Recenzie pentru fete: Lumia 930

WP_20150603_008Ca orice fan adevărat Lumia, de când a apărut 930 am tot tânjit la el. Dar îmi plăcea vechiul meu 625, că era mai feminin, că era roșu/portocaliu, că nu găseam niciun motiv să-i fac upgrade la o variantă mai nouă pentru că își îndeplinea cu succes toate atribuțiile.

Și-apoi l-am scăpat pe geam, în șantier, de la etajul doi. I s-a crăpat carcasa  portocalie, am înlocuit-o cu una neagră și n-am mai găsit alta colorată de schimb. Nu se mai produc carcase pentru 625 și-am rămas cu plicticoasa aia neagră, de-mi tot uitam telefonul prin diverse locuri. Așa-i când ești obișnuit să urle culoarea din el. More

2 Comments

Uneori, ACUM este cel mai bun moment să facem ceva

Vă scriu azi despre un subiect mai delicat și care, pentru mine, a devenit foarte personal. Chiar dacă sunt atentă cu sănătatea mea și periodic merg la câte un control de rutină, până acum vreo 2 ani nu m-am gândit niciodată să merg așa, de capul meu, să-mi fac o ecografie mamară. La o adică, să ridice mâna sus cine s-a gândit la asta fără să aibă prin preajmă pe cineva care a fost diagosticat cu vreo boală cruntă.

Ei bine, la sfârșit de 2013, am aflat că cineva din imediata mea apropiere a fost diagnosticată cu cancer mamar. Nu l-a găsit mai repede că era inițial asimptomatic. Apoi, când a devenit evident și doctorii l-au identificat, era prea târziu. Acum se luptă să îl țină sub ontrol, dar nu mai poate fi vindecat. Și lupta cu cancerul nu e ușoară. Pentru mine a fost un semnal de alarmă. M-am speriat rău de tot și m-am dus direct la o clinică să-mi fac toate analizele necesare, inclusiv o ecografie mamară.  More

1 Comment

My pretty Lumia m-a învățat încă o lecție prețioasă

Online, Product

Sâmbătă, în timp ce mă bucuram de o zi cu iz de primăvară, telefonul meu a decis să-mi facă o surpriză, că prea mi se păreau aliniate planetele. Din senin, fără vreun avertisment prealabil, s-a resetat și mi-a arătat, în toată splendoarea ei, o eroare. Practic s-a sacrificat pentru binele meu, dar nu aveam să înțeleg asta decât 48 de ore mai târziu, adică azi.

Să ne înțelegem. Îl am din 2013, mi-a fost prieten de nădejde până acum și a văzut destule în viața lui. A studiat inclusiv șantierul din fața biroului, după ce a decis să se arunce de la etaj. În fine. A funcționat perfect până sâmbătă, n-am avut niciodată vreun motiv să mă plâng de el. Dar a venit acel moment în viață în care mi-a arătat un display negru cu scris alb mărunt, informându-mă că ceva e bușit rău.

Așa că, de sâmbătă seara trăiesc fără smartphone. Recunos că mi-a lipsit telefonul (adică funția lui de bază) doar azi dimineață, când mi-am dat seama că nu pot suna la taxi și nici nu pot accesa vreo aplicație în acest sens. Noroc că există mereu varianta ”Sună scrie-i pe chat un(ui) prieten”, că altfel trebuia să plec pe jos și întârziam. More

2 Comments

Rochiile și zâna bună

Product

Laura Chiriță este, după părerea mea, unul dintre cei mai talentați designeri din noua generație timișoreană. Anul trecut a lansat prima ei colecție, NOMAD și de atunci crește încontinuu. Cunoscând-o, am avut șansa de a întâlni nu doar un artist cu foarte mult talent, ci și un om cu un suflet mare de tot. Nu degeaba se recomandă ca fiind o zână bună.

