubește/cunoaște. Bineînțeles că nu are cum s-o cunoască dacă singurul lucru pe care-l face este să-i dea lui dreptate, anulându-se prin afirmațiile pe care le face.
Eu și prințul din dotare ne mai duelăm din când în când. Nu spargem oale sau geamuri, nici nu alarmăm vecinii cu asta. Dar se întâmplă de multe ori să avem opinii diferite despre diverse subiecte. Mie, una, mi se pare perfect normal. Din câte îmi spune, și lui. Ce mi se pare ciudat e că există în anturajul nostru oameni care se uită strâmb la orice cuplu care nu stă bot în bot toată ziua. Care nu-și mănâncă unul altuia din palmă, practic. Nu că ne-am certa efectiv vreodată, că nu se întâmplă. dar dacă eu zic că-mi place ceva și lui nu-i place, deja văd privirile dezaprobatoare în jur.
Părerea mea (extrem de subiectivă) este că ne-am pictisi colosal dacă am gândi exact la fel, ne-ar plăcea fix aceleași lucruri și n-am avea niciodată divergențe de opinii. Zău, parcă fiecare discuție în contradictoriu mă face să vreau să-l cunosc mai bine, să mai dezleg un mister. Așa că, tot ce pot să spun e că mă bucur că nu-i copia mea la indigo. Toate ca toate, dar chiar nu l-aș putea suporta lângă mine de mi-ar semăna prea mult.
“Prinţul” meu mi-a zis că asta i-a plăcut cel mai mult la mine – faptul că nu-l aprobam, că-l contrazic atunci când mi se pare că nu are dreptate. El era deja un mic vedet şi gagicile voiau să-i facă toate pe plac. Mno, nu şi eu! 😀
Io zic că fetele alea n-or priceput că o nevastă de coșmar nu putea fi un vis frumos, de adormit prințese plictisite. De-aia n-or fi ajuns ele neveste 🙂
Pai asta e si ideea. Ca baiat va zic, la barbati le place daca ii provocati cu neaprobarea. Bine nu tot timpul. Dar ne place.
Io cred ca as avea o rabufnire violenta daca m-ar aproba non stop :)).
so true, I must say ca majoritatea tipilor cu care am avut vreo treaba au fo tipi cu care am reusit sa am macar una bucata divergenta zdravana la inceputuri. E super sa te inteleaga omul si sa fie de acord cu tine, dara tre sa aiba si personalitate si sa-ti poata spune cum vede el din alt unghi lucrurile. Am zis