Răsfoind azi Facebook-ul, am descoperit că Laura propune spre vânzare câteva rochii simpatice, la niște super prețuri. Spune că își face curat pe umerașe, pentru a pregăti noi rochii. Eu zic că merită să vedeți despre ce este vorba în povestire, că vinde rochiile astea unicat cu 50 lei bucata, de nici alea de serie nu-s așa ieftine. Vă las, mai jos, poze și link-uri cu oferta ei. Dacă le vreți, intrați pe pagina ei de Facebook și lsați-i un mesaj.

 

Dacă vă întrebați cumva de ce are nevoie de spațiu pe umerașe, vă spun tot eu. Se pregătește pentru târgul de primăvară la care va participa în 1-2 martie 2014 cu rochii noi-nouțe și simpatice, de abia aștepți să vină primăvara, să te poți mândri cu ele.

 

3 Comments

Ce cosmetice îmi plac cel mai mult

Product

Începând de anul trecut, sunt ambasador al produselor Farmec. Le folosesc de mulți ani, îmi plac și le recomand mereu altor persoane, așa că treaba asta cu ”ambasador” (mi se pare că sună foarte pompos) a venit ca un pas firesc. Cum de-a lungul anului trecut m-ați tot întrebat ce produse Farmec folosesc eu, am zis să fac un top al preferințelor personale. Însă, musai să precizez că suntem oameni diferiți și că ceea ce mie mi se potrivește perfect  s-ar putea ca altcuiva să nu-i fie tocmai bun.

Mă apropii vertiginos de vârsta de 30 de ani, la toamnă schimb prefixul. Credeam, acum o vreme, că nu-i mare brânză, că-i doar o cifră modificată și-atât. Însă, de vreo doi ani încoace am început să simt că pielea mea nu mai reacționează bine la cremele din gama Gerovital Plant și am căutat altceva. Am descoperit Aslavital Mineralactiv. Deși produsele sunt recomandate pentru vârsta de peste 20 sau peste 25 ani, ca și cele din gama Gerovital Plant, eu simt că mi se potrivesc mai bine și mă bucur tare că am descoperit ceva mult mai bun pentru tenul meu. More

No Comments

Ce conține de fapt iaurtul Danone

Product

Nu prea-mi place mie să discut subiectele zilei, că are cine se ocupa de asta. Însă azi mă mănâncă degetele să scriu. Am văzut pe blogul lui Arhi un filmuleț în care puncta foarte bine că, pe internet, oamenii tind să ia de bună orice prostie pe care o debitează unii sau alții. Prima dată am crezut că-i doar un mișto. Apoi am găsit asta. Poate vă mai amintiți, este vorba despre același site pe care apărea un ditai editorialul despre cum femeile n-ar trebui să se epileze în veci, că-i păcat strigător la cer și că instigă bărbații la gânduri necurate. Recunosc, sunt zile când intru pe forumul site-ului respectiv doar spre a-mi reconfirma faptul că unii oameni pot fi manipulați să creadă orice, fără a cerceta vreodată ceva.

Înțeleg că există, la nivel mondial, o tendință (în creștere) de a verifica tot ceea ce mâncăm. Mi se pare normal să avem grijă ce introducem în stomac, că doar ținem la sănătatea noastră și doctori-s scumpi. Eu, personal, verific ingredientele de pe toate produsele pe care le cumpăr din magazin și, atunci când am ocazia, cumpăr alimente proaspete, din piață. Mi-a luat o vreme până să înțeleg ce înseamnă fiecare ingredient din produse (mai ales atunci când venea vorba de diverși compuși adăugați pentru conservarea alimentelor), însă am folosit cu încredere wikipedia și prietenii chimiști, nu am stat să răsfoiesc forumuri și nici n-am întrebat pe Facebook, cum am văzut că se practică mai nou. More

4 Comments

Ce-i roșu și te ține conectat?

Product

M-am chinuit o jumătate de an cu un Blackberry Curve, după ce am rămas fără telefonul meu deștept cândva prin primăvară. Am zis c-aștept să vină toamna, să lanseze Apple noul iPhone, să-mi cumpăr ceva de doamne-ajută. Știm cu toții ce-a lansat Apple și cam cât costă așa-zisul ”low-cost” 5C. În plus, ca femeie ce sunt, n-am fost mulțumită nici de foarte marketata culoare ”strawberry red”, care de fapt este un fel de roz spălăcit. O să-mi ridic fanii iPhone în cap acum, dar trebuie să spun că mie nu-mi mai place așa mult Apple fără Steve Jobs.

Cum sunt o mofturoasă și o subiectivă, am refuzat să folosesc smartphones cu Android. Știu că majoritatea lumii este foarte mulțumită de sistemul de operare, că are o mulțime de recenzii pozitive și alte alea, însă mie nu mi-a plăcut niciodată. Acum, recent, am început să mă joc cu un Windows Phone. Un Lumia 625, roșu, ușor, feminin. De când îl am simt că am recâștigat tot universul online în care am trăit înainte vreo câțiva ani buni. Bine, există mai multe variante de culori, dar cum mi-e mi place roșu, am nimerit la fix. More

7 Comments

Eficiența se naște din lene

Sunt o leneșă absolută. Dacă aș putea să strâmb puțin din nas, ca vrăjitoarea Samantha, pe care o urmăream într-un serial din anii ’90 și să se rezolve toate lucrurile prin minune, așa aș face. Dar, cum treburile astea se întâmplă doar în filme, a trebuit să găsesc soluții pentru rezolvarea problemelor mele.

În plus, nu-mi place să car. De-aș găsi varianta prin care toate hainele și obiectele de care am nevoie atunci când plec o săptămână să-mi încapă într-o poșetă, mmi-aș petrece toată viața pe drumuri. Tot ce-am reușit să găsesc până acum, în materie de bagaje mici cu haine multe sunt pungile alea vidate. Cumva, hainele din bagaj ocupă doar jumătate din spațiul pe care l-ar umple în mod normal.  More

7 Comments

De vorbă cu Handmade Sister: Viața secretă a sticlei

Product

Din când în când mi se întâmplă să descopăr oameni deosebiți, care prin talentul lor fac lumea asta mai frumoasă. Cum ploile se țin lanț și zilele astea de iunie par a fi scoase dintr-o poezie de Bacovia, m-am gândit că ar fi frumos să continui procesul de colorare a universului meu și, de ce nu, al vostru, povestindu-vă lucruri simpatice și pline de culoare. Azi am invitat-o pe Cristina Olaru aka Handmade Sister să ne povestească despre ea și munca ei. Lectură plăcută și o zi pilnă de culoare!

A fost odată ca niciodată o vreme când răspundeam doar la un singur nume: Cristina Olaru. E o perioadă pe care am lăsat-o demult în spate. Mai exact, în urmă cu patru ani, când mi-am dat seama că, pentru a duce o viață frumoasă, trebuie să te înconjuri de oameni frumoși și de obiecte frumoase și m-am hotărât să fac ceva în privința asta. De oameni frumoși (frumoși și pe interior, nu numai la suprafață!) am avut întotdeauna noroc, dar de obiectele frumoase am decis că e cazul să ma ocup eu însămi. More

1 Comment

Fitness pentru fete în Timișoara

Product

Am avut până acum vreo câteva tentative de ”mers la sală”, dar am abandonat după primele 2-3 ședințe de fiecare dată. Pe lângă comoditatea specifică, m-am considerat nepotrivită cu mediul în care îmi desfășuram activitățile sportive și am preferat să alerg sau să fac acasă un minimum de mișcare. Nu mi-a plăcut niciodată că, în majoritatea cazurilor, sălile de fitness miros dubios, sunt pline de masculi libidinoși și de gagici care umblă mai mult dezbrăcate și la paradă.

În mintea mea greșită, fitness-ul e o modalitate de a face ceva mișcare, de a te menține în formă și, eventual, de a da jos câteva kilograme adunate în timpul sărbătorilor. De-asta nu îmi place să mă lovesc de indivizi cu IQ sub medie și prefer să nu interacționez cu dive care vin la sala de forță pentru a-și etala cu nonșalanță corpul ținut permanent la diete drastice cu boabe de orez și morcovi dietetici. Nici că articole de acest sau acest fel există pe aproape toate site-urile dedicate fitness-ului nu mi se pare normal. More

3 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close